Plecase ...
Chiar a plecat , chiar a putut sa plece asa pur si simplu ?
Ba bine ca da , doar eu l-am alungat !
Urma de regret ? Poate ...
Pareri de rau ? Incep sa apara ...
Durere , suferinta ? De vreo doua zile ...
Dor ? Parca din totdeauna ...
***
-Mia ??
-Parca ai spus ca ai plecat , nu ? rad zgomotos .
-Sigur . Dar oare as fi putut sa plec asa , pur si simplu ? ridica spranceana in semn de uimire .
-Ai fi putut ?
-Ba bine ca nu !!
-R...o..
-Ce-i ?
-Te iubesc !
-Eu tot te iubesc !
Nu-ti fa griji , ne vom vedea cat de curand posibil .
-Promiti ?
-Promit !!!
***
-Rooberttt !!!!!
-Ce e , scumpo , te simti bine , ai nevoie de ceva ?
-Iarasi tu ? Offf ...
-Nu fi rautacioasa . Am venit pentru ca te auzisem strigand . Ai visat urat ?
-Visez si acum . Pleaca , Ruby .
-De cand te-ai facut , ma rog , asa incapatanata ?
-De cand cu totii ati inceput a-mi ascunde lucruri .
-Mia , esti imposibila .
-Cine-ar spune ...
Se aude o usa trantind . Evident , am enervat-o la culme .
Dar , nu pot sa ma mandresc cu cele mai bune zile din viata mea . Toti imi ascund lucruri , insa ceea ce le intrece pe toate , este faptul ca acele lucruri sunt despre mine , imi apartin mie , ar fi trebuit sa-mi apartina doar mie , nu tuturor . Nu lor .
Nu celora care nici habar nu au de suferinta unui om singuratic . Asa de singuratic , incat am impresia ca mi s-a extirpat acea bucata de creier ce raspunde de memorie .
Oare asa sa fie ?
Cuvintele ma dor , cuvintele spuse de mine ma dor , la fel si faptele , la fel si senzatiile de dezamagire ce mi le poti citi ca dintr-o carte deschisa .
Resentimente , frica , dezamagire .
Iubire ? Nu , imposibil ...
Dar imi place , e ceva la el ce ma face sa simt ceva , ceva placut , intens . Ceva dureros si indescifrabil , dar si emotii placute si memorabile .
Dar m-a mintit . Ma minte si acum .
Si totusi , m-au mintit cu totii .
Voi fi rece , desi stiu ca nu voi obtine nimic continuand asa .
Dar e cel mai bine .
Tic-tac ...
Tic-tac ...
Tic-tac ...
Au trecut doar cinci minute .
Apoi inca una si inca una si inca una si inca una .
E ora 15 .
Mii foame si nu e nimeni cu-i sa-i cer ajutorul .
Ma simt un copil , unul alintat , nesabuit si fara sapte ani de acasa .
Chiar ieri m-am certat rau cu unul dintre medici .
Ma simteam rau , iar el cu asistenta au alergat de rupeau pamantul ca sa ma linisteasca . Ce-i drept , am inceput sa-l plac si e chiar bun la inima pentru un chirurg .
Sa recunoastem . Medicii ne dau fiori . Mie , in special chirurgii , dar chiar si asistentele , inexistente fara acele din buzunare care le poarta mereu ...
Dupa ce mi-au infipt vreo doua ace , in loc sa ma bata somnul , sau cel putin o stare de liniste , mi s-a starnit aroganta , curiozitatea , dar si indispunerea mea incepuse parca sa se agraveze .
Dupa ce plecase una dintre asistente , care-i tot facea ochi dulci bunului medic , curiozitate sporise maxim posibil .
Am incercat sa-l inund cu intrebari , incetisor , pe unde pe alocuri , pe unde pe de-a dreptul ... Pe unde a incercat sa-mi raspunda pe intelesul meu , pe unde a mai ocolit .
Insa rezultatul final , a fost mai mult decat vizibil , am adormit .
Si-am adormit de-a binelea si injectiile , in pofida rolului lor , au avut totusi un efect .
M-au facut sa uit absolut toate intrebarile , bineinteles si raspunsurile ,care i le-am pus medicului , respectiv si ceea ce mi s-a fost adresat inapoi .
Ciudat .
Parca ar fi fost un drog , pentru ca ma simt foarte slabita .
Dar , de ce ar face un medic toate acestea ?
Cred ca daca l-as fi intrebat , singurul raspuns disponibil , care as fi putut sa-l primesc , ar fi fost "spre binele tau" .
Mai mult ca sigur , spre binele meu este si faptul ca nu-mi prea pot aminti nimic din trecut , nimic ceea ce tine de familia mea , doar afurisitul ala de Drake , insa el nici pe aproape nu e in consistenta familiei mele ... sau cel putin a inimii mele .
El e ... un nimic .
Asta e !
Un nimic total , un esec al naturii .
CO2 .
Spre binele meu ar mai putea fi faptul ca oamenii imi ascund lucruri .
Si cel mai important , eu nu cunosc multi oameni , insa ce-i ce apartin constiintei mele , dovedesc a-mi fi neloiali , inamici , tradatori .
Bip-bip .
New message .
Afurisitul asta de telefon n-a scos un sunet de la explozia aia .
Cine sa fie ?
Sa fi fost Robert ??
Nu ar indrazni , nu as crede asta .
Insa faptul ca e un numar strain , ar putea sa-mi confirme acest lucru .
Sau nu .
" Buna papusa . Ti-am lipsit ?
Ah , da . Domnul John mi-a spus sa-ti transmit ca va parasi spitalul pe perioade lungi , nedeterminabile . Ti-a lasat un cadou , uite-te pe fereastra , in jos . Ai grija sa nu cazi !"
Robert ? De ce-ar scrie asa ceva ? Nici nu prea as crede ca se cunosc cel putin ...
Cu siguranta nu ar fi el , dar cine ?
Si totusi , ce cadou m-ar astepta , jos , exact sub fereastra mea ?
Ma sculasem incet din pat si pasind cu acuratete , am realizat ca incepusem sa ma descurc foarte bine la asta .
Ajung si ....
Nuuuuuuu .... nuuuuuuu !!!!!
Nu se poateeee !!!!!
Statea un cadavru jos . In plina parcare .
Era el .
Era John .
Eram speriata , am inceput sa tip . Manile erau iesite din loc , iar capul statea neclintit , pe o parte .
Baltoaca de sange a invadat parcarea .
Tipam , simteam ca innebunesc .
Au venit sa ma calmeze , erau ei , oamenii in halatele lor albe .
Strigam , ma revoltam .
Imaginea cadavrului imi licarea in fata ochilor .
Sange . Moarte . Suferinta .
-D...r...a...k...e...
am incercat sa murmur .
CITEȘTI
Amprente de suflet
Подростковая литература"Şi poate că nu plângea în zadar , aşa se mai descărca sufleteşte ..." Mia, o adolescentă de 17 ani, inocentă,ce se bucura de viață din plin, iubeşte şi e gata să dea orice pentru cei dragi. Își petrece clipele alături de familie și iubitul său R...
