Nu intelegeam nimic . Absolut nimic .
Cum de se putea intampla asa ceva , e posibil sa invii asa , pur si simplu din morti ?
Pai ... da , insa doar cu o explicatie buna .
-Ce s-a intamplat ? intreb vizibil zbuciumata .
-Ai ... lesinat . imi raspunde trist asa-zisul meu amic .
-Am avut un motiv bun .
Nu stiam ce sa fac , pur si simplu linistea era prea apasatoare in acel moment , ceea ce defapt ar fi trebuit fi exclus .
Nu aveam nici macar o scanteie marunta prin minte , ca sa-mi sugereze ce as putea zice .
Cum ai putea intreba un om , cum de traieste , daca ultima data cand l-ai vazut era in propria-si baltoaca de sange ?
Si nu doar atat , ci in bucatele , aidoma unei sculpturi din sticla ...sau ceramica .
-John ?
-Mia ... te rog sa te calmezi mai intai . punandu-si mana sa pe a mea presupusul John .
-Sunt destul de calma , de fapt .
-Nu am fost eu acela .
-Ce vreai sa zici prin asta ? Doar semana cu tine . Iar mesajul ...
-Care mesaj ? intervine Robert , facandu-ma sa-mi inghit propriile-mi cuvinte .
-A fost fratele meu , Richard , iar acum nu mai este . imi explica John , cu ochii extrem de lacrimati .
Doamne , cat pot fi de sentimentala . Nu eram asa , eram diferita , insa acum simt de parca am fost mereu astfel , de parca fusesem constransa sa-mi distrug propriile-mi sentimente .
Mi-e mila de el . Sarmanul John ...
Nu am simtit ceva asemanator , insa e o pierdere mare . Nu mi-as putea inchipui faptul ca as putea pierde pe cineva drag in acest mod .
Insa ca bine zic , pentru ca n-am pe cine , iar asta e cel mai bun lucru , momentan .
Sunt prea slaba ca sa indur o asemenea durere .
Sunt prea slaba sa indur orice , desi inima se zbate ca un adevarat razboinic in timpul bataliei , ma simt complet neajutorata .
-John ... te rog , revino-ti !! insist eu in continuare .
Nu-ti face bine starea asta de tristete , iar stresul ne e dusmanul tuturor , doar singur m-ai invat toate aceste lucruri .
Te rog ...
Nu credeam vreodata , macar o data in viata mea , ca o sa incerc pe cel putin 2 minute sa fiu o prietena cu un om mai invarsta ca mine , dar inca si medic .
Ar fi complet ireal .
Ii simteam suferinta , imi zvacnea pe dinauntru si mie , provocandu-mi urme de cutite .
Nu ma privea , era aplecat , tinandu-si capul in maini si oftand de foarte multe ori .
Nu ma puteam ridica , desi , daca ar fi fost dupa mine , i-as fi sarit in brate si l-as fi cuprins atat de puternic , incat sa-i fur toata suferinta .
Robert statea in colt, iar chipul invadat de regrete il facea sa nu-si gaseasca locul .
-Cum s-a intamplat asta ? intreaba la un moment dat Robert , muscandu-si unor buza de jos , ca si cand i-ar fi fost teama ori de reactia noastra (sau mai degraba a lui John) , ori de raspuns .
Al meu , pentru ca ma privea direct in ochi , de parca ar fi dorit sa-mi invadeze sufletul .
- Nu stiu!!! aproape am strigat la el. Nici macar acum nu stiu ce se intampla!!! Nici nu am idee de ce stau acum in spital...
Cum crezi ca as putea sti cum s-a intamplat asta?
M-a privit cu parere de rau, iar ochii sai caprui ascundeau o multime de lucruri , lucruri pe care as fi dorit nespus de mult sa le aflu .
-Aceasta este ultima saptamana . zice intr-un sfarsit John si spre mirarea mea , destul de autoritar pentru ipostaza in care ne aflam in momentul dat .
Cu siguranta s-a saturat de mine si in special de mofturile mele de copil alintat .
Ehhh ...
-Imi va fi dor de locul asta . zic indiferenta .
Desigur , imi ranise orgoliul , iar eu nu iubesc sa mi se vorbeasca pe ton autoritar .
-Mh . incheie conversatia John , iesind pe usa si lasandu-ma cu Robert .
Se lasase o tacere profunda in incapere si desi acest lucru ma provoca sa incep o anumita discutie cu anumitul domn care statea in fata mea , mimicile chipului sau ma opreau brutal din nou si din nou , creand acea plasa invizibila , acea bariera care statea intre noi .
-Unde vei pleca ? Unde vei pleca dupa ce vei iesi de aici ? ma intreaba intr-un sfarsit Robert , rupand tacerea dintre noi .
-Nustiu .
Nu am cea mai mica idee si nici nu prea mi-am facut timp sa ma gandesc la acest lucru si iar , Robert fiind cu un pas inaintea mea .
-In casa in care locuiai mai inainte traiesc alti oameni deja .
-Serios , dar cum s-au intamplat toate acestea ?
-Casa fusese scrisa pe Drake , iar dupa ce a fost inchis , ea a devenit proprietatea statului .
-Dar pe mine nu m-a luat nimeni in considerare ?
-Pai ...
-Pai ce ?
Ezitase ceva timp , iar apoi mi-a bolmojit ceva .
-Nu credeau ca o sa rezisti mult timp...
-Cum pot fi oamenii atat de ipocriti , doar fusese casa mea , a familiei mele , iar el a devenit detinatorul prin metode incorecte !!
M-am enervat si intristat atat de tare incat incepuse a-mi curge lacrimi , siroaie de lacrimi ...
-Nu-i lasa sa-mi ia tot ce mi-a ramas ... te rog ... ii soptesc printre scancete , punandu-i mana mea peste a lui .
-Promit , Mia ! Promit ca-ti voi intoarce casa inapoi si ca te voi face fericita .
-Fara minciuni , fara secrete ?
-Doar adevarul .
Ma privea bland , cu acea sclipire din totdeauna .
Eram fericita ca era langa mine , desi dupa ultima situatia , ma simteam ca nu merit , ca nu merit nimeni sa-mi fie alaturi .
-Totul o sa fie bine . imi sopteste dulce Robert la ureche , coborand incet si sarutandu-ma pe unul dintre obraji .
CITEȘTI
Amprente de suflet
Подростковая литература"Şi poate că nu plângea în zadar , aşa se mai descărca sufleteşte ..." Mia, o adolescentă de 17 ani, inocentă,ce se bucura de viață din plin, iubeşte şi e gata să dea orice pentru cei dragi. Își petrece clipele alături de familie și iubitul său R...
