Poezii

19.Labirinturi

Prin labirinturi întortochiate,
Merg fără speranță și lipsită de libertate,
Oare dacă iarna-r veni,
Frunzele din gardurile lui ar pierii?
Și aș putea să trișez,
Aruncâdu-mă printre ele putând să evadez,
Dar până atunci aș muri de foame,
Pierdută și lipsită de scăpare...
Gândurile m-ar copleșii,
Și pe grenade camuflate aș pașii.
Așa că zac aici printre mormanuri de pietre,
Având o tonă de visuri și de regrete,
Așteptând ca frunzele verzi viu colorate,
Să cadă pe jos triste, uscate, si late.
Așa cum se află trupul meu acum,
La umbra unui pom străbun,
Închisă în mine fără un prieten bun,
Care să mă salveze din închisoarea asta,
Care să ardă și să alunge năpasta...
Dar deodată o gaură-n gardul viu se ivește,
Și răspunsul la-ntrebările mele apare cât ai zice pește,
Izolată, rănită și cu visurile sfărămate,
Ies pe gaura din gard ce se-afla de fapt foarte aproape,
Poate daca-ș fi gândit mai mult,
Problema mea puteam să mi-o înfrunt,
Dar având libertatea mult dorită,
Mă trântesc pe jos bucurându-mă de nebunia mea nesăbuită.