Poezii

35.Jumătate...

Te rog, armele nu mi le dezarma,
Evaporează-te cu tot cu karma.
Vreau să ies dintre pietrele stâncoase,
Din spațiile întunecoase...
Dintr-un birou bej,
Și hârtii ce zboară în vârtej...
Cu adulți ce se-mping la aparatul de făcut cafea,
Ce se bat pentru a obține fiecare ce vrea...
Nu vreau să le seman tuturor,
Poate victorile mărețe li se potrivesc doar zeilor...
Nu doresc să văd lumea incolor...
Jumatate roz, jumatate gri,
Cu un picior peste un sfert din glob aș sări,
Asemenea unui ciclop gigant,
Ce din a lui fericire vrea să-ți facă un transplant,
Să realizezi, că viața-ți poate umple paharul cu apa,
Asta doar dacă nu-ți închizi ochii pleoapă cu pleoapă...
Numărând de la unu până la zece,
Devoreaza-ti șansa până cineva nu va dori să ți-o spintece,
Asemenea haosului ce fisurează,
Orice gaură din univers sau chiar o vază...
Jumătate pierdută, jumătate găsita,
Știu ca n-am luat decizia greșită,
Nu vreau să fiu asemenea unei rame,
Ce stă pe langă tabloul său făcându-i reclame...
Tot ce vreau nu e să dau fault după fault...
E doar să-mi scriu afirmațile pe asfalt,
Le voi proteja, fără ca voi să mi le călcați,
Nu sunt eu mai scundă iar voi cei înalti.
Filmul cap-coadă-ar trebui să-l derulați,
Nu sunt personajul principal al lui,
Dar prin vene-mi simt vibrația sângelui,
Ce-mi șoptește la ureche,
Ca locul ales de mine mi se potrivește pereche.
Jumătate orientată, jumătate dezorientată,
Mă lăsați puțin intrigată,
Mă zăpăcește întrebarea asta constantă...
Oare fără voi pot călători prin spațiu și timp,
Neavând un costum adecvat, putând să fie orice anotimp?
Dar jos pe masă, de sus de la nori zăresc,
Elful Mosului și cu Rudolph ce se văicăresc,
Și alături de ei un borcan gol de Nutella,
Ce știam ca era plin, de vină-i efectul Mandela.
Ce se joacă cu noi dezumflându-ne vela bărcii noastre,
Afundând-o-n neagra mare, departe de astre.
Jumătate buna, jumătate rea,
Într-o vreme ceva din mine se pripea și mă presa,
Parerea altora lumea-mi încețoșa...
Am alergat în cerc dupa propria-mi coadă,
Mi-am mușcat-o ajungând pe jos lată.
Trebuia să învaț să nu ma mai mint,
Hai să aruncam de pe-acoperiș cu tone de argint,
Poate durerea de cap îi va trezi la realitate,
Sau un tsunami îi va șterge de a lor naivitate,
Și văzând că nimeni nu-i ajută
Pe frunți le va aparea o cută...
Faraonii antici transformați în mumii,
Din sarchofage i-aș momi,
Pentru a-mi spune cum să-l chem pe marele șarpe Apophis,
Aducând-le un cosmar în loc de vis.
Jumătate râd, jumătate plâng,
În mintea mea nu se află nici un alt gând...
Poate că țelul cel mai greu de-atins e cel mai ușor,
Toată lumea unora li se pare de grad inferior,
Însa ei probabil gândesc sclipitor,
Deși ei-i arată cu degetul arătător...
Oricine poate să lege niște fire,
Și poate găsi drum spre ieșire,
Dintr-o corabie de sub un ocean pierdut,
Ce se-afla-n bibeloul tău de portelan pe care l-ai vândut.
Ca să nu mă mai războiesc,
Iar vouă milă să nu vă cerșesc,
O să rezum totul într-un simplu vers:
Nu încercați să-mi întoarceți viața invers.

***
Am dat poezia asta la un concurs, cu inca vreo 4, dar nu am castigat, asa ca o sa le postez treptat aici :>