~19~

3.1K 141 1
                                    

        Mă trezesc buimacă și întind mâna pentru a mă asigura că Edward este lângă mine. Dar nu este. Mă uit în jur în cameră și îl văd împachetându-și hainele. Pleacă?

     — Edward, pleci undeva? îl întreb blând.
     — Da, plec. Pentru un timp, dar mă voi întoarce. Am nevoie de timp pentru a mă gândi la multe lucruri și pentru a lua decizii. Uneori simt că te iubesc, alteori te urăsc. Când cele două se combin iese ceva unic, înfiorător de plăcut. Vreau doar să te urăsc. Și nu pot face asta când te uiți la mine așa.

      Câteva lacrimi îmi cad pe mâna privind cum Edward închide geamantanul. Se uită la mine, oftează și iese. Mă ridic din pat, iar pântecul meu îmi trimite semnale. Semnale negative, trebuie să stau în pat.

       Mă mișc cu greutate, iar când ajung la intrare îl văd pe Edward intrând în mașină. Iese repede. La fel și lacrimile mele. Îmi plânge sufletul, simt că mă sufoc. Simt că viața mea se va sfârși în curând. Mă așez în genunchi și îmi mut privirea spre cer. Nu pot să îi reproșez nimic Creatorului, pur și simplu nu pot.

        Soacra mea vine lângă mine, îmi atinge pe umăr, apoi pleacă. Stau minute, poate chiar ore, întregi acolo.

      Mă ridic când o altă durere îmi asaltează stomacul. Sper să fie în regulă copilașul meu.

      Abia ajung în casă. Mă așez pe o canapea din sufragerie. Mama lui Edward vine din nou lângă mine. Femeia cu trăsături blânde și frumoase îmi aduce aminte din nou de Edward.

      Ar trebui să fie interzis să suferi din dragoste. Îți distruge inima, te deznădăjduiește. Parcă nicio zi nu-și mai are rostul, viața însăși e pustie și grea.

        Trebuie să lupt. Trebuie să învăț în fiecare zi cum să îl recuceresc pe Edward. Trebuie să nu mă las doborâtă. Mai ales că acum sunt însărcinată. Voi fi altă femeie. Una mai puternică, una care are încredere în ea.

După patru luni.

           Ce face imbecilul ăsta? I-am spus că albul nu e potrivit! Doar mireasa se îmbracă în alb? Decoratorul ăsta inutil face toate astea să mă enerveze.

         — Am spus clar că scaunele trebuie să fie roz închis, nu alb! spun spumegând.
          — Mă scuzați, nu am auzit, îmi spune blând.

       Mă pregătesc să îi dau o replică acidă, dar ceva mă oprește. Mă opresc gemenii! Dau din picioare de zici că joacă fotbal. E greu să ai doi în pântec.

        De câteva luni mănânc mult, foarte mult! Am căpătat multe kg. în plus. E groaznic, sunt o balenă. O balenă ce trăiește pe pământ. Dar voi slăbi după ce se naște Shawn și Medeea.

         Undeva în colț Tiffany  se sărută cu Ray.  Ce cuplu minunat! L-a cunoscut pe Ray acum trei luni. E iubitor, protectiv și șarmant. Tiffany s-a îndrăgostit pe loc de el – așa a spus ea.

       Și Tiffany e însărcinată. Într-o lună. Dar ea nu a pus nici măcar un kg. Viața e nedreaptă.

         Privindu-i pe cei doi mă apucă o nostalgie dureroasă.  Oare ce face Edward? Oare e bine? Nu, nu! De ce mă interesează de nenorocitul ăla? De ce am lacrimi în ochi? Nu...nu sunt nebună. Cred că sunt doar hormonii de gravidă...

         — O, hai! Nu fi tristă! Ai să vezi ce superbunăciune se interesează de tine, spune Tiffany trezindu-mă la realitate.
 

         — Ce, cine? întreb curioasă, dar și ușor plictisită.
           — Îl cheamă Zayn și e cumnatul meu. Săptămâna trecută, când ai mers cu mine să îmi iau rochia, Zayn era în mall. Își luă un costum pentru nunta de mâine. Tu te plângeai în cabina de probă că ești grasă. Am vorbit cu el, apoi ai ieșit. Nu l-ai văzut pentru că vorbeai cu vânzătoarea – de fapt te certai cu ea.

         — S-a interesat de o gravidă? o întreb bănuind că e o minciună.
          — Da! Oi fi tu o gravidă grasă, dar încă ești frumoasă. Și adorabilă. Zici că ești un purceluș. O purcică!

        Începe să râdă.

           — Haha! Nu uita că am doi bebeluși în burtă!
           — Și ce? Mănânci câte două shaorme pe oră pentru că așa doresc ei?
           — Nu fac asta! mă apăr enervată.
           — Gata, gata. Știi că te iubesc! Plus că nu ești atât de grasă pe cât te vezi. Ai 1, 70 și 68 de kg.

       O îmbrățișez și o pup pe frunte. Nu știu ce m-aș fi făcut fără ea. M-a ajutat să trec peste plecarea lui Edward, să îmi trăiesc viața fără el. Practic, m-a învățat să supraviețuiesc.

        — Elsie! Știi ce am uitat să cumpărăm? Nu pot să cred că am uitat asta! îmi spune agitată.
        — Al luat tot, nu cred că mai e ceva.
        — Nu am luat agrafe! Cu ce îmi fixați vălul în cap?
        — Ai dreptate, spun încet. Hai să cumpărăm.

         Mă opresc în fața mașinii. Scutur din cap și mă așez în dreapta volanului. Sunt obișnuită să conduc. Dar de când am burta cât un pepene, nu mai pot.

       Îmi amintesc ziua când am aflat că am gemeni. Inițial credeam că am un singur copilaș. Dar mi-am făcut un control când aveam șase luni, adică luna trecută. Am fost șocată și totodată surprinsă să aflu că am gemeni.

        Mașina se oprește în parcarea de la mall. Îmi desfac centura de siguranță și deschid ușa. Aerul e cald, chiar foarte cald pentru toamna aceasta. 

        Tiffany împinge ușile glisante. Ajungem la scările rulante. Deodată – nu știu cum – mă dezechilibrez. O mână puternică se așază pe talia mea și mă ajută să rămân pe scări. Inima îmi bate cu putere. Oare e Edward?

         Mâna aceea îmi dă drumul. Copilași încep să se joace din nou, iar eu mă întorc. Prea târziu. Bărbatul a coborât. Are un spate puternic. Poartă un tricou negru și jeanși albaștri închis. Probabil a fost un necunoscut.

        Intrăm în magazinul cu accesorii și mergem direct la agrafe. Tiffany își alege cinci seturi de agrafe negre. I-am spus că sunt prea multe, dar s-a apărat spunând că sunt de rezervă.

           — Măi, măi. Am crezut că nu am văzut bine, dar ești chiar tu! Viitoarea soție a fratelui meu sau cumnata mea! un bărbat ne distrage atenția.
           — Zayn, nebunule! Ne-ai urmărit cumva? spune Tiffany pe un ton șăgalnic.
          — Tu ești cumnata mea, îi vei face moștenitori lu' frate-miu’, așa că trebuie să te protejez. Plus că sunt atras de frumuseți, iar prietena ta e ca un magnet.
Rânjește seducător acest Zayn.

        Trebuie să recunosc, e un bărbat frumos. Înalt, brunet, cu alură de sportiv. Ochii îi are verzi închiși. Mici gropițe în obrajii i se formează când zâmbește. Arată că un om de afaceri sexy.

          — Mi-e poftă de înghețată, spun brusc.
          — Hai să luăm, fac cinste! spune Zayn.
        
     

           Terminăm de mâncat înghețată și ne îndreptăm spre casă. Mâine este nunta, mâine trebuie să fac atât de multe! Aș fi stat până târziu azi, dar doctorul mi-a recomandat să dorm bine.

        Cât despre Zayn, el are simțul umorului și este amuzant. La un moment dat mi-a mângâiat burta. A spus că adoră copiii. El din păcate este steril. E interesant acest Zayn și mă atrage.

       

Jumătate ÎNGER, jumătate DEMONUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum