Jumătate ÎNGER, jumătate DEMON

~13~

     Un zgomot puternic mă trezește. Mă ridic leneș și îmi deschid la fel ochii. Edward a scăpat o farfurie, conținutul său fiind pe jos. Noaptea trecută.. Dumnezeule, unde îmi dispare conștiința când am nevoie de ea?
      — Ce  încerci să faci? îl întreb amuzată.
      — Îți adusesem micul dejun. Dar cum am scăpat farfuria, ar cam trebui să-l iei în bucătărie. Apropo, eu plec. Nu știu când mă întorc. Fac asta pentru a-mi face ordine în gânduri. Tu rămâi aici, nu pleci nicăieri.

Chiar a spus asta? Da', ce. Sunt proprietatea lui? Să plece și să nu se mai întoarcă, nu-mi pasă. Dar dacă el crede că voi mai sta în casa lui, atunci se înșală amarnic.
      — Bine, îi răspund.
Voi aștepta să plece, ca apoi să-mi fac bagajele și s-o tai de aici.

     Edward iese pe ușă lăsându-mă singură. Cred că îmi voi face bagajul mai târziu. Mai întâi să mănânc. Asta fiind ultima masă pe care am s-o iau în această casă.

***

      Au trecut două ore de când stau în fața dulapului. Ceva nu mă lasă să-mi fac bagajul, probabil că lenea. Doar că e așa o idioțenie din partea mea că în urmă cu câteva ore eram decisă să plec naibii de aici și să nu mă mai întorc, iar acum dorința, curajul și energia mi-au dispărut. Vreau sau nu să mai stau aici? Sincer nu știu. Adică jumătate din mine vrea să plec, iar jumătate vrea să rămân. Prima jumătate este conectată la creier. Ea își amintește ceea ce mi-a făcut Edward, spre deosebire de cealaltă jumătate care probabil este conectată la.. Inimă. Nu-l iubesc pe bărbatul care mi-a făcut rău. Cine iubește răul? Dar..simt ceva. E ceva frumos și pur, cred că e afecțiune.

    Partea aceea din mine care este conectată la inimă își amintește că Edward nu s-a comportat mereu urât cu mine. Uneori a fost chiar drăguț, ce-i drept. Și dacă stau mai bine să mă gândesc, nu-i atât de rău lucrul pe care el mi l-a comis. Adică, în lume se întâmplă lucruri mai grave. El nu a fost brutal, chiar a fost delicat. Dacă aș fi făcut greșeala să mă culc cu un bărbat ce a doua zi m-ar fi părăsit? Edward m-a luat la el acasă, chiar dacă a avut motive bine întemeiate. Și mi-a plătit banca, și... Dumnezeule, ce e cu mine? Cum să uit ceea ce mi-a făcut?

     Dacă înainte nu eram la fel hotărâtă în legătură cu plecarea, acum sigur sunt. Doar că ar trebui să vorbesc cu Edward, nu? Aș fi o lașă dacă aș pleca fără să știe. Până la urmă e un om. Și cu siguranță va înțelege.

    Este ora șase deja. Ce naiba face de n-a venit până acum? Cât de ocupat să fie cu firma sau.. O fi ocupat cu femeie? De ce? Nu mă mai vrea? Nu mai sunt bună pentru el? De ce face asta? Îl aștept ca o proastă aici ca să lămuresc lucrurile cu el, iar el e cu altă femeie? Eu am ieșit cu un alt bărbat? De ce face asta? Știu că a sunat ca și cum aș fi geloasă, dar nu sunt.

     Hotărăsc că e mai bine să citesc până vine el, așa că îmi iau o carte și mă așez pe pat. Dar, ca de fiecare dată, uit că atunci când citesc în pat adorm. Așa că las cartea deoparte și închid ochii. Pleoapele nu  vor să mă asculte.

    Cineva îmi mângâie obrazul. Și e bărbat. E Edward. E așa drăguț că face asta, dar idiotul drăguț nu face altceva decât să-mi înfrâneze dorința de a pleca. Dorință care până acum câteva minute sau ore – căci nu știu cât este ceasul – era oarecum mare.

      Îmi deschid ochii și îl văd pe Edward zâmbind. Trebuie să-mi adun tot curajul ca să-i spun că vreau să plec. Dar bărbatul din fața mea parcă mi-a citit gândurile, căci zâmbind mă face să-mi pierd și ultima fărâmă de curaj.

    — Vreau să vorbim, spune Edward.
Sunt dispusă să-l ascult până la capăt. Apoi îi voi spune și eu ce am de zis.
      — Spune.
Edward își drege vocea apoi își deschide gura pentru a vorbi.
       — Știu că nu te-ai fi așteptat la asta. Dar, cred că te iubesc. Sau e doar atracție fizică, nu știu. Cert e că vreau ca noi doi să avem o relație normală, fără amenințări, fără conflicte. Tu vrei să ai o relație cu mine?

Sunt pur și simplu blocată. El vrea să aibă o relație cu mine? De ce? Bine, știu. E o întrebare stupidă. Ce să-i răspund? Să-i spun că da și să uit ceea ce mi-a făcut sau să  spun nu?

       —  Da, sunt de acord, îi răspund într-un final.
Oricine merită a doua șansă. Iar trecutul e trecut. Poate că așa a fost să fie. Toate în viața noastră au un rost.

     Edward își lipește buzele de ale mele. Un sărut scurt, dar dulce.

    Stomacul meu emite niște sunete ciudate, de aceea Edward îmi propune să mergem să mâncăm. Accept, dar nu înainte de a-i trimite un mesaj lui Tiffany. Am cam uitat de ea în ultima perioadă. Acum tot ceea ce vreau e să am o relație reușită. Și poate o să mă și îndrăgostesc, de ce nu?