Jumătate ÎNGER, jumătate DEMON

~10~

     Și a venit și dimineața. E timpul să îmi pun în aplicare planul
Ce bine că m-am trezit mai devreme.

    Caut cu grijă în bagajul meu o lenjerie sexy, apoi mă duc în baie și mă îmbrac în ea.

    Am intrat cu grijă înapoi în cameră astfel încât să nu-l trezesc pe monstrul din canapea.
Mă așez pe pat și aștept ca Monstrul să se trezească. Se freacă la ochi iar eu mă ridic din pat.

       Mă ridic încet și mă pun în fața Monstrului, mă fac că mă uit în oglindă, astfel să nu își dea seama că fac ceea ce fac intenționat.
    Îmi iau sutienul de pe jos și mi-l pun. Chiloții sunt aproape așa că mă aplec după ei și mi-i pun.

     M-a luat în brațe și m-a pus delicat pe pat, după câteva săruturi s-a hotărât să se dezbrace. Iar când voia să preia conducerea, eu m-a urcat pe el schimbând rolurile. Pentru că în puținele dăți în care am făcut dragoste cu el, acesta conducea.
La naiba! Ce spun aici? Noi nu am făcut dragoste!

    I-am dat boxerii jos și i-am luat mădularul în mână. Mai întâi cu mișcări lente, apoi rapide îl făceam să geamă de plăcere.

    Când atinsese punctul maxim de excitare m-am dat jos de pe el căutându-mi hainele.

Atunci m-am ridicat iar Monstrul nervos îmi zice:
      — Treci înapoi. Acum!
      — Nu, mi-a pierit cheful,  îi spun cu nonșalanță.
       — Crezi că asta merge cu mine? spune Monstrul care se ridică.

     Mă trage de păr și mă împinge în pat. Se urcă peste mine și mă sărută. Nici de data asta nu ripostez. De fiecare dată când mă sărută nu pot să-l refuz, nu pot să îl plesnec. E ca și cum sunt prinsă într-o vrajă pe care nu o pot rupe. Corpul meu nu reacționează atunci când limba lui dansează vals necontenit cu limba mea.
De data asta eu sunt cea care îl dezbracă, iar el doar îmi desface sutienul. Îl aruncă departe de pat. Îmi depărtez picioarele și el îmi scoate chiloții.

    A fost incredibil. M-a dus pe culmile plăcerii. Dar a fost greșit. Pentru că el e agresorul și eu victima. Eu sunt cea care și-a promis că se va răzbuna.
A fost o greșeală pe care nu o voi mai comite.

        Acum e ora 14:00, aștept să vină Monstrul acasă pentru a-i pune o întrebare. Am văzut că într-un sertar dintr-o cameră din această casă, se află o fotografie cu o femeie trecută de patruzeci de ani –femeia e frumoasă, are ochii albaștri și fața brăzdată de riduri și o cicatrice; dar e frumoasă.

  Ușa camerei se deschide și Monstrul intră. Nici măcar nu mă privește, idiotul. 
Își ia niște haine din dulap și le pune lângă mine pe pat. Nici acum nu spune nimic. Da' sunt invizibilă?
Intră în baie și inchide ușa. Îi iau hainele de pe pat și le pun la loc în dulap. Știu că dulapul are o yală; cheia este în dulap. Iau cheia și închid dulapul.
Să vedem de faci acum, Monstrule.

    Iese din baie și se uită prin cameră după haine.

      — Unde îmi sunt hainele?
      — Ce haine, despre ce vorbești? îl întreb serioasă.
       — Despre hainele grădinarului, îmi spune ironic.
N-am de gând să-i dau hainele, darămite cheia.
       — Nu știu, întreabă-l.

     Oftează și se întoarce. Trage de ușa dulapului, dar aceasta nu se deschide. Dă un pumn ușii și se întoarce.

    Mă apucă de umeri și se uită furios la mine.

       — Dă-mi cheia!
       — Nu îți dau nicio cheie, lasă-mă.
       — Ce vrei să-ți dau în schimbul ei?
    Dumnezeule, el crede că sunt una dintre acele femei cărora le dă bani în schimbul a ce dorește.

    Am de gând să-l umilesc puțin. Vreau
să jucăm un joc în care să piardă. Din câte am văzut nu-i place să eșueze în ceva. Dacă va pierde, cu siguranță va fi nervos. Și nu se va răzbuna pe mine, nu pentru un joc.

        — Nimic. Îți voi da cheia numai dacă o să câștigi la un joc propus de mine, îi spun semeață.

        — Elsie, nu crezi că ești prea mare pentru jocuri?
        — Nu. Vrei cheia sau nu?
        — O vreau, fir-ar să fie. Dar spune-mi, ești de acord să joc fiind aproape gol? mă întreabă iar pe față îi apare zâmbetul ăla tâmpit.

       — Da, acum așază-te în pat. Eu merg să aduc cărțile, am văzut că ai într-o cameră.
Ah, nu trebuia să-i spun asta. Cu siguranță și-a dat seama că am intrat în fiecare cameră, dar mă plictiseam și am crezut că e normal să intru în fiecare cameră..

      — Am câștigat, îi spun țopăind.
L-am făcut să înjure, mi-am îndeplinit scopul.

       — Bine. Și ce vrei?
       — Să-mi răspunzi la o întrebare, îi spun rotind cheia în yală.

     Iau hainele pe care acum o oră le-a pus pe pat și i le dau. Se îmbracă în fața mea, fără niciun pic de rușine.

       — O întrebare? Am crezut că vrei diamante, flori sau altceva. Dar nu mai contează, întreabă-mă.
       — Într-o cameră, într-un sertar, se află poza unei femei frumoase. Cine e? Am văzut-o din întâmplare, intrasem în cameră pentru că o căutăm pe servitoare,  îi spun fără să respir.

     Simt nevoia să mă justific, i-am cotrobăit prin locuri. Dar nu am avut gânduri greșite, doar că mă plictisisem.

        — E mama mea, la alte întrebări nu-ți mai răspund. Ar fi bine să-ți miști fundul până la dulap și să-ți iei o rochie, am de gând să te scot în oraș.

    Dar de ce face asta?

       — De ce?
       — Niște prieteni de-ai mei m-au invitat, vreau ca tu să vii pentru că toți vin cu iubitele sau soțiile lor.
        — Nu vreau, îi spun privindu-l în ochi.
        — Prințeso, nu te-am întrebat dacă vrei sau nu.

Fir-ar. Nu vreau să-i cunosc prietenii, care probabil sunt niște bogătași trufași și prefăcuți. Și ce fel a spus„prințeso”. De parcă ar fi fost dezgustat. Culmea! Eu ar trebui să fiu aia!

        — Nu am nicio rochie potrivită, îi spun zâmbind triumfătoare; am găsit un pretext.
       — Într-o pungă de cumpărături, lângă pat, se află o rochie, ți-am luat-o pentru că știam că asta o să folosești ca scuză, sper să ți se potrivească.

     Iau punga ce se afla lângă pat, pe partea stângă. Scot rochia cu grijă și mă uit la ea. Este mulată, neagră și scurtă. E superbă, cred că a costat o avere. Dacă accept rochia nu e ca și cum aș fi o prostituată?
Lui nu-i pot spune asta, el n-ar înțelege.

      — Nu am pantofi, răspund într-un final, sperând că va renunța la ideea de a mă lua la cina aceea.
       — Tot lângă pat e și o cutie de pantofi, îmi spune Monstrul zâmbind.

    El chiar se gândește la toate?
Poate că nu îmi vin. Poate că sunt mai mici, poate mai mari.

    Iau un pantof din cutie și îmi vâr piciorul în el. Nu se poate, e perfect, e mărimea bună.
Mă uit atentă la pantoful cu toc de aproximativ șapte centimetri, e superb; culoarea sa fiind crem.

     Plecăm după o jumătate de oră. Oare cum ar fi fost viața mea dacă nu l-aș fi întâlnit? Dacă rămâneam o simplă cameristă? Dacă aveam o viață liniștită? Însă știu și eu bine că nu mereu e așa cum vrem. Cred uneori că suntem doar niște păpuși ce se mișcă așa cum vor păpușării.