Dimineata abia se aratase printre crengile infrunzite ale arborilor . Trunchiurile drepte si inalte pareau incolonate in fata ei . Niste soldati de lemn, asteptand rabdatori sa-si inceapa marsul vegetal.
Se asezase pe buturuga putregaita din drepta intrarii in bordei, cu spatele sprijinit de trunchiul neted al unui frasin, jupuit ca intr-o incercare neizbutita de naparlire . La picioare avea un maldar de mladite de rachita, lucind umed in lumina diminetii, de la apa in care le inmuiase de cu seara . Mainile ei aspre rasuceau cu pricepere fibrele lunecoase, cumintindu-le, asezandu-le in rand sau tesandu-le printre celelalte .
Panerul era abia la jumatate, cand aparu la marginea indepartata a zarii, samburele stralucitor al zilei . Rasaritul o gasea in fiecare zi asteptandu-l, cu fruntea inaltata. cu ochii insetati, cu buzele intredeschise, ca si cum s-ar fi pregatit sa soarba din lumina lui .
Culorile starnite de lumina pareau sa se prelinga una in alta, imbracand muchia zarii in curgeri incete, trecatoare, de curcubee topite in albastru . Era clipa vrajita pentru care se pregatea intreaga noapte . Era rugaciunea ei de fiecare dimineata .
Curand, se asezara toate la locul randuit, cerul si zarea, culorile topite in seninul boltit in lumina stralucitoare...si mainile ei isi reluara truda . De la un timp, un murmur i se naste pe buze, ca venit de neunde . Canta . O inganare surda, fara vorbe, doar o revarsare din preaplinul care o stapanea in fiecare dimineata, cand zorii ii umpleau ochii de lumina .
Daca ar fi stiut cum, ar fi zambit, dar nu stia...Nimeni n-o invatase . Bucuria se nastea in jurul ei, nu in ea . Iar ea, nu stia cum s-o primeasca inauntru . Nu stia daca poate, daca trebuie s-o primeasca... Si ramanea asa, la margine, ascunsa si nemiscata, tematoare si dornica, de parca ar fi nimerit pe neasteptate dinaintea unui ospat la care nu fusese poftita, la care niciodata nu era chemata...
Apuca manerul trainic al cosului ridicandu-l in fata ochilor si-l masura atenta din privire. Era unul din cele mai bune din cate ii iesisera din maini . Pe asta nu avea de gand sa-l vanda, pe asta avea sa-l daruiasca mamei Ana, batrana care ii dadea adapost in fiecare iarna, in fanarul din dosul curtii, inca din primul an in care se aciuase pe langa sat .
Batrana tacuta si morocanoasa, cu hainele ei negre, cu basmaua cernita legata strans sub barba, cu mirosul de sulfina care se ridica din vesmintele si din palmele ei, o privise atunci, cand era doar o copilita desculta si vanata de frig, cu privirea ei neclintita, o privise cum, incercand zadarnic sa se incalzeasca, batea usor omatul cu picioarele ei invelite in zdrente legate neindemanatic cu fasii late, jupuite din scoarta unui tanar frasin... Apoi, in ochii batranei se nascuse intelegerea si hotararea, ca o luminita palpaitoare care o incalzea pe dinauntru ori de cate ori isi atintea privirea asupra-i .
- Vina cu mine !- si glasul ei era bland si incet, iar Iana simtise nascandu-se in adincul ei o incredere neclintita ca si cum era acolo de veacuri si doar acum i se aratase intelegerii . O urmase fara sa sovaie, lasandu-se dusa de mana, cum nu mai facuse niciodata in cele cateva luni de cand venise in sat, la inceputul primaverii .
Ana o privise fara sa-i vada uratenia in trup si tulburarea in ochi, o vazuse asa cum era, o napastuita infrigurata si flamanda, torcandu-si singuratatile in vorbe incalcite si tulburi ca si gandurile ei, cu mai multa intelegere a lumii, decat se arata in vorbele fara sir, cu mai multa limpezime a mintii, decat se vadea in privirile pierdute .
