Poems of the fallen

Și dacă dorul ar vorbi, mi-ar oferi tăcerea

Când orice clipă umilă, îți pare veșnicie,

Când până și extazul devine agonie,

Când lacrima refuză să se rupă de pleoapă,

Când sângele din vene bătaia nu așteaptă,

Când gândurile toate vor doar să mă răpească,

Când albul ochilor nu vrea să mai albească,

Când chiar umanitatea e jertfă pe altar,

Când până și nimicul e cel mai mare dar,

Când amintirile aproape mă surzesc,

Când rugăciunile aproape mă muțesc,

Când incertitudinea aproape mă orbește,

Visez că închid ochii, iar timpul se oprește.

Mă arunc în amintiri, precum într-o cascadă,

Nu mă mai uit în spate, privirea n-o să vadă

Nimic din ce a fost, nimic din ce-o să fie,

Mai bine ucid prezentul, durerea-oricum e vie.

Creez obstacole , dar nu le pun o ușă,

Îmi spăl păcatele cu sânge și cenușă, 

Aștept doar revelații, sper în zadar să vină

Cerșesc ca liniștea în brațe să mă țină.

Dar a mea liniște nu e decât tornadă,

Sper ca din ochiul ei, o lacrimă să cadă

Să-înece demonii ce-n lanț vor să mă țină

O să mă înec și eu, dar nu arunc cu vină.

Să stingă flacăra ce sufletul mi-l arde

Un ultim vag capitol, dintr-o nescrisă carte.

Nici suflul zeilor nu poate stinge flama,

Cuvintele nu-s scrise, gravate-adânc cu lama

Și dor chiar și acum frazele înjunghiate,

Și încă plâng când văd titluri cicatrizate.

Tu când mi-ai zis că pleci, ți-am zis că a ta lipsă

Aș prefera s-o schimb cu o Apocalipsă

Chiar Universul înflorea în prezență ta divină

Și toate elementele doreau să te conțină.

Te credeam Beatrice și eu credeam că-s Dante

Deja m-am plictisit de cercuri exasperante,

Poate ale mele munci ți se par amuzante,

Pentru noi am vrut să fac un viitor de diamante...

Până și aripile pentru tine le-aș da jos,

Doar ca să vii la mine, în spate să ți le cos.

Pe cer în miez de noapte am scris numele noastre

Deși noi dintre stele, eram văzuți ca astre.

Dorința mea cea pură a fost albă cerneală

Iubirea mea păzește scrisul sălbatic ca o fiară.

Am rupt din dor o floare, prin lavă fac cărare,

Vreau să ți-o las la ușa, să-ți ceară îndurare

Nu o uda cu lacrimi, ci ud-o cu iertare,

M-aș bucura din suflet, în suflet s-o plantezi

Și cu iubire sfântă veșnic s-o luminezi.

Și timpul a trecut, dar încă simt fiorii,

Și sângele a curs, dar a pătat și norii

Și lacrimi sunt uscate, dar încă vor să curgă,

Și sufletu-i plecat, dar eu dansez în morgă,

Și inim-a tăcut, dar încă te ascult,

Și încă sunt creștin, dar tot gândesc ocult,

Și ai comis păcate, ce încă mă rănesc,

Dar aș uita chiar totul, căci încă te iubesc.