Poems of the fallen

Între dualitate și bipolaritate

Te-ai creat din neant, dar păreai a fi dintotdeauna,

Te-ai ascuns în mine și te-am găsit din întâmplare,

Ai văzut că sunt munte și-ai vrut să mă prefaci în mare

Dar până în vârf, tu în pădurea de regrete mi-ai pierdut urma.

Din mine însumi izvorât, timpul a curs nepăsător

Și fiecare piatră din calea sa a sfărâmat-o,

Ai crezut că pentru tine albia am creat-o

Și că pentru tine, în propria piatră mor.

O bază ai avut, căci pentru alții e slujba creației noastre

Să mă îmblânzești, totuși, era cu neputință,

Deși ți-am îndeplinit orice dorință,

Tu în frumos, vedeai numai dezastre.

Rar dai de un început vertiginos,

De o tornadă de idei și sentimente,

Ca un act compus doar din amendamente,

Între noi nimic sfânt, ci un destin prea furios.

Mi-am îngropat și umbra, să îți aduc numai lumină,

Pe când tot ce mi-ai adus era întuneric

Din partea ta pân' și Nimicul mă făcea feeric,

Dar asta ți-am mai zis-o și știu că n-o să țină.

M-ai făcut să mă rătăcesc în mine, mă regăsesc doar la răscruce,

Acolo unde mania și depresia se intersectează,

Dar lipsurile mele nu mă mai interesează

Căci orice drum iau, tot spre Infern mă duce.

Tu ai vrut să îmi închiriezi sufletul pe vorbe goale

Un schimb jalnic, ai cerere, dar nu știi a face ofertă,

Trăiești în propria lume patetică, jalnică și defectă,

Nu vedeai nici orizontul până nu ți-am ieșit în cale.

În ochii mei, din lacrimă te-ai prefăcut în praf,

Când te-am scos în lume ai arătat doar insolență,

Și nevoia ta de atenție s-a transformat în dependență

Când ai încercat să mă alungi aruncând un autograf.

Ce mult am greșit atunci când te-am transformat,

În a mea copie ieftină, un manechin stricat,

Pradă oricărei tentații, nu ai rezistat

Și mâna ce te-a creat, tu lacom ai mușcat.

Am vrut aripi nemuritoare să îți ofer,

Nu aveam cum, tu să te târăști preferi,

Printre javre mizerabile, prin ele te referi,

O confesiune tristă, transformata-n adulter.