În zadar privesc spre lună, așteptând să mă zărească,
În zadar urlu cu lupii să sugrum solemnitatea,
Când în instincte inima decide să se-adăpostească
Și mintea mea rămâne să dezbată eternitatea.
Nu ați văzut în mine decât ce v-am lăsat,
Doar cu umbra mea ați râs și ați dansat,
Când al meu sine
În ochii lui Calypso stă ferecat.
Lumea a început să devină mult prea grea,
Iar Damocles pare a fi înarmat cu Cerul,
Lui Atlas am vrut să-i ofer chiar existența mea
În schimb aș fi urmat să-i iau locul
N-a acceptat, umerii lui nu ar putea
Să ducă o povară mult prea grea...
N-am insistat, căci cine ar accepta
Să-și riște fatum cu un blestem mai aspru
Neprevăzut chiar pentru Zoroastru.
O amintire uitată plânge,
Sub umbra unor vise de veacuri moarte
Cu lacrimi ce se prefac în sânge,
Căzând în ritmul unor simfonii deșarte.
Eu stau și ascult
Și vreau să uit,
Vreau și să plec
Să dispar
Să mă alătur unui cult
Prea mult Sisif, prea în zadar
Să mor într-o lume unde nimic nu e prea mult
Și să renasc acolo unde nimicul e un dar.
E prea târziu, acum chiar la apus
Să te decizi că nu vrei răsăritul
Soarele nu el al nimănui supus
Luna nu-mi datorează nevăzutul.
Virgil, te chem te rog, vino și mă ghidează
Nu-i port nici numele, nici crucea,
Dar sunt eu, Dante,
Nu vreau în Paradis,
Știu că-i închis,
Dar nu contează,
Măcar în Purgatoriu să-mi prezinți
Vreo două așezări vacante.
Destinul își țese pânza din iluzii
Și voi cei slabi vă înveliți în propria capcană,
Vă îmbătați cu speranță, vă înecați că-s doar aluzii
Vă hrăniți doar cu ce vă dă Diavolul pomană.
Prefer foamea,
Prefer setea,
Decât în cadou să-i dau lui Lucifer pecetea,
În schimbul unei oaze false într-un deșert veridic,
Căci ce-ți oferă nu-i material, e doar oniric
Și nu-mi doresc decât ce-am cunoscut empiric.
Ce trebuia, ce este, ce îmi doresc
Trei "ce" la fel de diferiți
Trei virtuți
Trei morți
Trei păcate
Prin biblie, prin Lege, prin Hedonism îmbibate
Semnate de Ioan, de Pilat și Epicur
Și doar astfel devin absolut sigur
Că e EU ce în oglindă se ivește,
Că nu sunt înghițit de-un mare pește
Dar tot adevăratul EU
Doar în întuneric se reflectă.
Îți spun, nu eu sunt ce-l ce îți aduce ziua,
Îți promit, că pentru mine se repetă noaptea,
O să plec, totuși, și-l binecuvântez pe Horus
Când se va împrieteni cu eternitatea.
Seth mă așteaptă,
Hela mă dorește,
Hades mă veghează,
Anubis mă stăpânește,
Thanatos mă călăuzește.
Loki mă imită,
Odin mă învață,
Ares mă antrenează,
Osiris mă venerează.
Deja ceasul bate în carne vie,
În locul inimii aș fi vrut să fie
Și nu-mi voi mai cânta durerea prin mitologie.
Târziu, mă zgârie al său ticăit,
Și înainte ca pe mormânt să-i las o floare,
De acum, o asemenea dezonoare
Nici zeilor nu le-o mai permit.
YOU ARE READING
Poems of the fallen
PoetryHave you ever felt imprisoned by your own mind? Have you ever started feeding on your own soul, hoping to achieve the sinister peace of a shallow grave? I feel like that, all the time, slowly sinking in the abyss of forbidden memories, sharp as...