Viata Complicata vol I Război

Capitolul 35

                                                                Dusmanul de langa tine

Tipete se auzeau in tihna, ca si cum se auzeau de la mii de kilometrii departare, dupa care incepe a se rarii. O pata mare neagra imi intineaza vazul, fiind tot ceea ce vedeam in jur: Intuneric. 

O durere cumplita isi face aparitia in zona mea abdominala, din nou. Iara-si acea durere insuportabila isi are locul . Voiam sa tip, sa strig dupa ajutor sau sa il chem pe Gate pentru a ma ajuta, dar cuvintele imi stateau blocate in gat precum un lant care imi sugruma gatul, impiedicandu-ma sa pot vorbii. Ma las pe spate, ca o pana in bataia vantului, corpul izbindu-mi-se de iarba deasa si moale precum o plapuma, doar ca una rece, neatinsa. Suvoiul de sange iesea fara oprire din rana provocata de catre arma. Aud peste cateva secunde inca cateva focuri de arme, fiind ultimul lucru pe care il mai aud. O liniste profunda, mormantala, isi face aparitia, intunericul invaluindu-ma din nou in ghearele sale. Nu stiam daca acesta va fi finalul meu, scris, sau doar o perioada in care va trebui sa lupt in Infernul Diavolului ce m-a corupt in bratele sale. Un singur lucru stiam , si acela ca va trebui sa lupt, sa nu ma las.

Vocea lui se auzea in mintea mea, tare, precum o melodie, doar ca nu ii puteam raspunde la loc, nu ma puteam misca. Eram impietrita la propriu, trupul meu zacand in continuare pe iarba neteda. 

- Louise, Louise te rog deschide ochii. Louise!

Imi tipa in ureche, aproape surzindu-ma, nestiind cum sa fac pentru a-mi deschide ochii, era inveitabil, nu stiam cum sa imi misc corpul, totul fiind ... fiind atat de ciudat. Cautam orice cale pentru a putea vorbii sau a deschide ochii, numai sa taca si sa se linisteasca, dar nu puteam. 

- Iubito, iarta-ma te rog, pentru tot. Nu din nou, la dracu. Louise. 

Lacrimi ii cad usor pe fata sa palida precum varul, bratele sale incolacindu-se in jurul trupului meu, incalzindu-l cu caldura sa. 

Palmele sale imi cuprind in intregime fata, zguduindu-ma si palmuindu-ma usor, pentru a-mi revenii, dar nu era nicio speranta. Totul se simtea, atat de sumbru, nu stiam sau nu puteam face absolut nimic pentru a revenii inapoi. Era ca si cum , sunt moarta, dar corpul meu inca traia. Totul in jurul meu era invadat de acea pata noncolora . Ma invart, uitandu-ma in jur, cautand cai de scapare, dar nici una nu imi sarea in ochi. Vedeam pe peretii negrii din fata mea, lacrimi curgand pe ei, dar nu orice fel de lacrimi. Lacrimi de durere, lacrimi de sange. Erau ale lui. Lacrimile lui Gate, apar acuma in noua mea lume, noua mea casa, de unde trebuia sa ma lupt ca sa ies din ea. Razboiul incepe, un razboi ce probabil ca nu avea sa se sfarseasca niciodata, iar ca sa i-a sfarsit, trebuia ca unul din noi ori sa cedeze, ori sa moara. Sperm din tot sufletul sa nu se intample acest lucru, deoarece nu voiam sa il pierd pe Gate, nu voiam sa il paresesc, nu voiam sa raman in lumea asta sumbra, blocata, fara pic de viata. 

O ploaie usoara, se lasa usor, ridicand bratele in aer si intinzand palmele, simtind cum picaturile reci, fac contact cu pielea mea, ridicandu-mi privirea catre cerul ce era albastru, ca si cum era un patinuar de gheata, cu mici pietricele de cristal ce sclipeau pe el. Mijesc din ochi, incercand sa privesc printre picaturile line de ploaie, rotitele mele din creieras incepand sa se invarta. Cerul reprezenta sufletul rece al lui Gate, un suflet ce simboliza durerea, durerea ce era ca un cutit infpit intr-o rana creata de persoanele care credeai ca iti sunt alaturi si iti sunt prieteni dar care ajung sa fie falsi si sa te foloseasca. Deoarece o data ce durerea ajunge in sufletul tau, este precum un tatuaj permanent, ce nu mai poate fi sters niciodata, nici daca ai vrea. Amintirile se spun ca pot disparea, dar ranile raman. Defapt amintirile nu vor putea fi sterse niciodata, deoarece, memoria omului este un proces psihic, unde are loc fixarea, conservarea si reproducerea informatiilor primite de la cei din jurul nostru, de la cei cu care ne cream un fel de a doua viata, un fel de inceput al nostru. Prin procesul de memorare, care este un proces activ are loc păstrarea informaţiilor pentru un timp mai scurt sau mai îndelungat. Prin urmare, omul poate uita majoritatea amintirilor, dar niciodata pe toate. Chiar daca uiti, uiti pentru o perioada scurta de timp sau poate chiar o perioada mai mare, dar tot iti va trece prin minte, ceva ce a insemnat mult pentru tine, este inevitabil. Iar lumea aceasta in care eu ma aflam, imi arata ceea ce reprezinta Gate. O creatie a lui Dumnezeu, care a luat intruchiparea Diavolului si a Ingerului, care se zbate mereu sa traiasca pe un Pamant, plin de muritori, ce niciodata nu aveau sa il inteleaga. Unii oameni, nu sunt capabili sa inteleaga un suflet zbuciumat de criminal, are in spatele inimii de piatra se afla o inima calda si blanda, pura. Nici eu nu l-am inteles, pana cand m-am apropiat de el, chiar daca timpul, a fost unul rapid, m-am indragostit atat de repede de el, de inima si sufletul sau. Acum nu as putea sa pastrez o distanta anume de el, pentru ca ar insemna sa port doliu inimii mele. El era precum un drog, care trebuia sa il i-au mereu, pentru a putea supravietuii. Nu reuseam sa inteleg, cum o persoana rea, a putut sa imi fure inima in halul asta. Dar orice pe aceasta lume este posibil. Mai ales, ca incepi sa cunosti lumea inainte sa o judeci si nu o lasi atunci cand auzi vorbe goale si rele de altii ce vor sa bage cearta si dispret intre tine si persoana respectiva.