Viata Complicata vol I Război

Capitolul 48

Lacrimile Diavolului , Disprețul lor

  Am tras aer in piept, privind pe geam norii ce arătau de o frumeste miraculoasa din avion. Ma simteam precum o pasare ce zbura pana la asfințit . Simteam ca trăiesc pentru a doua oară. Am schițat un zâmbet scurt pe fata mea, simțind un fior rece pe măduva spinării, ce ma face sa tresar brusc.

Am înghițit in sec privindu-l pe Chris ce deja adormise. Mi-am încordat muschii feții, trăgând aer in piept, mai apoi expirându-l afara. Încercam sa înlătur gândurile rele, încercam cu toată ființa mea sa nu ma gândesc la ce-i mai rău, dar mintea mea era numai la Gate. Inima mea nu voia sa creadă ca prima mea iubire dispăruse de pe fata pământului. Nici măcar nu eram in stare sa pronunți acel cuvant, având in vedere manifestarea mea.

Simteam cum ma sufoc, cu fiecare secunda care trecea. Era ca și cum aveam un lant in jurului gâtului meu ce ma strângea din ce in ce mai tare.

Indepartez acest gând timp de câteva minute, gândindu-ma la copilul pe care îl purtam in pântece. Era copilul lui Gate. El nici măcar nu aflase de acest copil, nu aflase cât de mult îl iubesc și cât de mult referit faptul ca i-am ascuns acest lucru. Dar probabil ca in adâncul meu știam ca am făcut alegerea corecta. Dar ceea ce ma înspăimântă este faptul ca nu știu ce se v-a alege de acest mic ingeras. In majoritatea cazurilor , femeile ce aveau cancer și erau însărcinate, renunțau la copil pentru a putea face operația.

Nu îmi pot omora copilul, este o parte din mine, nu as putea sa îl indepartez de lângă mine . As renunța la viața mea doar ca sa-i fie lui bine. Nici măcar nu știu ce se v-a întâmpla, tot ce știu este ca acest copil nu poate sa moara, nu se poate ca el sa ajungă un ingeras in Rai. El trebuie sa fie un ingeras pe pământ, printre oameni, sa crească alături de persoanele care îl iubesc, sa învețe sa meargă sa vorbească. Doar ca acest copil niciodată nu își v-a cunoaște tatăl, fiindcă nu merita sa trăiască nefericit atât timp cât tatăl sau nu îl dorește și nici nu îl v-a iubi. Prefer sa cresc singura acest copil și sa nu depind de nimeni.

Timpul parca devenea din ce in ce mai lung, precum un infinit. Oboseala ma doboară însă rezistam treaza. Nu puteam adormi , deoarece gândul îmi stătea numai la Gate și la rezultatul analizelor.

Mi-am ațintit privirea pe geam, privind pătura pufoasa din nori, așternută peste cerul cristalin precum marea.

Am scos un oftat lung printre buze schițând un mic zâmbet pe fata .

Am rămas hibnotizata de peisajul mirific de pe geam, simtindu-mi telefonul vibrând.
Am căscat ușor Scoțându-l din buzunarul genții , uitându-ma la ecran. Era doctorul de la New York. Trebuia sa ii răspund, poate s-a întâmplat ceva grav, nu as putea sta cu dubii.

Mi-am mușcat buza răspunzând temătoare .

- Alo? Am replicat simțind bătăile inimii cum îmi accelerau.

- Buna Lou.

La celelalt capat, vocea sa paru îngrijorătoare, dar parând ca și cum nu avea cuvinte sa descrie ceea ce se întâmpla.

- S-a întâmplat ceva Domnule Doctor?

Mi-am mușcat buza, strângând de geaca ce o aveam in poala.

- Veștile nu sunt prea bune Lou.

- Cum...cum adică ? Mi-ați spus ca totul v-a decurge bine și mi-ați dat o fărâma de speranța , pentru a reuși sa merg mai departe. Nu îmi furați acea fărâma de speranța, de a trai.

- Lou, nu te pot minții. Ca medic al tău, trebuie sa îți spun adevarul. Este de datoria mea.

- Doar spune-mi ce este! ?