Evelyn

Capitolul I

Ma numesc Evelin, am 16 ani. Pana acum cateva luni puteam spune ca am o familie mare si foarte fericita pana cand fericirea noastra a fost stricata de cruntul si neasteptatul destin.
Eram intr-o cruaziera pe un vapor cu toata familia... Ne distram de minune impreuna, a fost prima vacanta pe care ne-am petrecut-o impreuna si se pare ca si singura din viata noastra in care eram cu totii.
Stateam impreuna pe boardul vaporului si dicutam ca in familie cand un nor mare negru s-a asezat deasupra vaporului si a inceput dintr-o data sa ploaie, sa tune si sa fulgere. Cu totii ne-am adapostit in camerele vaporului asteptand ca furtuna sa inceteze, dar se intampla cotrariul,  furtuna nu dadea nicidecum semne ca ar inceta ci mai degraba se intetea cu fiecare secunda care trecea.
Cu totii eram foarte nelinistiti, ca si cum stiam ca ceva rau urma sa se intample. Capitanii vaporului ne-au anuntat ca o sa se intoarca la mal dar le era imposibil pe o asemenea furtuna. Atunci vaporul a ales sa se lase condus de furtuna, capitanii nemaiputand sa faca nimic in aceasta privinta. Pana la urma ne-am lasat cu totii purtati de soarta, fiind realisti si dandu-ne fiecare seama ca doar o minune ne-ar mai putea scapa teferi de asta. Furtuna era din ce in ce mai puternica, stropii de ploaie transformandu-se imediat in bile foarte mari de gheata , spargand geamurile, si materialul din care era construit vaporul. Apa din ocean a inceput sa intre in vapor iar membri din familia mea incepeau pe rand sa isi piarda puterile si constiinta.
Cu puterile ramase am iesit din vapor si atunci in fata vaporului a aparut de nicaieri o barca in care era cineva care ma chema spunandu-mi ca ma v-a salva.

- Nu pot! i-am spus eu
-Vino! ma striga el din toate puterile.
-Familia mea...
-Vino, te rog vino!

Intr-un final am ales sa il ascult constientizand faptul ca familia mea era imposibil de salvat, si stiind ca aceea a fost ultima data in care eu ii vazusem. Atunci mi-am intors privirea inca o data spre ei si am vazut-o pe mama ridicandu-se si strigand:

-Evelin, du-te, salveaza-te si nu uita,  noi vom fi mereu cu tine.
-Te iubesc mama! Nu va voi uita niciodata, va promit!
-Nici noi pe tine, te iubim Evelin!

Si cu aceste ultime vorbe , mama a cazut jos si si-a dat ultima suflare la numai cati-va metri de mine.
Aceea barca m-adus pana la tarm lasandu-mi intreaga familie pe acel vapor blestemat.
Nu stiu nici in aceasta zii cine a fost cel care m-asalvat , dar ce stiu sigur e ca destinul m-a adus in acest punct al vietii si nu voi inceta nicicand sa ma invinovatesc de faptul ca sunt vinovata de moartea familiei mele , de faptul ca poate daca incercam macar sa ii duc pana la acea barca, poate acum eram inca alaturi de ei.

De atunci locuiesc singura! Ma mai viziteaza bunicii din cand in cand, dar mai important decat toate e ca averea parintilor mei, ramasa la mine ma ajuta sa-mi continui viata si studiile.
La inceput aveam tot felul de cosmaruri cu ce mi s-a intamplat dar in ultima vreme mi-am mai revenit cu ajutorul unui renumit psiholog facandu-ma oarecum sa inteleg  ca eu ar trebui sa imi continui viata fara ei. Luandu-mi practic viata de la inceput.

Aceasta experienta de viata m-a facut sa devin mai matura in luarea propriilor decizii si de asemenea si mai independeta.
Dupa pierderea mamei, pierderea tatalui si pierderea lui Lucas si a Emmei ( fratii mei ) bunicii si rudele mele au insistat foarte mult sa ma mut la ele. Dar pentru mine a fost mai bine sa raman in casa unde am crescut, in casa unde am avut cele mai frumoase amintiri cu cele mai dragi fiinte din tot universul, uneori chiar mi se pare ca le vad mergand prin casa, vorbind cu mine, si chiar dandu-mi sfaturi.
Cred ca aceasta "problema" pe care eu nu o consider deloc o problema nu mi-o poate vindeca nici un psiholog, nici-un doctor, si nici un psihiatru, deoarece mie imi face bine sa ii vad si sa vorbesc in continuare cu ei.

Azi e vineri, vin de la scoala , mananc, imi fac temele iar apoi ma asez pe canapea aprinzand televizorul.
Uitandu-ma la televizor imi amintesc ca trebuia sa primesc niste facturi si ca nu am verificat demult acea cutie de afara in care postasul imi baga toate scrisorile. Merg, si gasesc niste facturi dar mai gasesc si un plic.

Intru in casa si deschid plicu, acolo spre surprinderea mea gasesc o fotografie cu vaporul acela scufundandu-se , si mai gasesc si o scrisoare in care scria :

" Daca vrei sa afli cine e acela care ti-a salvat viata de la aceea nenorocire putem sa ne intalnim astazi la 18-30 in padurea de langa oras.
Te astept langa cel mai gros copac din centrul padurii,  Te rog nu intarzia"...

Aceasta carte imi transmite emotii si mie, cea care o scriu... Dar va spun ca totul a pornit de la o simpla idee, iar dupa ce am inceput sa scriu primele cuvinte totul a inceput sa decurga de la sine.

In capitolul urmator veti avea parte de o surpriza si de inca o lume: "lumea sufletelor pierdute"