Evelyn

Capitolul 3

Saptamanile au trecut iar eu incetul cu incetul am inceput sa imi revin. Gandul ca el intr-o zii o sa apara mi-a dat putere sa continui. Am inceput sa invat mai bine, am inceput chiar sa imi vizitez rudele, si chiar sa imi reiau relatia cu prietenii vechi.

Am inceput incetul cu incetul sa nu mai simt sentimentul de vinovatie pe care il aveam din cauza vorbelor pe care le-am spus "parintilor mei".

Acum sunt acasa invat la matematica pentru un test cu Leyla si Yasemin. Prietenele mele cele mai bune.

-Uitati, eu zic sa incepem cu exercitiul asta! propune Yasemin

-Da sigur!

-Acesta e destul de usor si ma gandesc sa incepem asa!

In grupul nostru Yasemin este cea cu notele cele mai stralucite. Leyla e cea cu moda. Iar eu sunt cu distractia.

Chiar nu ma mai gandesc la cei pierduti deoarece am o viata si nu trebuie sa mi-o pierd plangand. Mai ales ca ei sunt cei care sunt impotriva planurilor mele. In cateva ore am terminat de invatat si am avut timp si de mers la cumparaturi.

Am avut o dupamiaza chiar extraordinara.

In dimineata urmatoare m-am trezit, am facut un dus, am mancat, m-am imbracat pentru scoala si am pornit la drum. La jumatatea drumului ca de obicei ma asteptau fetele. Am continuat drumul impreuna catre scoala vorbind despre una alta.

Am intrat in clasa iar dupa cateva minute a intrat doamna diriginta.

-Buna dimineata copii! Am un anunt de facut! De astazi veti avea un nou coleg.

In acel moment pe usa a intrat EL! Intra pe usa si privirile noastre se intalnesc inevitabil. Doamne cat de dor mi-a fost de ochii lui.

-Numele lui este Dilan!

-Buna ziua tuturor! ne saluta el privindu-ma.

DIN PERSPECTIVA LUI DYLAN

In tot acest timp in care nu am vazut-o m-am gandit la ea non-stop, de cand m-a atins in aceea zi am simtit ca nu mai pot trai fara ea. M-am hotarat sa imi continui viata in ciuda parintilor mei care au aceeasi soarta ca parintii ei. Si mai mult decat asta m-am hotarat sa ii spun tot adevarul. Am ales sa ma inscriu dinou la scoala dar de data asta la scoala unde este ea sa pot sa fiu tot timpul alaturi de ea.

Am intrat in clasa stiind ca socul ei va fii mare atunci cand ma va vedea. In acea clipa ni s-au intalnit privirile si vroiam sa merg la ea sa o imbratisez si sa-i spun cat de dor mi-a fost de ea!

DIN PERSPECTIVA LUI EVELYN

Atat de mult vroiam sa ma ridic de pe saun si sa merg la el sa il imbratisez, sa il privesc in ochi si sa ii spun cat de dor mi-a fost de el incat incontinuu ma foiam pe scaun.
Ma rugam in mintea mea sa nu cumva sa se puna pe locul liber din stanga mea deoarece atunci chiar nu voi mai rezista si chiar il voi imbratisa.

DIN PERSPECTIVA LUI DYLAN

Cand doamna mi-a spus sa imi gasesc un loc vroiam sa ma asez langa ea dar am vazut ca a dat din cap sa nu ma asez langa ea, dandu-mi seama de ce nu vrea asta i-am zambit si am mers mai in spatele ei langa un baiat cu un tricou negru stramt prin care i se vedea toate patratelele. Serios de ce are asemenea colegi? Mda se pare ca sentimentul de gelozie si-a facut simtita prezenta.

-Hei, eu sunt Dylan! ma prezint eu.

-Eu sunt Luke, imi pare bine! spune el

-Si eu sunt Evelyn, imi pare bine! spune ea intorcandu-se zambind si intinzand mana.

-Si mie! spun eu zambind si dand mana cu ea, neratand ocazia de a-i mangaia mana cu degetul cel mare!

Ora a decurs normal si intr-un final soneria s-a auzit urmand sa fie pauza.

Colegii au venit la mine rand pe rand facand cunostinta si urandu-mi bun venit la scoala lor. Dupe ce s-a terminat sesiuna de urari si cunostinte am iesit afara si am vazut-o pe Evelin stand pe o banca.
M-am asezat pe banca si cateva secunde am stat amandoi privindu-ne. Am facut eu primul pas si am imbratisat-o.

-Mi-a fost dor de tine! spune ea strangandu-ma tare in brate!

-Nu cred ca ti-a fost mai dor decat mie! am intrerupt imbratisarea si i-am zis: Vreau sa iti spun tot. Dar nu se poate aici!

-Ok, dar nu pot astepta pana la terminarea orelor! Vino sa mergem la o cafenea ora asta.

Am ajuns la cafenea si ne-am asezat la o masa mai retrasa.

-Deci uite, cand aveam eu vreo 10 ani eram pe un vapor cu parintii mei si tot asa s-a intamplat ca a venit o furtuna mare si vaporul s-a scufundat dar pe mine m-a salvat cineva. Tot ce stiu e ca el e proprietarul acelei lumi de dupa poarta aceea din padure. Dupa poarta aceea se afla lumea celor morti.

-Wow, tu vorbesti serios?

-Da , te rog asculta-ma! El intr-o zi a plecat de printre noi, si mi-a lasat mie in grija acea poarta la varsta de 11 ani. De fiecare data cand cineva se apropia de ea il speriam si oamenii au incetat sa mai intre in partea cea infricosatoare din padure.

-Deci tu ai fost acela care scotea sunetele acelea ciudate atunci cand eu si fratele meu am vrut sa venim acolo?

-Da, voi ati fost singurii care s-au apropiat atat de mult de poarta.

-Si cum pot parintii mei sa apara uneori in fata mea si sa-mi vorbeasca?

-Pai asta eu am facut-o, am vazut cat iti era de greu fara ei si le-am dat voie sa iasa sa iti vorbeasca... Si din aceasta cauza nu am putut sa iti spun deoarece daca iti spuneam, conform unei reguli niciunul de dupa aceea poarta nu mai poate iesi niciodata sa-i vada pe cei dragi. Iar acum am ales sa iti spun deoarece cand tu le-ai spus lor sa nu te deranjeze, am ales sa nu mai las pe nimeni sa iasa , nici chiar parintilor mei ca sa pot sa iti spun tie tot.

-Cu alte cuvinte ai distrus orice bariera dintre lumea celor vii si lumea celor morti pentru mine? Stiind ca daca faci asta nu ii vei mai revedea niciodata pe parintii tai...

-Da , exact asta am facut!

-Doamne sunt socata, jur!

-Stiu! Acum ar fi bine sa pleci acasa sa te gandesti la tot iar maine o vom lua de la capat.

-Nu, eu nu vreau sa astept pana maine! Eu vreau acum sa imi incep viata alaturi de tine.

DIN PERSPECTIVA LUI EVELYN

Sunt cu totul socata, dar ma bucur enorm de mult ca mi-a spus.

-Acum nu mai exista nici un impediment intre noi...

Am mers la mine acasa, l-am innebunit aproape o ora cu o multime de intrebari la care mi-a raspuns apoi el mi-a spus ca are treaba si a plecat.