Evelyn

Capitolul 13

Am mers cu Dylan in oras si ne-am cazat la un hotel noaptea aceea, urmand ca dimineata sa ne cautam o locuinta.

-Dylan, eu sunt lihnita, comandam ceva de mancare?

-Sigur, uite pe masazambeste

niu.

Am luat meniul si incercam sa ma hotarasc ce mancare sa imi iau.

-Ok deci eu vreau o pizza cu de toate 🍕, ketchup picant, o portie de cartofi pai 🍟cu aripioare picante🍗, salata, un suc de fructe 🍹 si niste briose cu ciocolata🍩...

-Serios?

-Dylan... ti-am spus ca sunt lihnita... ce vrei? Sper ca ai bani...

-A, da am foarte multi bani, sti in lumea cealalta nu prea aveam ce face cu banii asa ca am destui ... sa speram ca ne vor ajunge si de casa...

-Ooo ce bine ca mi-am adus aminte... am si eu niste bani in valiza. Sunt banii de la ziua mea, cred ca ar trebui sa fie vreo 500 €.

-E ok, atunci banii mei ii lasam de o parte pentru casa, iar de banii tai cumparam mancarea.

-Ok, tu ce vrei?

-Eu vreau o portie de spaghete🍝, o limonada🍹, si o bucata de tiramisu 🍰.

Am sunat la restaurantul hotelului si am comandat , iar in cateva minute ne-au adus mancarea.

Am mancat iar apoi am stat putin de vorba.

-Nu credeam ca la varsta asta o sa trebuiasca sa ma mut de acasa, sa lucrez pentru a ma intretine sau alte chestii.... consider ca in ultima vreme toate lucririle prin care am trecut au reusit cumva sa ma maturizeze destul de mult, in asa fel incat nici eu nu credeam ca o sa ajung.

-Poate asa a fost sa fie... si intr-un fel chiar imi pare rau ca a trebuit sa treci prin atatea , poate nu meritai ...

-Sti care e cel mai bun lucru care mi s-a intamplat in tot acest timp? Un lucru pentru care as mai trece de 100 de ori daca ar mai trebui... Tu! Tu intr-un timp destul de scurt ai devenit totul pentru mine. Esti persoana pentru care am renuntat la famile intr-un fel... si pentru care as renunta la orice pe lumea asta. Te iubesc foarte, foarte mult, Dylan!

-Iubita mea... sa nu crezi ca eu nu as face toate astea pentru tine, as face si mai multe, as renunta si la propria viata pentru tine.

Am adormit imbratisati pana dimineata cand razele soarelui au patruns in camera de hotel.

Avea sa fie o zi destul de stresanta pentru noi. Era ziua in care trebuia sa ne cautam o locuinta.

Sper doar sa avem destui bani pentru una.

In cateva zile Dylan implineste 20 de ani asa ca vreau cand am timp sa ii iau ceva dragut, ceva care sa ii aminteasca de prima zi a lui de nastere pe care o petrece alaturi de mine.

Incerc usor sa il dezvelesc si incep sa il gadil.

-Stai, stai opreste-te, sti ca urasc sa ma gadile cineva! spune el razand

-Ce , ce , ce? Am auzit eu bine? "Sa te gadile cineva"? Dar pe cine mai lasi tu sa te gadile ? intreb eu serioasa

-Doar pe scumpa mea iubita... Ai inteles gresit scumpo, haide nu te supara ...

Fac o fata foarte trista iar apoi dintr-o data incep sa il gadil dinou.

-A da? Stai numai asa ca te pun eu la punct! spune el trantindu-ma pe salteaua moale a patului si gadilandu-ma peste tot corpul.

-Ma vrei?

-Nu, opreste-te!

Dupa o partida buna de râs ne-am pregatit si am iesit in cautarea unei case... Tatal unei prietene de-a mele era agent imobiliar. Asa ca am contactat-o si mi-a dat adresa biroului tatalui ei.

Am inceput sa mergem catre biroul acela. Dintr-o data cadem amandoi intr-un fel de groapa neagra, si am inceput sa tipam ca doi nebuni.

Am aterizat undeva pe un deal foarte inalt unde era noapte. Eram deasupra unui oras... apoi am observat ca eram chiar deasupra Hollywood-ului, adica in fata literelor de pe dealul din California.

In fata literei H era o usa intredeschia iar in fata lui O era alta usa. Dylan a ales sa intre pe usa de la O iar eu pe cea de la H.

Am intrat pe usa si dintr-o data o lumina alba izbitoare ma loveste in ochi.

Dupa ce imi revin, inaintez si vad ca totul in jurul meu era alb si peste tot hoinareau o gramada de oameni fericiti toti imbracati in alb. 

-Bine ai venit printre noi! Cum te numesti? ma intreaba o doamna in varsta cu aripi de inger

-Eu... ma numesc Evelin! Ce e locul acesta?

-Aici este... draga Evelin taramul ingerilor.

-Si eu de ce sunt aici?

-Aici de obicei sunt teleportate persoanele speciale , dar in fata portilor e marea incercare , depinde pe ce usa intri, pe tine instincul te-a adus aici... pe altii pe cealalta usa unde din pacate se afla taramul raului.

-O nu! Acolo a intrat prietenul meu... trebuie sa il salvez

-Odata intrat acolo ... nu mai exista cale de intoarcere Evelin! Ne pare rau.

-Eu... vreau sa ma intorc pe pamant. spun eu serioasa

-Asta e ciudat... Nimeni nu ne-a mai cerut asa ceva. Si ca sa clarificam,  scumpete noi suntem pe pamant! spune ea si zambeste

-Ok, atunci vreau sa il aduc si pe el aici...

-Pai...ti-am spus ca nu se poate.

-Atunci o sa schimbam noi regulile. spun eu increzatoare

Din perspectiva lui Dylan:

Intru pe usa aceea si vad o gramada de ingeri cu aripi nege si de asemenea si oameni imbracati in negru.
Ma intreb ce e locul acesta...

-Ooo ni se alatura de azi un baietas. Spune-ne cum te cheama?

-Prima data spuneti-mi voi ce e locul acesta...

-Aici este taramul ingerilor intunericului...

-Cum am ajuns eu aici? intreb eu confuz

-Ati fost alesi special pentru locul acesta. De acum inainte nu te vei mai intalni cu prietena ta ...

-Cee? Nu se poate...

-Ba da, de acum tu esti un inger al intunericului, ea e un inger bun.

In cateva secunde imi apar si mie aripi negre ca ale lor  si odata cu ele si o dorinta arzatoare de distrugere.