Over Conscience's Desire

Capitolul 23

Nu știu cât era ceasul când m-am trezit și nici nu m-a interesat. Azi, ca în fiecare zi, nu făceam nimic. Nimic nou. Dar totuși ceva era diferit față de ieri, alaltăieri... Diferit de toate zilele în care am făcut aceleași lucruri. Eram mai bine, cred. Mai fericită cred că ar fi prea mult spus. Îmi înghit pastila și îmi schimonosesc scurt fața din cauza gustului amărui după care mă îmbrac cu primele haine curate găsite în dulap și cobor în bucătărie fredonând în minte o melodie al cărui nume nu mi-l amintesc și nici melodia nu e genul meu dar totuși o fredonez deși nici nu știu unde am auzit-o.
Îmi pregatesc mâncare pe care nu știu dacă să o numesc mic dejun sau prânz dar a ieșit bună. Mănânc rapid de parcă urmează să merg undeva și apoi spăl vasele. Trebuie să sun un reparator ceva... am uitat complet de mașina de spălat care încă nu merge.

Îmi caut telefonul prin cameră și dau de el abia când îl aud sunând. Nu îmi amintesc să fi pus vreo alarmă să mă trezească. Privesc apelantul și ezit să răspund apoi inspir aer în piept și tușesc scurt dupa care răspund.
-Da?
-Deschide ușa! se aude clar vocea masculină și ochii mi se măresc la auzul vorbelor lui.
-Poftim? Nu prea ai semnal. mă prefac că nu am înțeles ce zice trăgând de timp pentru a merge la geam să mă asigur că nu e vreo glumă proastă de-a lui. Feresc perdeaua și mă uit spre aleea din fața ușii. E la ușă. Nu mințea.
-Vino la ușă!
-Ești la ușă? mă prefac uimita și el râde.
-Te uiți prin geam și zici "ești la ușă?", pe bune? spune amuzându-se de situatia jenantă în care mă tot afundam singură acum.
-Cobor imediat. închid apelul după care alerg spre baie aranjându-mi puțin bretonul după care merg la ușă și o descui cu o mișcare agilă după care deschid ușa, în fața mea apărând un Jongin zâmbitor ca de obicei, cu hanoracul meu în mână.

-Bună! spun și el flutură mâna prin fața mea fără a spune ceva.
-Am venit să-ți aduc ăsta. Presupun că-l speli de îndată ce plec. spune zâmbind încă.
-Probabil mai tarziu... nu prea am cum nici dacă aș vrea acum.
-Adică?
-Nu merge mașina de spălat dar nu contează asta. Altceva?
-Gata? Mă expediezi acasă?
-Poate! raspund pe același ton folosit de el aseară, ton pe care mi-l aminteam perfect.
-Ai mâncat?
-Da. raspund imediat și îl văd privindu-mă suspicios pentru câteva secunde.
-E ceva diferit azi. Ești mai...
-Cum?
-Poate mi se pare mie.
-Ce?
-Ce e cu atâtea întrebări? De când ești tu așa sociabilă și curioasă?
-Am și eu zile mai bune așa că profit de ele. Deci?
-Deci ce?
-Ai zis ca sunt altfel azi. În ce fel? E mai rau ca alte dăți?
-Poate.
-Jongin! strig iritată și el chicotește.
-Tu ai început cu acel "poate". Dă vina pe mine împingându-mă cu degetul arătător ușor, în umăr.
-Deci cum sunt? E grav?
-Ești mai frumoasă, ok? Poate e din cauză că pari mai fericită. spune rapid și pare stânjenit dar își revine rapid, eu devenind din ce în ce mai agitată în fața ușii.
-Clar ai nevoie de ochelari. Ți se pare. spun și el chicotește din nou.
-N-am nevoie, deja am unii!
-Știe și unde stai? Serios? se aude vocea lui Abigail care tocmai intră pe poartă.
-Ah... Păi m-a condus o dată acasă. spun stânjenită și Abi îl privește curioasă pe Jongin care e la fel de nepăsător.
-Bună și ție! spune Jongin zâmbind strâmb spre Abi. Credeam că sunt prieteni de familie. Nu par a se suporta prea mult.

-Da, așa-i cum ai zis tu. îi răspunde nonșalant Abi și mă îmbrățișează șoptindu-mi la ureche "zi-i să plece" dupa care se oprește în fața ușii de aceeași parte cu mine parcă înfruntându-l pe Jongin.
-Tu n-ai treabă? întreabă ea și eu o lovesc ușor în șold cu mâna. Ce? E toată ziua cu tine! spune pe un ton iritat Abi.
-Nu, n-am. Măcar eu îmi fac timp pentru prieteni! îi dă replica tăios și simt cum Abi inspiră aer adânc pentru a-și păstra calmul.
-Abi, ce-ar fi să intri? spun și deschid ușa împingând-o înăuntru. O știi pe Abigail... spun și Jongin râde.
-Daca nici eu nu o știu, atunci cine?  Ne facem zile negre unul altuia de la grădiniță.
-Woah! Nu mi-a spus niciodată despre tine nimic.
-Nici eu nu ți-aș fi spus despre ea dacă ne cunoșteam primii.
-Yaah! Kim, taci! strigă Abi de pe partea cealaltă a ușii. Era de așteptat să asculte conversația noastră.
-Sigur, Starling! La comanda ta! strigă și el de pe partea cealaltă a ușii. Te las cu ea! Ne mai vedem noi! spune înmânându-mi hanoracul pe care îl apuc repede. Îmi face cu ochiul și o ia la fugă spre poartă. Intru în casă și o privesc încruntată pe Abi.
-Ce? Mă enervează!
-Reacționezi exagerat!
-Se cheamă protectivitate.
-Eu o numesc suspiciune neconsolidată.
-E dubios, ok?
-Ba nu! E de treabă!
-Îl placi! Uite! Îți strălucesc ochii! Fix pe el l-ai găsit? Nici nu-i frumos.
-Nu-l plac. Am zis că e de treabă. Chiar e! A stat cu mine la spital când am leșinat.
-Ai leșinat? Iar? Ai fost la un control? La un psiholog? Mai visezi... alea?
-Am leșinat de două ori în doar o săptămână dar nu prea mâncasem în zilele alea și da, am fost... și la un psihiatru.
-Și? Care e problema? întreabă Abi făcându-se mai comodă pe canapeaua din sufragerie.
-Am OCD... spun și mă așez lângă ea, imediat simțindu-i corpul lipit de al meu strângâdu-mă într-o îmbrățișare.
-De ce îmi zici acum? De când știi?
-Aproape două săptămâni...
-Ai pastile, nu?
-Mhm... iau una pe zi.
-Și? Cum mai ești?
-O să fii surprinsă.
-Iși fac efectul pastilele? Deja?
-Nu știu dacă sunt pastilele sau e altceva dar... am băut apă după cineva.
-Poftim? Ai băut apă după cineva? Tu nu ai băut apă nici după părinții tăi când erai mică!
-Și totuși am băut.
-Spune-mi ca nu-i Kim.
-Ba da, Jongin e. spun și Abi pufnește.
-Eram sigură! Puteam să jur. Spune-mi că asta e tot!
-Da! spun și îmi amintesc de convorbirea telefonică dintre mine și Abi în timp ce Jongin își ținea mâna în jurul umerilor mei. E mai bine pentru ea să nu știe asta.
Prind hanoracul în mână și îl miros. Miroase a Jongin. A gume mentolate și un miros aparte, miros ce nu-l pot descrie. Mă ridic de pe canapea și duc hanoracul în codul de rufe murdare. E plin de transpirație, garantez! Probabil miroase așa bine pentru că l-a dat cu parfum. Un parfum aparte. Mirosea a Jongin. Mirosea a îmbrățișări călduroase și zâmbete largi aruncate non-stop, chiar și în momente nepotrivite. Zâmbete care liniștesc spiritele încinse și contradicțiile. Zâmbete care agită inimi.