"It's not a secret, but it's not your business either."
-Vezi că-ți sună telefonul! spune Jongin împingându-mă ușor cu două degete în umăr.
Nici nu l-am auzit. Eram aşa pierdută în gândurile mele.
Scot telefonul din buzunar şi răspund fără să ezit vreo secundă.
-Da? spun şi zâmbesc la auzul vocii din difuzor.
-Unde îți ții telefonul ăla? De ce ai răspuns aşa greu?
-Nu l-am auzit, ok?
-Unde eşti de se aude aşa întrerupt? Alea sunt maşini care se aud? Yeoreum unde te duci?
-Acasă!spun şi Abigail tace pentru câteva secunde procesând informația.
-Şi unde ai fost, în cazul ăsta?
-Şi tu mă interoghezi? spun zâmbind şi îl văd pe Jongin cu coada ochiului încruntându-se.
-Cum adică şi eu? Sunt confuză! Unde ai fost şi de ce râzi! Pun pariu că ai un zâmbet larg pe chipul ăla! spune de parcă mă vede prin telefon.
-Ba nu zâmbesc! spun şi ea oftează.
-Ba zâmbește! strigă Jongin care în secunda următoare se trezește cu un pumn în umăr.
-Yeoreum... cine s-a auzit? Ăla e un băiat? Aia e o voce de băiat! Cine e? Yeoreum, ai iubit? Cu cine ai ieşit? E Yoongi, aşa-i? Ăla e Yoongi! Pot să jur că el e!
-Nu e Yoongi! Abigail! Ce tot spui? Doamne! Cum poți să-ți închipui că aş ieşi cu Yoongi? Ai părut aşa... geloasă acum.
-Geloasă? Eu? râde nervos. Eu nu am nicio treabă cu fraierul ăla! Îmi ajunge că o să-l văd azi! Cine e lângă tine atunci?
-E o prietenă... mint şi Jongin pufnește amuzat de minciunile mele jalnice.
-Asta e mai grav decât dacă ai fi ieşit cu un băiat! Yeoreum, sigur eşti bine?
-Ar trebui să te anunț că mai ai aproximativ 15 minute până când trebuie să pleci la Yoongi acasă? spun şi ea tace câteva secunde probabil verificând ora şi apoi spune un "mă grăbesc, ai grijă de tine, pa!" grăbită şi închide apelul.
-O fată, huh? spune Jongin încă zâmbind. Aşa îți minți prietena?
-Taci! Nu ştiu încă de ce am acceptat să mă conduci până acasă. De fapt ştiu. Doar ca să taci! Aşa că te rog, taci! spun iritată de comportamentul lui.
-Gata, tac! Dar să ştii că nu e ok să o minți. Sau îți e rușine că ai iesit cu mine?
-Unu. Ştiu mai bine ce e bine şi ce nu pentru mine decât ştii tu. Doi, nu am ieşit cu tine! Am fost târâtă de tine acolo!
- Astea-s detalii. spune şi mai că îmi vine să-l pocnesc. Cred că încep să-i înțeleg ura lui Abigail pentru Yoongi. Daca şi ăla vorbește la fel de mult şi prost ca Jongin, e clar.
-Gata! De aici mă descurc şi singură! spun şi mă opresc în fața lui Jongin. Mulțumesc! spun şi mă întorc pe călcâie plecând spre casă.
-Cu placere! strigă dar nu mă uit în spate.
Intru în casă şi alerg spre geamul care duce spre stradă şi mă uit prin el după brunet.
-Idiotule! spun încet când îl zăresc în capătul străzii mergând agale cu mâinile în buzunare.
În momentul ăla se întoarce şi face cu mâna spre casa mea iar eu împing perdeaua pentru a mă ascunde deşi ştiu că nu are cum să mă vadă tocmai de acolo. Dar de unde ştia că o să mă uit dupa el? Doamne, asta mă sperie!
-Abigail, înțelege, nu am ieşit cu niciun Yoongi! îi explic prietenei mele care a venit de la ora de pian direct la mine acasă.
-Atunci cu cine ai fost? întreabă şi eu las privirea în jos.
-Am ieşit să mă plimb... şi am trecut pe la spital să verific rana dacă s-a mai tratat şi acolo m-am întâlnit cu Jongin... îl ştii, nu?
-Da, ăla. Şi?
-Şi eram cu el pe stradă când m-ai sunat tu! mint şi îmi amintesc de ce a zis Jongin mai devreme despre minciuni şi înghit în sec. Şi am fost târâtă de el la un restaurant să mănânc şi apoi a insistat să mă conducă.
-Asta e drăguț.
-Abigail! Nu e drăguț să fii târâtă într-un local să mănânci cu un străin şi apoi să te aducă acasă. Acum îmi e şi frică să dorm. Daca intră peste mine să fure ceva?
-Exagerezi! Doamne! Şi nu e străin, plus că arată bine! Aşa tare te-a deranjat să mănânci cu altcineva la masă decât cu mine?
-Da! Doamne, vorbește aşa mult! Nu ştiam ce să zic să îl fac să tacă. E aşa obositor... şi mă enervează.
-De ce? Ce face aşa grav încât să te enerveze aşa tare?
-Deci zâmbește în continuu. Zici că aşa are gura. Nu cred că stă serios mai mult de 30 de secunde. Mă enerveaza îngrozitor asta. E aşa fericit mereu! spun şi expir aerul din plămâni.
-Poate aşa înveți şi tu să zâmbești mai des! spune Abigail şi ridic privirea spre ea.
-Serios? Fix tu te-ai găsit să îmi spui despre zâmbit? Tu care mereu eşti serioasă încât nici nu se prinde lumea când glumeşti sau când vorbești serios pentru că ai aceeaşi expresie facială?
-Yaah! Vorbeam de tine aici! Şi ce ați vorbit voi doi?
-Să nu o mai spui niciodată pe tonul ăla, Abigail. Nu vreau să îl mai văd vreodată pe Jongin. Îmi consumă şi ultima fărâmă de energie rămasă în mine. Şi nu prea am vorbit. El a spus multe şi eu am dat din cap mult.
-Aha... săracul, cred că s-a simțit nasol aşa, nebăgat în seamă.
-Nu părea că se simte prost din moment ce tot continua să vorbească. Ba chiar părea entuziasmat că a dat de mine şi parea că îi place să-mi facă capul pătrat.
-Oh, în cazul ăsta, îmi pare rău pentru prietenii lui, dacă are aşa ceva! spune Abigail răutăcioasă şi eu râd.
Azi a fost o zi destul de bună cu excepția momentelor în care îmi venea să-l pocnesc pe brunet pentru ce zicea. Ce mănâncă de are atâta energie?
CITEȘTI
Over Conscience's Desire
Fanfic"Îmi întorc privirea câteva secunde în spate pentru a verifica dacă nu cumva aleargă dupa mine şi încetinesc când văd că nu e nimeni. Îmi arunc privirea spre bocanci şi văd unul din şireturi descheiat. În secunda în care îmi ridic privirea mă lovesc...
