Over Conscience's Desire

Capitolul 12

"Nothing is stranger or more ticklish than a relationship between people who know each other only by sight, who meet and observe each other daily - no hourly - and are nevertheless compelled to keep up the pose of an indifferent stranger, neither greeting nor addressing each other, whether out of etiquette or their own whim."

Mergeam la bazin regulat şi îl evitam pe Jongin mult mai uşor zilele astea, uneori nici nu venea la timp dar nu e ca şi cum îi observ atent activitatea, pur şi simplu simt un disconfort mai mare când apare şi el în peisaj aşa că am decis să merg la bazin şi seara pentru a mă antrena singură, pentru a-mi îmbunătății condiția fizică.
Afară deja s-au aprins luminile pe străzi şi cerul e plin de stele. Ştiu că stelele sunt acolo dar din oraş nu le pot vedea mereu.
Păşesc uşor pe holuri dar îmi aud mersul care şi el pare la fel de trist ca şi mine. Îmi las hainele în vestiar şi alerg rapid spre bazin crezând că s-a auzit ceva pe hol. Nu cred că e decât subconștientul meu care se joacă cu mine şi vrea să mă sperie.
Intru în apă şi înot fără vreo încălzire. Cred că a fost de ajuns ca şi încălzire alergatul până aici. După câteva ture de bazin ies obosită. Nu trebuie să obosesc aşa de repede. Trebuie să fac mai multe ture de bazin! Inspir aer în piept şi îmi mişc picioare care stau atârnate în apă. Uşa bazinului se deschide dar nu îmi dau seama cine este, lumina parcă evitând intenționat corpul persoanei. Intru în apă uşor şi mă ascund în colțul bazinului respirând uşor în speranța că o să plece curând. Deşi e a treia seara de când vin târziu la înot, nu am mai pățit asta. Nu vine nimeni la ora asta aici.
Impactul cu apă al persoanei respective mă face să tresar. E cineva care înoată. Pentru o secundă zăresc părul de culoarea cărbunelui care brusc dispare în apă. Încerc să mă liniștesc. Sigur nu e Jongin. Ştiu că doarme foarte mult. Nu are cum să fie el. Şi de ce mi-a venit el în minte? De ce nu m-am gândit că poate fi alt coleg... spre exemplu Youngho.
Rămân în apă deşi începe deşi frigul a început să pună stăpânire pe mine iar persoana care mi-a stricat seara e tot în apă, înotand.
Tremuratul se intensifică iar eu nu mai rezist în apă. Mă duc cât de lent pot spre scară dar ştiu că m-a auzit deja pentru că s-a făcut liniste în întreg bazinul. Ies din apă şi îmi caut cu disperare prin bezna prosopul care parcă a fost înghitit de pământ.
Paşi uzi se aud în apropierea mea dar îi ignor căutând în continuare prosopul. Frigul mi se pare aproape insuportabil acum şi cad zgomotos în genunchi respirând sacadat. Găsesc prosopul şi îl desfac pentru a mă acoperi cu el până la vestiare dar îmi este tras din mână de cineva.
-E al meu ăsta! se aude o voce cunoscută dar nu îmi dau seama cine e.
-B-ba e al m-meu! spun tremurând simțind o amețeala brusca. Închid ochii şi îi deschid dupa câteva secunde în care nu se mai aude vocea aceea familiară. Luminile în bazin sunt aprinse şi Jongin aleargă spre mine. Închid din nou ochii şi îi deschid abia când îi aud vocea.
-Ce naiba faci aici la ora asta? Ce ai?
-E prosop-pul meu. şoptesc fără vlagă luând prosopul din mâna lui în încercarea de a-l aseza pe mine.
-E al meu. spune şi îl asează pe spatele meu. Tremuratul continua iar el observa asta.
-De când stai aici? întreabă şi eu inspir aerul care mi se pare înghețat.
-N-am idee. reușesc să spun şi mă sprijin în palma stângă pentru a mă ridica de pe gresia rece. Îl văd cum mă priveşte şi văd în ochii lui compasiune, milă. Nu am nevoie de ele. Să le pastreze pentru alții. Aproape mă ridic dar alunec înapoi jos. Se apleacă sprijinindu-şi genunchii în podea şi îmi apucă mâna dreaptă în a sa. Înghit în sec la contactul mâinii lui cu brațul meu dar nu mi-l retrag. Trebuie să mă ridic de aici! Se apropie de mine şi îmi trage uşor brațul în spre el. Rămân blocată când îmi dau seama că m-a îmbrățișat. Îsi miscă alert mâna pe spatele meu şi la scurt timp îl aud.
-De ce tremuri în halul ăsta? Şi de ce eşti ca o bucată de gheață? spune continuând să-mi încălzească spatele.
-Nu am nevoie. Mă retrag din îmbrățișare şi mă ridic brusc de jos, întorcându-mă cu spatele spre el. Nu ştiam cum să reacționez. Să îi mulțumesc? Să fug în vestiare? Ce trebuia să fac? Ce făcea altcineva în situația mea?
-Atunci lasă-mi prosopul. spune şi înghit în sec, mâna strângându-mi se involuntar în jurul tivului prosopului de pe umerii mei.
-Tu ce cauți aici? mă întorc şi privesc spre locul unde era dar realizez că s-a ridicat în picioare deja.
-Tu nu ai raspuns. Eu de ce aş răspunde?
-Mă antrenam... până sa vii tu. Căldură începe sa se instaleze în corpul meu şi încep să revin la ceea ce sunt eu în fața lumii, nu la acea parte sensibilă a mea.
-Şi eu la fel, după cum se vede. spune nonșalant şi zâmbește strâmb.
-Uhm... mersi. spun încet şi el râde zgomotos.
-Ți-am mai zis că nu ştii să fii recunoscătoare. spune amuzat iar eu închid ochii. De ce e mereu aşa fericit? Ce-l face fericit? Vreau şi eu... cer prea mult?
-Aha... spun deschizând ochii iar el e deja în fața mea. Mă retrag cu doi paşi în spate şi el zâmbește iar.
-Nu mănânc oameni! spune, asta amintindu-mi de mama lui Abigail. Abigail! Am ignorat-o câteva zile. Dar ştiu că e ocupată cu facultatea şi e greu la medicină. Cufundată în ganduri îmi aud numele strigat.
-Ce? spun şi ridic privirea spre el dar o las înapoi în jos.
-Eşti dubioasă tare! spune şi se apropie de mine iar. Parcă eşti în lumea ta. Ce ai?
-Nimic. E doar o perioadă mai grea.
-O perioadă? Te stiu de pe 1 ianuarie si e deja 15 martie. Cât durează perioada asta nașpa la tine?
Abia acum mi-am dat seama că ne cunoșteam deja de două luni şi ceva.
Şi totuși nu ne cunoșteam... aproape deloc. Eram aproape străini. Nişte aproape străini care acum stăteau la marginea unui bazin şi tăceau privindu-se. Aşa se cunoşteau ei...