Jocuri Mortale

Poate nu e chiar așa

- Stai departe de el. E doar un sfat.

- De ce? Ce te face să crezi că voi sta departe de el dacă tu-mi spui asta?

- Te va trăda la un moment dat. Dar nu uita, eu voi fi acolo pentru tine.

- Nu am nevoie să fie nimeni pentru mine. Mă pot apăra și singură.

- Yerin! Bate cineva cu putere în ușă. Ea se ridică de pe pat și pornește spre ușă. Când o deschide dă nas în nas cu...

- Ce? Ah, alt vis? Ana se uită în jurul ei până dă de ceas. Abia trei și jumătate. Toată noaptea s-a foit neputând să doarmă. Se ridică și se duce în bucătărie unde pipăie peretele de lângă ușă aprinzând becul difuz. Clipește de câteva ori ducându-se să caute în dulăpior aroma ei favorită de ceai. Scoate ibricul și îl pune pe foc puțină apă. Cască într-una gândindu-se că dacă mai continuă așa, nu va mai putea să doarmă prea curând. Și până la urmă care e faza cu Yerin? Și de ce mereu îi apare în vis? Își toarnă lichidul verde-închis în ceșcuța ei favorită și se așază la masă ținându-și capul cu mâinile. Se aud pași leneși pe parchet venind spre ea. Se apropie de ea studiind-o din cap până-n picioare.

- Tu nu ar trebui să fii în pat la ora asta? o întreabă Ana savurând fiecare picătură de ceai. Mara oftează și se așază lângă ea. 

- Iar ai visuri dalea? întreabă cu o voce răgușită ce semnalizează îngrijorarea. Adevărul e că nu e prima dată când visează. I s-a mai întâmplat și în trecut, dar acum e mult mai puternic. Mara știe doar că e predispusă la coșmaruri și nimic mai mult. Aprobă cu o mișcare a capului și se ridică punând ceșcuța în chiuvetă.

- Apropo. De ce ai dispărut atât de brusc aseară? M-ai lăsat singură!

- Nu ai fost singură. Ai fost cu Namjoon. Zâmbește viclean făcându-i cu ochiul.

- Ai noroc că sunt prea obosită pentru a reacționa...

- Altfel aș fi văzut roșeața din obraji?

- Altfel sigur ai fi văzut stele în curcubeu, o amenință Mara, obrajii fiindu-i deja precum sângele la culoare. Ana râde la reacția prietenei sale și îi ciufulește părul. Fără a mai spune ceva se duce în camera ei încercând pe cât posibil să adoarmă la loc.

**

O alarmă...două...trei... Stai, de fapt nu e alarma. Telefonul Anei tot sună neîntrerupt. Cine poate fi la ora asta? Somnoroasă pipăie cu mâna până găsește telefonul și răspunde fără a-i păsa cine sună.

- Alo...? spune ea pe trei sferturi adormită.

- Yerin.... Yerin.... , numai asta se auzea de la celălalt capăt. Ana se sperie și se ridică în capul oaselor murind de frică. Neștiind ce să facă, își ia capotul repede pe ea și iese din apartament fugind un etaj mai jos. Bate zdravăn în ușă de câteva ori fără să respire așteptând disperată ușa. Doar o respirație profundă se aude acum din difuzor. Are ochii înlăcrimați privind în jur alarmată. Telefonul se întrerupe și nu pierde nicio secundă în a-l suna pe Namjoon pe care l-a șustochit de la Mara când nu se uita.

- A..lo? răspunde acesta mai somnoros ca niciodată.

- Namjoon, te rog deschide ușa! Te rog.. La auzul acestor vorbe Namjoon sare ca ars împiedicându-se de propriile picioare ducându-se să deschidă ușa. Ana intră imediat aproape plângând și se lasă pe vine ținându-și genunchii la piept.

Deranjat de zgomot, Yoongi se trezește și cu pași leneși merge să vadă sursa care l-a trezit. Intrând în sufragerie și văzând-o pe Ana în mijlocul camerei se repede la ea cuprinzându-i capul în palme.