Jocuri Mortale

Vreau să mă...

- Ce face prinţesa noastră? Are chef să se joace?

- Lăsaţi-mă în pace! strigă Yoongi gata să înceapă să plângă. Nu mai rezista nici măcar o zi acolo. Şi abia a supravieţuit trei luni. Şcoala de corecţie nu e un loc unde a-i vrea să-ţi petreci ani de zile, dar el avea să stea aici doar un an, pentru că Leyla a găsit o portiţă de salvare. Dacă până împlinea optsprezece ani va reuşi să-l facă să iasă nevinovat în faţa Curţii, atunci va fi eliberat de orice. Nu ştia cum avea de gând să facă asta, dar era singura cale prin care Yoongi nu avea să se fi sinucis într-un asemenea loc. Unul dintre tipi se apropie din nou de Yoongi. Nu e prima nici ultima dată când va face asta. Erau trei, trei copii care au înfăptuit lucruri urâte. Primul şi cel mai mare îşi violase sora, aceasta rămânând însărcinată, al doilea şi-a bătut crunt un profesor, aducându-l foarte aproape de moarte, iar de cel mai mic nu se ştie nimic. Yian se pune lângă Yoongi punându-şi braţul după umerii lui.

- Nu-i aşa că ne mai jucăm şi astăzi? Yoongi dă negativ din cap dându-i braţul la o parte, retrăgându-se mai mult în colţişorul lui. Camerele unde stăteau arătau mai mult a celule: patru paturi, o chiuvetă şi un veceu. Aveau duşurile comune şi o cantină unde mâncau. Ieşeau afară timp de opt ore. Timp în care cineva încerca să îi disciplineze şi să îi facă să înţeleagă că nu a fost bine ceea ce au făcut. Cei care nu ascultau erau pedepsiţi cu zece lovituri de bici şi nu erau hrăniţi în ziua respectivă. Yoongi niciodată nu a fost biciuit, dar a fost maltratat de cei trei şi nimeni nu făcea nimic.

- Ba te vei juca! ţipă el şi îl trage pe Yoongi de păr trântindu-l la pământ şi urcându-se peste el.

- Yun, adu cuiul! îi ordonă celui mijlociu. Acesta se duce la patul său scoţând din el un cui care nu era bătut unde trebuia. I-l dă lui Yian, iar Yoongi începe să ţipă şi să zbiere ştiind ce-l aşteaptă.

- Oh, hai prinţesă! Nouă ne place jocul ăsta... jocul în care tu ţipi de durere luptându-te să supravieţuieşti! Hahaha! şi îi înfige cuiul în spate începând să traseze o linie pe diagonala coloanei vertebrale. Yoongi nu mai poate respira din cauza durerii şi din nou începea să vadă înceţoşat din cauza pierderii unei cantităţi însemnate de sânge. Din nou, tricoul său este sfâşiat în bucăţi, el adormind o dată la două zile pe podeaua "dormitorului" inconştient.

Cele două se trezesc din cauza altor bătăi în uşă. Amândouă se uită buimace în jurul lor neamintindu-şi ce s-a întâmplat. Yerin se dă jos de pe canapea ţinându-şi capul cu o mână, iar cu cealaltă deschide uşa.

- Ce mai vrei? îi spune tipului ce stătea în faţa ei.

- Aşa îi răspunzi iubitului tău? întreabă Yoongi făcând botic. Yerin îşi măreşte ochii dând să riposteze, dar cei doi intră în apartament şi Namjoon începe să o strige pe Mara.

- Nu s-au împăcat? întreabă ea căscând întinzându-se din nou pe canapea ca o pisică leneşă ce e.

- Nu. Aparent, Mara este foarte greu de convins.

- Eu trăiesc cu ea de trei ani de zile. Ştiu cum se simte. De ce aţi venit aici? Mai voiam să dorm, spune afundându-şi mai mult capul în pernuţă.

- Ne plictisim singuri, iar băieţii au alte planuri în weekend aşa că v-aţi ales cu doi prinţi frumoşi în aceste două zile. Yerin îşi dă ochii peste cap şi îl priveşte pe Yoongi.

- Şi ce vreţi să facem? Mara şi Namjoon ies amândoi pe uşă fără să spună nimic. Oare ce mai au şi ăştia acum?

- Ce vreţi să facem acum? îi întreabă Yoongi.