Jocuri Mortale

Prima mea cucerire

Stând pe canapea și butonând telecomanda simt cum îmi vibrează telefonul. Îmi dau ochii peste cap și cercetez noptiera până dau de el. Îmi deblochez telefonul cu o singură atingere și citesc mesajul primit.

De la: Mara

Abia aștept să plecăm! Vezi că ajung în juma de oră. Fă-mi și mie ceva de mâncare.

Știu că și tu mă iubești!

Pe buze mi se formează un mic zâmbet. Retardata asta de copilă nu știe când să se dea bătută. Mă dau jos de pe canapea stingând televizorul și punând telefonul pe măsuță, mai apoi ducându-mă spre bucătărie. Deși am doar șaptesprezece ani, viața mea a fost puțin mai complicată.

Sunt o adolescentă normală, cu niște țeluri de atins. Vreau să fiu un rapper recunoscut și pentru asta trebuie să urmez un liceu foarte bun. Nu știu ce a apucat-o pe mama ca pe ultima sută de metri să mă mute la alt liceu, pe cealaltă parte a planetei. Și a făcut pe dracu-n patru și merge și Mara.

Din nefericire sau din fericire, ea este mama mea adoptivă. Încă mă întreb ce s-a întâmplat cu ai mei, dar nu cred că mai sunt printre noi. M-am trezit în spital, iar prima persoană pe care am văzut-o a fost ea. Nu am plâns, probabil nici nu o voi face. Mi-a spus că m-a găsit pe malul râului și a sunat la ambulanță. Din moment ce a aflat că mi-am pierdut memoria, m-a luat acasă la ea și a avut grijă de mine. Astfel, la un moment dat am decis să mă adopte. Așa am cunoscut-o și pe Mara. Era o vecină drăguță care mai mereu dădea târcoale pe aici pentru a vedea ce mai gătește maică-mea. Asta fiind acum aproximativ trei ani. Dintr-un anumit motiv, ne-am mutat din Coreea în Anglia.

Mă uit în stânga și în dreapta prin micuța și încăpătoarea noastră casă și nu-mi vine să cred că voi pleca de aici. Nu-mi vine să cred că îmi voi revedea țara natală.

Gătind mă gândesc la ziua de mâine. La plecare. Biletele sunt puse pe masa din sufragerie, valizele sunt deja la ușă, iar Mara va dormi la mine. Cred că îi e greu să găsească un taxi care să îi care toate gențile alea. Ultima dată când am fost la mare și-a luat două genți numai cu produse pentru corp.

*Ding Dong*

Că veni vorba de lup... Mă duc și deschid ușa fiind întâmpinată de o îmbrățișare de urs. Se descalță și merge glonț în bucătărie, iar eu îmi dau ochii peste cap. Am un sentiment ciudat în legătură cu plecarea.. sau îmi e doar foame.

**

-Plecăăăm! Cară-te odată! spune Mara în timp ce-și duce bagajul în fața ușii.

Cu ultimele retușuri mă mai uit o dată în oglindă.

-Vin dragă, vin! spun și cobor scările grăbindu-mă.

Casa asta va fi atât de goală cât timp vom fi plecate. Mă uit înapoi pentru ultima dată și o ușoară nostalgie mă cuprinde. Pereții proaspăt văruiți, briza răcoroasă ce vine de afară, apusul ce are atâtea înțelesuri. Ce tot aberez? Zici că am copilărit aici. Îmi dau o palmă mintală și-mi târăsc geamantanul după mine.

-Off, o să-mi lipsiți fetelor! spune mama sărutându-ne pe frunte. Vreau să aveți grijă una de alta. Mara, ar trebui să te reapuci de predat cursuri de dans. Te descurci de minune. Poate o să-ți fac legătura cu Juno să te ajute cu fondurile.

- E o idee genială! exclamă ea. Dar Juno nu e mereu ocupat?

- Voi face eu cumva. Iar tu, Ana, ar trebui să-ți faci o viață mai bună. Primul pas este să știi ce vrei, apoi, desigur, să găsești pe cineva pe placul tău.