Jocuri Mortale

Tu cine dracu' eşti?

Se simțea vinovat pentru ce făcuse. Inima i se strânsese ca un ghem de lână. Voia să repare ceea ce stricase și să lupte unu la unu pentru ființa ce o iubeau amândoi. Ceea ce nu înțelegea Hwan era că Yerin nu-l va iubi niciodată, nu-l va vedea vreodată ca pe un bărbat. Era hotărât să spună că el era vinovat pentru tot. Dar avea asta să schimbe ceva? Doar dacă va încerca va ști. Cu pași grăbiți aleargă spre casă. Tocmai ce o văzuse pe Yerin la spital și avusese o conversație cu el. Tocmai conștientizase în ce căcat se băgase, din vina Yurei. De ce era ea acolo până la urmă? Era seară și numai ei trei cunoșteau locul. Era locul lor secret. Gâfâia când a ajuns în fața casei. A deschis larg ușa și a fugit spre biroul tatălui său. A rămas de-a dreptul șocat când l-a văzut pe Yoongi plini de sânge pe mâini cu pistolul în mână, iar pe podea zăcând tatăl lor, ba nu, tatăl lui. Hwan începuse să turbeze.

- CE AI FĂCUT?! EȘTI ÎNTREG LA MINTE??? țipa disperat băiatul.

- N-nu am vrut... N-nu știu c-cum am făcut asta... începe să plângă brunetul neștiind ce căuta acolo și de ce a făcut asta.

- Mai întâi Yerin, acum tata?! strigă  în continuare disperat alergând spre trupul neînsuflețit al tatălui său plângând și el. Era un șoc, nu știa ce să facă, dar voia să-l pedepsească pe Yoongi pentru asta.

- TU! Bastardule! Te-am primit în casa noastră, te-am numit frate! Și tu muști mâna care te-a hrănit?! Ieși! Ieși afară! Ai timp până vine poliția să-ți iei tot ce-ți trebuie de aici și să pleci. Te reneg! îl amenință Hwan pe Yoongi după care sună ambulanța. Yoongi fuge cât îl țin picioarele prin toată casa luându-și foile cu cântece, telefonul și hanoracul de pe scaun ieșind val-vârtej din casă. Ceea ce nu știa niciunul.... era că Yuri văzuse toată scena...

- Deci cum facem? Unde vreți să ne întâlnim să facem proiectul? întreabă Woozi concentrându-se să găsească un subiect pentru melodia ce trebuia compusă. Era pauza mare și toți patru erau la o masă încercând să mănânce. Din păcate, nimeni nu prea îl asculta pe rozaliu. Yuri se gândea cât de proastă a fost crezând că va fi bine și își pune un plan în minte, Yerin este destul de frustrată din cauza lui Yoongi și că el chiar face parte din trecutul ei; că veni vorba, aseară nu au mai apucat să facă nimic, pentru că Yoongi nu a găsit ciocolata și Yerin i-a trântit ușa în față. Iar Shownu cine știe unde-i stă mintea.

Hwan o privește din depărtare. Care ar fi șansele să îl recunoască? Care ar fi șansele să îl iubească? Vrea să o simtă. Să-i simtă căldura trupului ei peste al său. Dar nu poate, din nou. Și din a cui cauză, din nou? A lui Yoongi. Poate că atunci când și Yerin își va reveni va fi momentul ca Yoongi să afle de fapt adevărul din spatele acelui an în școala de corecție și a acelor dăți în care a suferit enorm, fizic, din cauza pedepselor date de "colegii" săi. Yoongi are cicatrici, destul de multe, fizic cât și psihic. Nici măcar nu știe de ce mai speră la o fărâmă de afecțiune din partea lui Yerin. Chiar și fără memorii, tot pentru el are o atracție mai specială. Oftează ridicându-se de pe scaun, aruncând ce avea pe tavă și pornind melancolic spre clasă.

Yuri îl vede cu coada ochiului și se gândește.. Dacă cumva Ana e cea căutată? Dacă nenorocita de Yerin nu a murit? Nu se va da așa ușor bătută. Îl vrea pe Hwan, viu sau mort, așa că trebuie cumva să o elimine și pe această ființă.

Yoongi le urmărește discret pe amândouă de la masa lui îndepărtată unde doar Namjoon și Mara au curajul de a se apropia. Se oftică atât de mult pentru seara trecută, dar acum alte gânduri care îl preocupă: judecata. Trebuie să meargă cu R. și Namjoon la persoana intermediară să vadă ce mai e nou. Trebuie să fie nevinovat, trebuie! Dacă nu va fi achitat poate primi o penitență  până la douăzeci și cinci de ani de închisoare, pentru că a fost ucidere din culpă. Cel puțin așa scrie în dosar. Deși nu-și amintește de ce a făcut acest lucru care i-ar putea aduce chiar moartea. O iubește... pe Yerin. Chiar o face,  pentru că i-a fost alături în cele mai grele momente ale vieții lui, deși ea habar nu avea. Își amintește fad ziua aceea, dar poate simți exact ce a simțit atunci și acum. Cineva sau ceva i-a omorât părinții. Era destul de mic, cam unsprezece-doisprezece ani. Acel monstru, pentru că nu se putea numi om, cu sânge rece şi o privire mortală. Imaginea pumnalului său înfipt în inima mamei lui îi veneau fugitiv în minte făcându-l să-şi încleşteze pumnul. Matahala îi râdea în faţă scoţând brutal pumnalul venind încet spre el. S+a dat înapoi până a lovit uşa. Sângele îi zvâcnea în vene, inima pompând nebuneşte. A închis ochii strânşi aşteptând să fie străpuns, dar nu a fost aşa. Şi-a deschis ochii, în faţa lui fiind tatăl său care dădea o luptă pe viaţă şi pe moarte cu dihania.