SAPTE
Mi-e fricã sã mã duc la şcoalã, mi-e teama de reacţia colegilor mei la ce am fãcut.Ȋn liceul nostru, secretul este definit ca ceva ce ştie toatã şcoala şi e un secret cã eu am fost prinsã de director fumând iarbã.
Ȋi vãd pe colegii mei, stând ca de obicei lângã scenã şi pentru prima datã mã gândesc sã îi ocolesc şi sã merg direct în clasã, dar trag aer adânc în piept şi mã duc la ei. Realizez cã i-am subestimat din nou, atunci când vin cu toţii şi mã îmbrãţişeazã: Ruxandra, Sebi, Andrei, Adelina, Coralia, şi chiar Toni şi Bianca, cu care nu am avut mari tangenţe pânã acum. Mã sufocã într-o îmbrãţişare de grup şi îmi e ruşine de mine pentru cã atât de ocupatã de propria persoanã, am subestimat puterea prieteniei.
Ei nu mã judecã, nu mã condamnã, nu îmi întorc spatele. Sunt acolo, întrebându-mã dacã sunt în regulã şi încurajându-mã.Sunt lângã mine, chiar dacã am greşit, iar dovada lor de prietenie mã face sã ma simt cu adevãrat mai bine, cu toate cã eram convinsã cã nimic nu ar reuşi.
Mergem în clasã şi doar faptul cã ei sunt lângã mine mã face sã suport privirile dezaprobatoare ale profesorilor în urmãtoarele şase ore.
-Vii cu noi la billiard?mã întreabã Sebi dupã ore.
-Nu pot, trebuie sã mã duc la clubul de literaturã.
-Naşpa.
-Trei zile pe sãptãmânã şi douã la întrunirile comitetului organizatoric, îl anunţ cu regret.
-Dar asta înseamnã cã nu mai ai niciun pic de timp liber! Zice Sebi intrigat.
-Exact asta înseamnã.
De abia acum realizez ce a fãcut Mihai: m-a îndepãrtat de prietenii mei, de orice activitate ar putea sã mã facã sã greşesc. Oare crede cã ei au o influenţã proastã asupra mea?
Se înşalã. Dar oricum ar fi, nu am dreptul sã mã plâng.
Cercul literar se dovedeşte a fi o adunare de vreo 20 de tocilari care scriu poezii şi mici nuvele pe care apoi le citesc în faţa celorlalţi. Aproape cã simt cum adorm dupã prima poveste, despre o fatã urâtã care e de fapt o zânã care, ajunsã într-o altã dimensiune devine extrem de frumoasã, când apare el.Ȋşi trage un scaun şi îşi cere scuze de întârziere.
Evident cã face parte din cercul literar, probabil îl conduce. Cum am putut sã nu mã gândesc la asta?
Ȋn continuare, fiecare îşi spune pãrerea despre povestea ascultatã, şi mã panichez pentru cã nu am fost atentã.
-Aaa, e o ide originalã, mã bâlbâi eu când îmi vine rândul.
Asta pare sã o facã sã se umfle în pene pe autoarea poveştii. Privind-o, nu e greu sã îmi dau seama de unde s-a inspirat cu descrierea fetei urâte.Probabil s-a uitat în oglindã.
Rãsuflu uşuratã când trec cele douã ore alocate cercului. Membrii se ridicã şi pleacã împreunã, discutând între ei. Privindu-mi, îmi dau seama cã şi ei au un grup al lor, nu unul popular, dar primul grup din care mã simt exclusã.
-Cum ţi se pare? Cercul literar?
Ȋngheţ, auzindu-I vocea. Ȋncã nu s-a ridicat, rãsfoieşte nişte hârtii. Şi dacã am reuşit sã o scot la capãt cu eroina camuflatã a poveştii, pe el nu pot sã îl mint.
-Aaa…
-Dã-le o şansã copiilor ãştia. Sunt inteligenţi şi au ceva de spus.
Spre deosebire de cei care fumeazã iarbã, care nu sunt nici inteligenţi şi nici nu au ceva de spus. M-am prins.
