UNSPREZECE
Aşa cã în dimineaţa de dinaintea balului nu sunt nici la coafor, nici la cosmeticã, nici acasã, pregãtindu-mã de eveniment, ci în faţa clãdirii de birouri.
-Tatãl tãu nu este aici, mã informeazã Dana, de la recepţie.
-Nu pe el îl caut.
Urc la etajul al doilea, unde este biroul lui Mircea Bantaş,coleg cu tata şi fost cel mai bun prieten.Ȋl ştiu de când eram mica, venea des la noi în vizitã cu soţia lui, Andreea, şi îmi plãcea sã mã joc cu Mihaela şi Gabriela, gemenele lor cu doi ani mai mici decât mine.
De ceva vreme, relaţia dintre el şi tata s-a rãcit. Am auzit printre certurile dintre mama şi tata pe care mã chinuiam sã nu le aud, cã tata s-a certat cu Mircea. Am o bãnuialã din ce motiv.
-Eva! Zice Mircea mirat, când îşi ridica privirea din hârtii şi mã vede la uşa biroului. Ce surprizã!
-Bunã dimineaţã.
-Tatãl tãu nu e aici.
-Ştiu. Cu tine vroiam sã vorbesc.
-Ce s-a întâmplat?Stai jos.
Mã aşez pe scaunul din faţa biroului.
-Am nevoie de un avocat.
-Tatãl tãu e un avocat, zice el zâmbind.
-Am nevoie de un avocat împotriva tatãlui meu.
Mircea se încruntã.
-Ai mei divorţeazã, cred cã amândoi ştim motivul. Nu s-au mai implicat în creşterea şi educarea noastrã de ani buni.
-Eva…ce vrei?
-Pot spune la proces cã l-am vãzut cu amanta lui. De douã ori. Profesorii mei şi ai lui Robert pot declara cã nu i-au mai vãzut pe niciunul din ei la vreo şedinţã cu pãrinţii de o vreme bunã.Vecinii îmi sunt martori cã şase zile pe sãptãmânã, ei pleacã dimineaţa devreme de acasã şi se întorc seara târziu.
-Ce vrei?mã întreabã din nou Mircea şi îi vãd o venã pulsând la tâmplã.
-Vreau sã fie decãzuţi din drepturile parentale, ca eu sã pot deveni tutorele lui Robert.
Mircea ofteazã.
-Ȋmi pare rãu cã s-a ajuns la asta, Eva. Copiii au întotdeauna de suferit pe nedrept.
-O sã mã ajuţi?
-O sã fie nevoie de un proces.
-O sã mã ajuţi?
-Da.
***
Arãt ca Cenuşãreasa, dar nu mã simt aşa. Ea nu îl urãşte pe tatãl ei şi nici nu se rãzbunã pe el decãzându-l din drepturile parentale.
Simt un junghi de vinovãţie, dar o ignor.El nu se simte vinovat cã umblã cu o studentã. Nu e culmea ironiei cã tatãl meu are o amantã studentã, iar eu sunt îndrãgostitã de profesorul meu? Destinul îşi bate pur şi simplu joc de mine.
Intru în sala de sport, care acum aratã cu adevãrat ca o salã de gala şi sunt mândrã cã e şi meritul meu.Iulian stã într-o parte, dar vine spre mine când mã zãreşte. Trebuie sã recunosc cã are un costum foarte reuşit, inclusiv peruca. Ȋntr-un fel straniu pentru un tocilar, aratã fermecãtor.
-Bunã seara, tânãrã domniţã!
Izbucnesc în râs.
-Ce s-a întâmplat cu vocea ta?
