C++

Capitolul 9

             În aceste clipe îl privesc în ochi pe Sylvester. Poate voi fi judecata sau poate nu de către Tanis, însă mă voi ajuta singura în acest caz,   instinctul nu ma trădează, iar privindu-l în ochi simt cum sufletul îmi este răscolit, inima îmi bate mai tare, iar gândurile mele sunt incerte. Chiar dacă o sa fac ceva copilăresc,  trebuie sa ma conving de anumite lucruri și singura, chiar dacă asta înseamnă să mai știe o persoana ce am trăit și ce trăiesc în prezent, cu toate ca acea persoana este un suspect, iar ceea ce voi face pare un fapt prost gândit și calculat.  Însă dacă el ar fi Jacob nu ar fi o noutate pentru el ceea ce ii voi spune, iar dacă nu, va reacționa uman.  Spun "uman" pentru ca ce fel om întreg la minte ar omorî părinții unei fete de 15 ani? Doar un monstru fără inima și minte, în nici un caz o ființă cu rațiune și personalitate.

-Sylvester...stai jos te rog, vreau sa discut ceva important cu tine.

-Ești bine? Ai căzut de ceva timp pe gânduri. Știi ceva anume?

-Nu, nu e asta. As vrea sa îmi spui de ce te-ai mutat în New York.

-Ce legătură are asta cu ceea ce s-a întâmplat cu mine și Sonja?

-Are...de aceea te rog sa îmi răspunzi chiar dacă e ceva personal. Vreau sa iti spun și eu ceva despre mine și de aceea am nevoie de datele tale și sa ma conving ca pot avea încredere.

-Știi doar ca poți avea încredere în mine,  Aris...dar în regula. M-am mutat în New York pentru a-mi cauta un loc de munca bine plătit,  asta pentru a-mi putea termina studiile pe domeniu și pentru a îmi plăti chiria si ceea ce consumam. Nu ma înțelegeam foarte bine cu părinții mei deoarece mai am doi frați și nu ne puteau întreține pe toți trei. Așa că am hotărât sa ma mut mai departe. Acum o duc foarte bine și uneori le mai trimit și lor bani.

-Nu ai săvârșit vreo ilegalitate sau ceva?

- Mai chiuleam de la ore sau ma băteam prin cluburi când mergeam, dar asta sta rar pentru ca nu a aveam întotdeauna bani de cluburi și trebuia sa muncesc pentru ei chiar și la vârsta aia. Dar nu cred ca se pune ca ilegalitate.  Ai ceva sa îmi spui acum?

-Uite, Sylvester, eu...acum 6 ani am locuit în New Gerresey, cu părinții mei. Însă am fost hartuita de o persoana anonima și am fost nevoita sa ma mut. Acel anonim încă nu a fost găsit, nu ii știm identitatea, dar el dupa atâta timp m-a găsit pe mine.

-Părinții tai unde sunt?

-Părinții mei au murit, Sylvester. Acum Jacob, ca asa își spune,  mi-a umblat la securitatea casei, se joaca cu mine și ma amenință.  De aceea îmi pare foarte rău,  dar cred ca ar trebui sa stați un timp departe de mine.

-Aris, draga mea...nu e vina ta, e posibil sa fi fost o coincidenta.

-Sonja, știi și tu de ce e in stare Jacob! Nu îmi spune ca un motociclist care a încercat sa va ucidă exact pe voi, a fost o simpla coincidenta. Jacob mi-a mai luat o data persoanele dragi, ce te face sa crezi ca nu încearcă asta din nou?

-Aris, e în regula, te voi ajuta, voi rezolva în primul rand cu securitatea casei și voi avea grija sa fie totul în regula, nu știu ce sa zic, e o situație imposibila.

-Nu e nevoie sa faci nimic, Syl. Vreau sa fiți bine, nu vreau sa pățiți ceva din cauza mea.

-Aris! Eu nu am pe nimeni, înțelegi?  Dacă as păți ceva nu ar conta, însă tu dacă pățești ceva din cauza unui psihopat nu o sa mi-o iert. Trebuie sa te ajut. În seara asta voi rămâne aici și voi avea grija sa fii în siguranță.  Ma înțelegi?  Nu voi lăsa sa ți se întâmple ceva!

-Oh Doamne, mulțumesc enorm, Syl. În acea clipa  nu am mai gândit și l-am cuprins în brate, eram cu ochii înlăcrimați si sufletul greu. Aveam nevoie de îmbrățișarea lui calda. Sylvester mi-a simțit tensiunea și probabil mi-a citit gândurile, căci s-a desprins din îmbrățișare și mi-a cuprins fata intre palme, sarutandu-mi fruntea.

-Sunt lângă tine, iar dacă nu, la un apel distanță.

        Uneori simt cum ma sufoc, însă mereu exista o persoana lângă mine care sa ma scoată din stările mele lacrimogene de moment. Ați simțit vreodată cum inima pulsează parca dintro data mai tare? Sau cum adrenalina va trece prin vene brusc? Eu una nu am mai simțit asta de foarte mult timp. Când zic mult timp nu știu la ce va gândiți, dar eu una cred ca 6 ani nu sunt putini. Nu știu sa va descriu acest sentiment. Însă e posibil ca într-un moment de impas sa fii adus din nou la o stare de "gânduri pozitive"  doar cu o îmbrățișare?  Ce sunt aceste săgeți?  Oare au apărut la momentul potrivit?

      Sylvester a anunțat ca va rămâne în seara asta la mine sa ma ajute cu securitatea. Corag m-a sunat sa vadă cum ma simt, iar Sonja a plecat alături de Hayden, care venise sa ne vadă și sa o ia pe Sonja cu el. Am urcat în camera întrucât s-a făcut noapte, pentru a ma schimba în ceva mai lejer,  cum ar fi o rochie de seara după care am coborât în bucătărie sa gătesc ceva, totuși...nu îl pot lasa sa moara de foame, totuși nu cred ca ar fi prea frumos din partea mea sa las o persoana flamanda după ce ca ma ajuta. Asa în acest timp am pus la cuptor o friptura cu cartofi și condimente și m-am îndreptat spre el în sufragerie sa vad cum se descurca.

-Hei...ești bine?

-Acum da. Tu ce faci? Ești mai bine?

-Sunt bine, ma gândesc la voi.

-Noi suntem bine Aris. Eu sunt aici pentru tine. Trebuie sa intelegi ca nu te pot lasa asa. Te rog sa înțelegi.  Vino lângă mine, nu sta în picioare. Ți-e frica de mine?

  
            Ma așez pe canapea  parca în reluare, neluîndu-mi ochii de la el analizandu-i trăsăturile ce îmi par perfecte. Acum când isi ridica capul din laptop și ii întâlnesc privirea apar din nou aceleași întrebări.   Ce sunt aceste săgeți? Sigur au apărut la momentul potrivit?
                          Au și ele un scop...

      

   ~♡~