After 2

Cap. 187

Câteva minute mai târziu, îmi dau seama că nu este un semn bun, deoarece nu mi-a mai vorbit  și nu mai mănâncă mâncarea din farfurie.

-Mi-am luat toate hârtiile pentru NYU. Tot nu pot să cred , spune Liam, iar mama lui zâmbește cu mândrie.

-Nu vei obține rata de familie, glumește tatăl meu, dar numai soția lui râde.

Tessa și Liam, ambii fiind suflete politicoase, zâmbesc și încearcă să râdă fals, dar numai eu știu asta.

Odată ce tatăl meu aduce conversația înapoi la sport, găsesc prilejul să vorbesc cu Tessa. 

-Am văzut tortul. . . Nu știu . .    Încep să-i spun.

- Nu. Nu chiar acum, te rog. Se încruntă și face gesturi către ceilalți oameni din cameră.

-După cină?  Întreb și ea dă din cap.

Mă înnebunește pe măsură ce își ia mâncarea. Chiar vreau să-i împing în gură lingura cu cartofi. De aceea avem probleme, pentru că am visat-o cu privire la forța care o hrănea. Sala de mese este plină de tatăl meu care încearcă să ne aducă laolaltă prin mici discuții și încercări de glume. L-am ignorat cât am putut și mi-am terminat cina.

-A fost foarte bine, draga mea, tatăl meu o laudă pe Karen când începe să curețe masa. Se uită la Tessa, apoi înapoi la soția lui. Când ați terminat cu asta, de ce nu veniți, tu și Liam la Dairy Queen. Nu am fost acolo de ceva timp. . . 

Karen dă din cap cu entuziasm fals și Liam apare ca să o ajute.

-Putem vorbi, te rog? Tessa mă surprinde întrebându-mă când se ridică.

-Da, bineînțeles. Am urmat-o sus în camera în care locuia.

Nu pot spune dacă o să țipe sau o să plângă când închide ușa din spatele meu.

-Am văzut tortul. . Eu decid să vorbesc mai întâi.

-A da? Ea pare aproape neinteresată și se așază pe marginea patului.

- Da. . . a fost . . . frumos din partea ta.

- Da. . . 

-Îmi pare rău că am mers la petrecere, în loc să-mi petrec timpul cu tine.

Își închide ochii timp de câteva secunde și respiră adânc înainte de a-i deschide din nou. 

-Bine,  spune ea cu o voce monotonă.

Modul în care ea se uită pe fereastră, fără emoție pe față, îmi dă frisoane. Arată ca și cum cineva a suflat viața din ea. . .

Cineva a facut asta.

Eu.

-Îmi pare rău. Nu credeam că vrei să mă vezi. Ai spus că ești ocupată.

-Cum ai putut să crezi asta? Te-am așteptat pentru că mi-ai spus   "voi fi acolo în treizeci de minute" , timp care s-a transformat în două ore. 

Ea încă mai sună așa de emoționată și părul de pe spatele gâtului meu se ridică la vorbele ei.

-Despre ce vorbești?

- Ai spus că vei fi aici și totuși nu ai fost. 

Doar atat. Chiar mi-aș dori să-mi țipe.

-Nu am spus că voi fi aici. Te-am întrebat dacă vrei să vii la petrecere și chiar te-am sunat  noaptea trecută, dar nu ai răspuns la niciun apel.

-Wow. Probabil că ai fost beat , spune ea încet, și mă mut în fața ei.

Chiar dacă sunt aici, nu se uită la mine. Ea se holbează în spațiu și este foarte neliniștită. Sunt obișnuit cu focul ei, cu încăpățânarea ei, cu lacrimile ei. . . Dar nu sunt obișnuit cu asta.