After 2

Cap. 194

- Mergeți dracului! Toți! Strigă el.

-Harry! Vocea tatălui său izbucnește din spatele meu.

Capul băiatului meu furios se fixează în lateral, spre locul în care stăteam, iar ochii i se deschid imediat. Fața lui este despicată chiar sub pieptene, iar pielea lui este tăiată de la ureche în spatele capului, cu părul plin de sânge.

-Încerc să continui asta și tu nu mă ajuți! Ken strigă la fiul său.

-M-a prins aici ca pe un animal nenorocit. E un rahat. Sună la cine trebuie sa suni și fă-i să deblocheze rahatul ăsta! Strigă Harry, încercând să-și scoată mâinile din cătușe.

-Oprește-te, îi spun si mă încrunt.

Imediat, comportamentul lui se schimbă. El se calmează puțin, dar nu este mai puțin supărat. 

-Tessa, nici nu ar trebui să fii aici! Ce fel de idee genială a fost să o aduci? Harry striga la tatăl său și la Liam.

-Harry, oprește-te acum. Încearcă să te ajute. Trebuie să te calmezi , spun printre bariere. Acest lucru nu pare real, vorbind cu el în timp ce el este literalmente într-o celulă în cătușe. Acest lucru nu poate fi real. Dar, din nou, asta se întâmplă în lumea reală. Ești arestat dacă ai bătut pe cineva în campus, la fel ca oriunde altundeva.

Privindu-mă în ochi, îmi imaginez că vede durerea pe care o simt pentru el chiar acum. Vreau să cred că de aceea se dă în cele din urmă deoparte, încearcând să se calmeze și spune încet: "Bine."

- Mulțumesc, Tessa, spune Ken. Apoi el îi avertizează pe fiul său: 

-Dă-mi câteva minute să văd ce pot face - între timp trebuie să nu mai țipi. Vei face asta și mai rea pentru tine când deja ești într-o mulțime de probleme. "

Liam se uită la mine, apoi la Harry, înainte să-l urmărească pe Ken înapoi pe holul îngust. Urăsc acest loc deja. Totul este prea alb și negru, prea mic și miroase a înălbitor.

Ofițerii de securitate ai campusului care stau în spatele biroului sunt imersați în propria lor conversație în momentul de față sau cel puțin au început să se prefacă de când cancelarul școlii a apărut să se ocupe de fiul său.

-Ce s-a întâmplat? Îl întreb pe Harry.

-Am fost arestat de securitatea campusului, spune el.

-Ești bine? Îl întreb, dorindu-mi cu disperare să ajungă și să-și șterge fața.

-Eu? Da, sunt bine. Nu este așa de rău cum pare , răspunde el. 

Examinându-l, văd că are dreptate. Pot spune de aici că tăieturile nu sunt adânci. Brațele sale au dungi roșii luminoase pe ele, amestecându-se cu cerneală neagră pentru a forma o privire destul de terifiantă.

-Ești supărată pe mine? Vocea lui este moale, la o mie de grade față de locul în care se afla acum câteva clipe, în timp ce țipa la polițiști.

-Nu știu, răspund sincer.

Bineînțeles că sunt supărat pe el, pentru că știu cu cine s-a luptat. . . Bine, nu este greu de ghicit. Dar eu sunt, de asemenea, îngrijorata pentru el și vreau să știu ce sa întâmplat, ceea ce l-a făcut să fie în toate aceste probleme.

-Nu am putut să ma abțin, spune el, de parcă ar justifica acțiunile sale.

-Ți-am spus înainte de a te vizita într-o celulă de închisoare, îți amintești? M-am încruntat, privind în jurul celulei în care se afla.