After 2

Cap. 192

-O iau pe Tessa în campus astăzi, îi spune Harry lui Liam.

-Bine.

-Gata? Harry se întoarce spre mine și eu dau din cap.

- Ne vedem la religie, îi spun lui Liam înainte ca Harry să mă scoată, literalmente, din bucătărie.

-Ce e cu graba asta? Îl întreb când suntem afară.

Îmi ia geanta de pe umăr când mergem pe jos.

-Nimic, dar vă cunosc pe voi doi. Dacă începeți să vorbiți, nu vom reuși niciodată să ieșim de acolo și când o veți adăuga si pe Karen în amestec, voi muri de foame, înainte de a vă închide.

El deschide ușa mașinii pentru mine înainte de a merge pe jos pentru a o deschide eu. Și urcăm.

-Adevărat, zâmbesc.

Purtăm o dezbatere dacă să intrăm la IHOP sau la Denny's pentru cel puțin douăzeci de minute înainte de a ne decide că vom merge la IHOP. Harry susține că au cele mai bune pâine prăjite franceze, dar refuz să-l cred până nu mănânc.

-Durează cam zece sau cincisprezece minute până vă vom putea servi, ne spune o femeie scurtă cu o eșarfă albastră în jurul gâtului, când intrăm înăuntru.

-Bine, spun în același timp în care Harry spune: "De ce?"

-Suntem ocupți și nu avem mese disponibile în acest moment, explică ea dulce. Harry își da ochii peste cap și îl scot afară ca să stăm pe banca de la intrare.

-Mă bucur să văd că te-ai întors, mă înșel.

-Ce înseamnă asta?

Vreau să spun că încă mai ai limite.

-Când nu am făcut-o?

- Nu știu, când ne-am întâlnit și puțin noaptea trecută.

-Am călcat în dormitorul ăla și am făcut-o afară, îmi amintește el.

-Știu, încerc să fac o glumă.

-Ei bine, încearcă să faci una bună data viitoare, spune el, dar văd o strălucire a unui zâmbet care apare.

Când suntem în cele din urmă așezați, dăm comanda noastră unui tip tânăr cu o barbă care pare a fi prea lungă pentru cineva care lucrează ca chelner. După ce pleacă, Harry se plânge și jură că, dacă găsește un fir de păr în mâncare, acela va fi pierdut.

-A trebuit doar să îți arăt că încă mai am limite, îmi amintește și eu chicotesc.

Îmi place că încearcă să fie puțin mai plăcut, dar îmi place și atitudinea lui și modul în care nu-i pasă ce gândesc oamenii despre el. Vreau ca mai multe dintre aceste calități să mă enerveze. El trece printr-o listă de alte lucruri care îl deranjează în legătură cu locul până când ajunge mâncarea noastră.

-De ce nu îți poți pierde întreaga zi? Întreabă Harry, în timp ce înghite o bucată de pâine prăjită franceză din gură.

-Pentru că . . . Eu incep. Știi, pentru că mă transfer la un alt campus și nu vreau să complic lucrurile prin pierderea oricărui punct de participare înainte de a mă transfera în mijlocul semestrului.

-Nu vreau să-mi pierd notele de 10, îi spun.

-Aceasta este un colegiu, nimeni nu merge la toate orele, îmi spune el pentru a cincea oară de când l-am întâlnit.

-Nu ești încântat de yoga? Râd.

-Nu. Deloc.

Terminăm micul dejun, iar starea de spirit este încă ușoară, pe măsură ce Harry conduce spre campus. Telefonul său vibrează pe consolă, dar îl ignoră. Vreau să răspund pentru el, dar ne înțelegem bine. A treia oară când sună, vorbesc în sfârșit.