Prima scrisoare

1.6K 74 6
                                    

Dragă Zayn,

Din totdeauna am vrut să îţi scriu o scrisoare, dar niciodată n-am avut curaj, sau cuvintele potrivite pentru a înşira rânduri care să aibă pic de noimă. Dar chiar nu am mai putut rezista. Ştiu că zilnic primeşti scrisori de la fani, şi că a mea nu înseamnă absolut nimic pentru tine, dar simt că trebuie să fac asta, trebuie să mă descarc.

Nu există cuvinte pentru a te descrie pe tine, sau pentru a descrie ce însemni tu pentru mine. Pentru tine sunt doar o fană. O altă fană înnebunită, care visează să te întâlnească. Dar nu este greşit să visezi, nu? În fond, ce mi-a mai rămas de făcut?

Nu am prieteni, sunt singură. Dar prefer să fiu aşa, decât cu oameni falşi în jur. Şi totuşi sunt momente în care mi-aş dori să fiu şi eu ca restul fetelor de vârsta mea. Să merg prin cluburi, să îmi petrec timpul afară, şi nu închisă între o foaie şi un pix. Da, aşa este. Sunt o ciudată care scrie până oboseşte. Orice văd, aud, sau simt, devine o mică poveste în caietul meu. Dar, Zayn, m-am săturat, mă înţelegi? M-am săturat de toate astea. M-am săturat să stau închisă doar în camera mea, de teama tatălui meu, care dă în mine şi mama, fără milă.

El crede că mama l-a înşelat, şi că eu îi iau apărarea. Dar nu este adevărat, Zayn. Băutura îl face să gândească aşa, iraţional. Mă tem că mama nu va mai rezista mult bătăilor tatei, de aceea mă pun eu între ei, încerc să îi alin durerea mamei, chiar dacă asta înseamnă să îndur bătăile tatei.

Ştii, îi înţeleg pe toţi cei care mă evită, sunt o ciudată, Zayn. O ciudată care nu iese prin cluburi, care nu are iubit, şi care îşi varsă amarul în nişte amărâte de scrisori.

Iartă-mă dacă te-am speriat şi pe tine. Iartă-mă că te deranjez cu problemele mele. Iartă-mă pentru că eu mă aştept ca tu, o vedetă internaţională, să răspunzi unei amărâte fane.

Iartă-mă, Zayn. Chiar îmi pare rău.

Şi chiar dacă nu o să îmi răspunzi, tot o să continui să îţi trimit scrisori, speranţa moare ultima, nu? Plus că datorită ţie, încă sunt pe picioare, datorită ţie rezist. M-ai salvat, Malik!

Chloe x

Letters to ZaynUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum