Psihologul...

8

Briana stătea în fața imensei ferestre din biroul ei. Privea sperând să-l zărească pe Arthur. A trecut o săptămână de când nu a mai venit la clinică, la fel și Nina. Nimeni nu știa unde sunt.
Când își aducea aminte de el simțea o apăsare în piept, era dor, dorul de el.
Își ridică privirea spre cer, niște nori negri acopereau cerul. Își ia privirea de la cer și pleacă de la fereastră.
Telefonul începe să sune.
" Cine mai e acum ?"
- Alo ? Spune ea plictisită.
- Briana, vino la mine în birou ! Era el, chiar era el. După o săptămână i-a auzit în sfârșit glasul.

Briana lasă telefonul și iese din birou. Acum, fără să mai stea să privească ușa, intră în biroul lui.

Stătea în scaunul lui și lucra, era atât de atent încât n-o observase.

Deși avea o față foarte serioasă, părea atât de inocent. Ochii lui negrii ca (,) cărbunele analizau fiecare foaie în parte. După ce termina de citit semna, apoi lua altă foaie și tot așa. Ea îl privea și zâmbea.

La un moment dat el își ridică privirea și o vede.

- La ce te uiți ? Și de ce zâmbești ? Briana adoptă o față serioasă și îi răspunde.

- Mi-am adus aminte de ceva... Pentru ce m-ați chemat ?

- Pacientul care trebuia să vină acum doua zile, sună-l și spune-i să vină azi, spune luându-și privirea de la ea.

- Domnule Moore, de ce nu mi-ați spus asta la telefon ?

" Pentru că voiam să te vad." gândea el.

- Pentru că...

Cineva intră în birou și-l întrerupe. Nina sare în brațele lui și îl sărută apăsat, ignorând-o pe Briana care îi privea dezgustată. După ce termină cu buzele pe care Briana voia să le atingă cu atâta ardoare, își întoarce privirea spre ea.

- O, scuze Bri ! Nu te-am vazut.

- Nu-i...

- Apropo, vino scumpo ! Vino să-ți arăt ceva.

Briana se apropie de cei doi încet. Nina avea o privire absolut diabolică. Îi întinde mâna stângă, pe degetul inelar având un inel superb cu un diamant micuț și rozaliu în mijloc.

- Îți place ? Arti al meu m-a cerut aseară. Totul a fost atât de romantic.

Briana își întoarce privirea spre el. Era uimită, umilită, geloasă si tristă. Ce era cel mai rău ? Ea știa, știa că el vedea în ochii ei tot ce simțea.
- Felicitări ! Spune înainte să iasă din birou.

                                                                                    *
Arthur privea cum iese din birou. Și el era trist, dar nu o putea lăsa pe Nina pentru Briana, nu-l lăsa inima s-o facă. Credea că (,) dacă se va căsători cu Nina, dacă ar petrece și mai mult timp împreună, o va uita pe Briana, dar nu...

O dă pe Nina jos din brațele lui și se apropie de ușă, o deschide, dar este întrerupt de glasul Ninei.

- Arthur ! Dacă ieși pe ușa aia, dacă îndrăznești să te duci după ea, ai terminat-o cu mine ! Pentru un moment își întoarce privirea spre ea. Stătea acolo cu parul ei blond ondulat și cu o nervozitate în ochii ei verzi pe care Arthur nu o mai văzuse până atunci, dar el era gata să iasă pe ușa aia, să mearga la Briana. Oftează în timp ce-și întoarce privirea spre hol, unde îl vede pe Thomas intrând în biroul Brianei, ceea ce îl face să ezite. Închide ușa și se întoarce pe scaunul de la birou.

- Așa credeam și eu... spune ea, apoi se întinde pe canapea privindu-și inelul de pe deget și zâmbind diabolic.

                                                                                  *
- Te deranjez ? Spune Thomas în timp ce intră în birou.
Briana își șterge lacrimile din colțurile ochilor și se întoarce cu fața spre el.
- Nu, își drege glasul, te pot ajuta cu ceva ? Spune zâmbind.
- Am venit doar să te văd. Se așează pe canapea privind-o pe Briana. Deși zâmbea, Thomas putea să vadă o urmă de tristețe în privirea ei. S-a întâmplat ceva ? Ești ok ?
- Da, de ce n-aș fi ?
- Pari puțin...tulburată.
- Chiar nu am nimic, sunt bine.
- Mă bucur ! Ce mai fac Hailey, Emily și Eric ?
- Sunt bine și ei.
- Briana, poți veni lângă mine te rog ?
Briana avea acum o privire confuză.
" Oare de ce ? "
Se ridică de pe scaun și se așează lângă el.
Afară ploua foarte tare, se auzeau tunete și din când în când câte un fulger mai lumina cerul. La ultimul tunet Briana tresări și aproape că se aruncă în brațele lui.
Acesta o privea la fel de insistent ca de fiecare dată. Își apropie mâna de fața ei și îi dă o șuviță după ureche, apoi îi mângâie ușor obrazul în timp ce ochii lui verzi îi analizau fața.
- Ești atât de frumoasă...

                               *
Ușa de la biroul Brianei era întredeschisă, iar Arthur putea vedea tot. Îl vedea pe Thomas cum o privea, cum o mângâia. El voia să facă toate astea, el voia să-i mângâie și să-i sărute pistruii, să-i miroasă părul, să-i simtă corpul firav în brațele lui puternice.
Era încordat, pregătit să intre în birou și să-l pocnească pe Thomas, s-o ia de mână și să fugă cu ea, dar era neputincios, nu avea dreptul și nici curajul să facă asta. Tot ce putea să facă era să privească cum altul o cucerește, cum altul o iubește...