Psihologul...

6

Briana se ridică din pat încet, se uita prin cameră și apoi își întoarce privirea spre fereastră.

" A fost un vis ? Nu, nu, a fost real... A plecat ? " Se ridică și iese din camera rapid.

- Arthur ! Arthur !!! strigă ea în timp ce coboară scările. Ajunge la capătul scărilor si privește tristă camera de zi care era goală. Se aude un zgomot din bucătărie, iar ea aleargă sperând să îl găsească acolo, să o privească cu ochii lui măslinii și să-i zâmbească.

- Nup, trebuie să te mulțumești cu un Eric, îmi pare rău că te dezamăgesc, spune el răzând. Cine e Arthur ?

- Nimeni, am avut un vis și...

- Briana ?

- Da ?

- Am ajuns acasă devreme și l-am văzut pe șeful tău ieșind din curtea noastră, bineînțeles că mi s-a părut cam ciudat...

" Deci a fost real."

- E psihologul meu, nu mă simțeam prea bine si l-am rugat să vină să vorbim puțin.

- Am înțeles ! Mă bucur că până la urmă m-ai ascultat.

- Da... și eu mă bucur, spune ea zâmbind fără să vrea. Trebuie să merg să mă pregătesc, nu vreau sa întârzii.

- Nu vrei să luăm micul-dejun împreună ?

- Chiar vreau, dar s-a facut târziu. Promit că luăm cina împreună !

- Hai să le chemam pe Hailey și pe Emily, nu am mai luat masa împreună de mult.

- O idee foarte bună.

- Și poate să mergem la restaurantul ăla elegant, ce zici ?

- Perfect ! spune și-l imbrățișează strâns.

*

Briana urcă scarile din fata clinicii. Se gandea la ce-o să-i spună lui Arthur când o să-l vadă, dacă atmosfera dintre ei doi va fi una mai tensionată acum.

" Nu, mai bine nu. Vreau ca totul să fie normal. El este șeful meu și oricum este împreună cu Nina. Cel mai bine este să terminăm cu asta, chiar dacă nici măcar nu știu ce este <<asta>>."

Din neatenție, când să pună piciorul pe ultima treaptă calcă strâmb.

- Au au, spune ea șchiopătând. Se așează pe treaptă și își dă pantoful jos.

" Uof. Na Briana, na. Dacă tu stai să te gândești la el acum, na ! "

- Ești bine ? se aude o voce de lângă ea. Își întoarce capul și vede niște picioare de bărbat, își ridică privirea și vede doi ochi verzi și un zâmbet timid.

- Sunt bine, nu am nimic. își pune pantoful și încearcă să se ridice, dar nu putea, o durea rău.

- Nu cred că ești chiar atât de bine. spune el în timp ce-i întinde mâna. Briana îi apucă mâna, iar acesta o ajuta să se ridice ușor. Bărbatul cu bucle aurii îi pune mâna pe după umerii lui, apoi își așează mâna ușor pe talia ei. Încep să meargă încet în timp ce el nu-și lua ochii de la ea. La ce te gândeai ?

- Hm ?

- Presupun că era important din moment ce nu erai atentă pe unde mergi.

- Așa si așa...
El zâmbește larg și își întoarce privirea spre ușă. Intră amândoi în clădire și toți ochii erau pe ei, iar Briana nu înțelegea de ce.
- Ăm... La ce etaj mergi ? O întreabă el când ajung în fața liftului.
- Cred că mă descurc de aici,
spune ea cu un zâmbet fals
- Eu nu cred. Intră amândoi în lift și el o privea atât de insistent, o cam speria.
- Ultimul.
- Oook, spune și apasă pe butonul pentru ultimul etaj.
- Bați drumul până sus pentru mine...
- Oricum trebuia să merg acolo.
- Lucrezi aici ?
- Îmi vizitez sora.
- A...
Liftul ajunge la ultimul etaj și ies amândoi încet din el.
- Biroul tău ?
- Cel de lângă biroul lui Ar...domnului Moore.
Zâmbetul lui dispare, fața lui devine una serioasă.
O duce până în birou și o așează ușor pe canapea.
- Mă duc să aduc o trusă de prim ajutor și vin imediat.
Îi aruncă o ultimă privire Brianei și iese din birou.
Își întinde piciorul pe canapea și își masează glezna.
" Of, doare rău." Aude ușa deschizându-se și își întoarce capul spre ea.
- Ce rapid... Nu era blondul cu ochi verzi ca frunzele copacilor, ci brunetul cu ochii mai întunecați decât noaptea.
- Rapid ?
- Nu contează.
Se apropie de ea și îi privește îngrijorat piciorul.
- Ce s-a întâmplat ? Spune și își trage un scaun lângă ea. Se așează și o privește așteptând răspunsul.
- M-am împiedicat, din neatenție...
- La ce te gândeai de nu erai atentă ?
" De ce și el întreabă asta ? Bărbații... "
- Eh, la nimic important...
- Cumva la...
- Arti, de ce ești atât de curios ? Îl întrerupe blondul.
Se apropie și se așează pe canapea, îi ia piciorul Brianei și îl pune cu atenție peste picioarele lui.
- Thomas ? Spune Arthur privindu-l cu ură pe "ochi verzi".
" Deci Thomas."
- Vă cunoașteți ? Întreabă Briana curioasă.
- Da, chiar foarte bine, spune Thomas în timp ce deschide trusa.
Începe să-i panseze piciorul în timp ce Arthur îi privea cu ură sau mai bine spus cu gelozie.
După ce termină cu piciorul, Thomas se ridică de pe canapea și îi zâmbește timid Brianei.
- Cred că ar trebui să plec. Pa Briana, ne mai vedem.
- Thomas ! Spune Briana.
- Da ?
- Mulțumesc !
Acesta îi face cu ochiul și iese după ce îi aruncă o privire rece lui Arthur.

- De unde îl cunoști ? Întreabă el nervos.
- Nu-l cunosc... M-a ajutat să urc până aici.
- Nu puteai să mă chemi pe mine ?
- Ai vreo problemă cu el ?
- Da, chiar am, acum că te-a "îngrijit" pe tine am o problemă și mai mare.
- De ce ? Spune ea întorcându-și privirea spre el.
- Sunt gelos Briana, sunt foarte gelos ! Spune răspicat în timp ce se ridică după scaun.
- Nu ai de ce să fii... Nu e nimic între noi.
- M-am liniștit, sper să nu mai ai vrei treabă cu el.
- Mă refeream la tine, domnule Moore. Între mine și dumneavoastră este doar o relație profesională, nimic mai mult.
- Ochii lui triști o făceau să se simtă rău, simțea cum cineva îi bagă încontinuu niște ace în inimă.
" Dragostea doare, doare foarte tare, dar la sfârșit durerea se transformă în ceva frumos. " mama ei îi spunea asta mereu.
- Bun ! Spune el într-un sfârșit. Te sun dacă am nevoie de ceva. Spune și iese trântind ușa după el.