Psihologul...

17

Îmi deschid ochii cu greu, iar lumina soarelui îi lovește cu brutalitate. O durere puternică de cap mă cuprinde și simt cum venele îmi vâcnesc, gata gata să explodeze. Sunt întinsă pe un pat imens cu așternuturi fine de un albastru deschis. Mă ridic cu greu în capul oaselor și îmi duc mâna la frunte încercând cumva să-mi protejez ochii de soare. Îmi caut disperată telefonul însă nu-l văd nicăieri. Unde sunt ?

- Briana ? Te-ai trezit? Vocea se aude din spatele ușii. Vocea care-mi bântuie fiecare vis, fiecare coșmar și fiecare gând.

Ușa se deschide și el intră ușor cu o tavă pe care se află un mic dejun copios. Mă privește îngrijorat, dar cu un zâmbet pe față. Lasă tava pe noptiera de lângă pat și se apropie de mine, moment în care mă ridic grăbită din pat și mă îndepărtez pe cât se poate de acesta. Își lasă privirea în jos și oftează lung.

- Crezi că mie îmi place situația asta ?

- Care situație mai exact ? întreb încrucișându-mi brațele la piept. Situația în care m-ai abandonat căsătorindu-te cu Nina ? Sau situația în care ne aflăm acum ? M-ai adus în casa ta și m-ai așezat pe pat în timp ce și soția ta se află în aceeași casă ? Arthur, ce vrei ? la rostirea numelui său tresare iar eu simt cum durerea de cap se amplifică.

- Nina nu este aici...

- Oh, asta clar mă face să mă simt mai bine... spun aruncându-mi mâinile în aer și întorcându-mă cu spatele la el și cu fața spre fereastră. Cel puțin hainele au rămas intacte pe mine.

- Te rog să mănânci puțin, apoi poți pleca. Îl simt cum mă privește și cum se apropie de mine. Cuvintele "nu-ți mai dau drumul niciodată" îmi răsună în minte și mă întorc cu fața spre el. Îl ating ușor cu umărul, distanța dintre noi fiind mai mică decât credeam.

- Voi pleca imediat. dau să trec pe lângă el însă mă cuprinde de încheietură și mă trage în brațele lui, însă nu, de data asta nu mai stau. Cu toată puterea pe care o mai am îl împing reușind să mă desprind din strânsoarea lui.

- Briana...

- Nu ! mă răstesc eu. Nu te mai las să te joci cu mine când și cum ai chef domnule Moore. S-a terminat ! Sunteți un bărbat căsătorit, iar eu nu sunt mai mult decât o simplă angajată. Mirarea de pe fața lui nu întârzie să apară iar durerea din piept apare o dată cu ea. Te rog...Vă rog să încetați !

- Thomas...spune el încet.

- Poftim ? întreb încercând să îmi dau seama dacă am înțeles bine.

- Ești împreună cu Thomas ? deschid gura vrând să-i răspund negativ din instinct însă gândindu-mă mai bine asta ar putea fi unica șansă pentru a-l putea îndepărta pe Arthur și pentru a putea încheia o dată pentru totdeauna relația asta ciudată dintre noi.

- Da ! spun încercând să par cât se poate de convingătoare. Privirile noastre rămân blocate pentru câteva momente. Cum poate fi un om atât de perfect ? Încerc din răsputeri să nu-i sar în brațe și să-l sărut cu toată dragostea pe care i-o port, dar nu e al tău Briana. Niciodată nu a fost al tău.

- Poți pleca... calmitatea din vocea lui mă face să-l urăsc atât de tare pe cât îl iubesc. Fără să-mi dau seama trece pe lângă mine și iese din cameră. Cu greu îmi stăpânesc lacrimile și când îmi găsesc geanta cu privirea o trag repede pe umăr și ies din casă.

*

Ajunsă acasă îmi fac un duș, mănânc ceva rapid și mă întind pe pat. În drum spre casă am primit un mesaj de la Thomas anunțându-mă că astăzi sunt liberă, probabil este îngrijorat că voi leșina la muncă și asta pe bună dreptate. Fiind o zi de vineri mă bucură că voi sta trei zile departe de birou și prin urmare de Arthur, însă ce-i voi spune lui Thomas ? Are tot dreptul să știe ce prostie am născocit. Dar cum îi voi explica de ce am făcut-o ?

Soneria telefonului începe să sune ceea ce mă face să tresar. Numele noii asistente a domnului Moore apare pe ecran. Oftez și răspund lent.

- Alo !
- Alo ! Bună Briana! Sunt într-o mare încurcătură.
- Spune-mi ceva nou Danielle. Ce s-a întâmplat?
- Astăzi am fost anunțată de către doamna Moore ca ea și domnul Moore vor avea o întâlnire extrem de importantă în acest weekend.
- Așa... spun eu încercând să o fac să treacă mai repede la subiect. Danielle este o fată bună, dar câteodată are tendința de a se lungi prea mult când are ceva de spus.
- Ideea este că eu nu voi putea merge, mâine este o zi extrem de importantă pentru mine și familia mea și chiar nu am cum să lipsesc. Te rog Briana, te implor ! Poți merge tu ?
- Dar...
- Va merge și Thomas! Mă întrerupe ea. Știu că ai o relație specială cu el. Nici nu vei simți cum trece timpul. Este o treabă de o zi și o noapte. Te rog !
"Știu că aveți o relație specială...". Oare chiar părem atât de apropiați? Dacă da, asta trebuie să vadă și Arthur.
- În regulă! Voi merge. Trimite-mi pe mail tot ceea ce trebuie să știu.
- Îți mulțumesc din tot sufletul Briana, chiar ești la minunată așa cum te-a descris... se oprește pentru câteva momente și își drege glasul. În fine, mulțumesc din nou. Îți trimit tot ce trebuie să știi imediat.
Apelul se încheie iar eu rămân câteva minute bune cu ochii la tavan și cu gândul la ce-i voi spune lui Thomas. Dar nu trebuie de fapt să-i spun nimic. Chiar mă voi apropia de el și probabil toți vor crede că există ceva între noi, inclusiv Arthur.
Fără să realizez ochii mi se închid ușor ușor și adorm cu gândul la toată situația asta în care mă aflu.

*
Sar din pat imediat ce sună alarma și încep să mă pregătesc. Îmi pun în rucsac câteva haine de schimb, o pijama și cosmeticele necesare apoi alerg spre ușa de la intrare unde mă încalț și mai arunc o privire în oglindă. Arăt decent, însă nu decent ar trebui să fie cuvântul când pleci într-o așa zisă delegație cu niște oameni atât de importanți. După ce scot cheile din ușă o deschid și tresar când îl văd pe Thomas în fața casei.
- Thomas! Spun eu cu un ton neutru. Ce faci aici ?
- Am auzit-o pe Danielle când te-a sunat ieri și m-am gândit că ar trebui să trec să te iau. Ea ar fi venit cu mașina personală, iar drumul este unul de vreo două ore jumătate. Sper că nu am întrecut măsura! Spune el când observă că nu reacționez în niciun fel.
- Nu nu, nicidecum. Te-ai gândit foarte bine, mulțumesc!
- Perfect atunci! Spune vesel și îmi trage rucsacul din mână pentru a-l pune în portbagaj. Urcăm în mașină și amândoi stăm tăcuți parcă nereușind să găsim vreo idee de conversație în minte. Unicul lucru la care mă gândesc este ca această "excursie" să treacă cât mai repede.