Psihologul...

7

Domnul Moore: Poți pleca, s-a făcut cam târziu.

Briana citește mesajul, apoi se ridică încet, își ia lucrurile și iese din birou. Își întoarce privirea spre biroul domnului Moore și oftează.

" Chiar nu se poate Arthur, îmi pare rău..."

Face câțiva pași și când ridică privirea din pământ îl vede pe Thomas rezemat de peretele de lângă lift. Se apropie de el și îi zâmbește.

- Pe cine aștepți ?

- Pe tine. Cum mai e piciorul ?

- Mai bine. Doare, dar e suportabil.

- Înțeleg. Mă gândeam că poate vrei să te duc eu acasă.

- Chiar nu e nevoie, în plus nu merg acasă.

- Dar ? Briana îl privea, dar nu-i răspundea. O, scuze ! Nu e treaba mea.

- Iau cina cu prietenele mele si cu fratele meu.

- Atunci te pot duce acolo.

- Sigur, dacă vrei poți rămâne să luăm cina, îți fac cinste.

- Chiar nu e nevoie !

- Măcar atât pot face pentru că m-ai ajutat azi.

- Prefer să-mi gătești tu, dar e ok și așa. Briana simțea cum obrajii ei ardeau.

*
O ținea strâns, nu voia să se lovească iar. Coborau scările din fața clinicii încet, cu atenție. La fiecare pas făcut durerea era tot mai înțepătoare, dar nu spunea nimic. Strângea din dinți și mai făcea un pas și încă unul. Într-un sfârșit ajung la mașina lui Thomas.
Înainte să urce în mașină, Briana ridică privirea spre biroul domnului Moore. Era acolo, îi privea. Briana simți cum i se pune un nod în gât și își luă privirea de la el.
Thomas îi deschide portiera și ea intră în mașină, o închide, apoi merge pe partea cealaltă și urcă și el.
Thomas o privește pentru o secundă, apoi pornește mașina.
- Deci, unde mergem ?
- La Rose. E restaurantul meu preferat.
- Ai gusturi, spune el zâmbind.
- Și... De unde vă cunoașteți ?
- Poftim ?
- Tu și domnul Moore...
- A... Zâmbetul lui a dispărut din nou, privirea lui veselă și plină de viață se transformă în tristețe. Păi, am fost prieteni cândva, dar totul a devenit mai complicat de când e împreună cu sora mea.
" Nu, nu are cum să fie ea sora lui. El e atât de drăguț, iar ea...păi e mai puțin drăguță. "
- Sora ta ? Sora ta e Nina ? Întreabă ea temătoare.
Dă aprobator din cap și îi aruncă o privire.
- Văd că nu e preferata ta.
- Nu e asta, doar că...
- Este arțăgoasă și extrem de geloasă, mi-a spus despre tine, dar nu o lua în seamă, e îndrăgostită, atât. Știi tu, câinele care latră nu mușcă. Exact așa este și ea.
Briana zâmbește strâmb, apoi își întoarce privirea spre geam.
- Am ajuns ! Spune ea veselă.
- Să înțeleg că ție chiar îți place mâncarea de aici.
- Da, dar nu e doar asta. Nu prea mai petrec timp cu fratele meu și nici cu prietenele mele.
- Da, știu cum e. Zâmbetul îi reapare pe chip ceea ce o face și pe ea să se simtă mai bine.
" Are un zâmbet superb."

Thomas coboară din mașină și îi deschide portiera.
- Mersi ! Spune ea zâmbind.

Intră în restaurant și Briana începe să-i caute cu privirea. Când îi vede le face cu mâna și îl trage pe Thomas după ea. Emily și Hailey se holbau la Thomas, apoi se uitau urât la Briana. 

Cei doi se așează la masă și Thomas face cunoștință cu toți.
- Briana, ce ai pățit la picior ? Întreabă Hailey.
- Nu era atentă când urca scările și s-a lovit.
Toți patru își întorc privirea spre Thomas, iar el dă din umeri.
- Eram acolo, am ajutat-o, spune el foarte calm.
- Am înțeles ! Emily și Hailey îi zâmbeau Brianei și o priveau cu subînțeles.
Telefonul Brianei vibrează în semn de mesaj. Aceasta își ia telefonul și verifică să vadă de la cine este.
Domnul Moore: Frumos, cu mine nici nu vorbești, dar iei cina cu el. Ba mai mult, îi faci cunoștință cu cele mai importante persoane din viața ta. Păcat...
" Ce ? De unde știe de cină ? "
Briana se uita prin restaurant, dar nimic.
Domnul Moore : Ce-i ? Nici nu mă vezi ?
După ce citește mesajul cineva pune mâna pe umărul ei. Briana tresare și întoarce capul. Era el, acolo, în fața ei. Privind-o cu ochii lui întunecați și zâmbind așa cum numai el știe.
- Bună seara ! Spune el luându-și privirea de la ea.
Toți i-au răspuns, mai puțin Thomas și Briana, care erau șocați de prezența lui.
- Iubitule ! Vocea Ninei îi răsuna Brianei în urechi. Pițigăiată și falsă ca de obicei.
- Da scumpo, sunt aici ! Uite pe cine am găsit.
- O Thomi, Briana. Spune ea zâmbind.
" Atât de falși, se merită unul pe altul."
- Putem lua cina cu voi ? Întreabă Arthur.
- Sigur ! Cu cât mai mulți, cu atât mai bine, nu Briana ? Spune Eric.
- Mhm...
Se așează amândoi între Briana și Thomas. Arthur lângă Briana și Nina lângă Thomas.
- Și domnule Moore, am auzit că o veți ajuta pe Briana.
- S-o ajuți ? Întreabă Nina. Zâmbetul fals de pe fața ei dispăru.
- Da, voi fi psihologul ei, spune el ignorând-o pe Nina. Și te rog, spune-mi Arthur !
Privirea lui Eric era acum întoarsă spre Briana, își adusese aminte ce nume strigase ea de dimineață.
- Ok, Arthur.

                              *

După ce termină de mâncat, cei șapte ies împreună din restaurant.
Nina îl sărută scurt pe Arthur. Emily și Hailey se strâmbă în timp ce Briana le privea amuzată.
După ce îi oferă și o îmbrățișare domnului Moore, aceasta urcă în mașina lui Thomas.
Thomas îi face cu mâna Brianei din mașină, apoi pleacă.
Eric și cele două gemene urcă în mașină, lăsând-o pe Briana singură cu "monstrul cel rău".
- Dacă vrei te pot duce eu acasă.
- Nu e nevoie, o să merg cu Eric. Dă să plece, dar Arthur o apucă de mână.
- Briana...
- Da ?
- De ce suntem așa ?
- Așa cum ? Ești șeful meu, e normal să fim așa.
- Doar pentru că sunt șeful tău trebuie să fii atât de rece cu mine ?
- Nu, nu doar de asta.
Arthur îi dă drumul, iar ea pleacă grăbită și urcă în mașina fratelui ei.
Privea cum se îndepărtează, era supărat, furios, dar știa că ea avea dreptate.