Alo?

Ziua 15

Alarma sună, iar eu aș vrea să rămân în pat pentru urmatoarele ore, dar asta este imposibil. Alerg vreo cincisprezece kilometri, apoi mă întorc acasă și fac un duș. Mănânc niște clătite făcute cu nutrienți speciali, apoi mă schimb și-mi iau geanta cu echipamentul pentru antrenament. Luni am examen dimineața, deci o să lipsesc de la antrenament, trebuie să trag tare zilele astea. În weekend-ul acesta chiar trebuie să-mi repet materia și să lucrez cel puțin câteva probleme tipice. O să-l mint pe Brad că am plecat la mama în California. Pică ideea asta. Antrenorul ne-a pus antrenamente și sâmbăta lasându-ne numai duminica liberă. Cred că aș putea să merg până acolo. S-au mutat toți acolo acum cinci ani lăsând la o parte New York-ul. Momentan nu am niciun motiv pentru a parăsi acest oraș și dacă ar fi să am nu m-aș muta în același oraș cu frate-meu, poate fi o teroare uneori.

Este deja seară, iar fetele din echipă vor să iesim la pizza. Antoni a venit cu ideea asta. Până la urmă nu-i o idee rea, mai socializez și eu. În ultimul timp n-am facut aproape nimic pe acest plan. În mod normal nu ieșim în mijlocul săptămânii, dar o sărbătorim pe Rebecca.

Îi cumpărasem toată echipa un cadou care i-a plăcut la nebunie. Cărți în valoare de 300 de dolari și un aparat de filmat profesional. Vrea să se apuce de vlogging de ceva vreme, dar se plânge că nu are un aparat profesional cu care să filmeze. Suntem o echipă destul de numeroasă și au cotizat și antrenorii pentru cadoul ei. Partea bună la echipa noastra de gimnastică este că ne vedem ca pe niște frați. Îi iubesc pe toți colegii mei, fiecare are un farmec al lui care te face să te atașezi de el.

"Harry îți sună telefonul." Îmi zice Sam care era așezat lângă mine.

Aprob din cap și iau telefonul de pe masă scuzându-mă și îndepărtându-mă de grup.

"Da Anna?" Îi trimisesem mesaj cu numărul meu în caz că are nevoie de ceva.

"Tu ești gimnast, nu?"

"Da. Credeam că știi deja asta."

"Bine, nu te mai iau pe ocolișuri. Mătușa mea e înnebunită după gimastică și vrea neapărat să fie în sală, dar toate biletele s-au epuizat. Tu trebuie să poți face rost. Deci, mă ajuți?"

"Da blondino, stai liniștită o să se rezolve, dar să aveți răbdare. O să-mi primesc invitațiile abia peste două săptămâni jumate." Râd în colțul gurii și aud un bipăit așa că iau telefonul de la urche pentru a vedea cine e. E ea. Apel necunoscut.

"Mulțumesc mult Harry!"

"Bine, acum trebuie să închid. Pa Anna!"

"Alo?" Răspund celuilalt apel.

"Vedea" Spune vocea ușor răgușită de care încep să mă îndrăgostesc. Oh, Doamne!

————————————————————————

Hai că am reușit totuși să pun. Sper că vă place cum încep lucrurile să se contureze. Nu ezitați să vă lăsați opinia în secțiunea de comentarii.

Mulțumesc pentru că vă faceți timp să treceți și pe la cartea mea! O zi frumoasă. ^^

Didi