Alo?

Ziua 18

Azi este sâmbătă. Sper ca ea să mă sune până ajung la antrenament, altfel o să pierd apelul ei de azi. Plănuiesc să dorm două după ce ajung acasă, apoi să învăț pentru sesiunea de săptămâna viitoare. Uneori mă întreb de ce am ales matematica și nu o universitate de profil sportiv. Ah, da pentru că sunt conștient că după o vârstă nu mai am ce face cu gimnastica dacă nu mă fac antrenor și am și o pasiune morbidă pentru cifre.

Dacă ajungi să înțelegi arta matematicii cu greu poți s-o mai lași. Mereu o să fi îndrăgostit de ea.

Opresc la semafor și privesc la mașina din stânga mea. Era un Audi roșu. Cam rar văd culea asta la un Audi. În interior se afla o fata cu parul nici prea lung nici prea scurt și care cânta pe melodia ce bubuia în interiorul mașinii ei.

Fața o avea prea ovală, mâinile un pic cam groase și cred că era mai scundă decât mine cu 10-15 centimetrii. Nu era urâtă, dar nici frumoasă, însă avea ceva al ei ce te face să o placi. Telefonul îmi sună și rămân surprins.

"Alo, mama?" Întreb chiar daca era evident că ea mă sună.

"Chiar ea fiule. Ai uitat să mai dai și tu un telefon?"

"Îmi pare rau mamă sunt ocupat în ultimul timp, se apropie olimpiada."

"Chiar și așa. În fine, ce mai faci Harry, ești bine?" Mă întreabă ea, dar eu eram neatent, fata din mașina de vizavi (am cautat și aceasta este forma corectă aprobată de DOOM 2, nu vis-a-vis) își întorce privirea spre mine în dansul ei, se simte jenată pentru că o privesc, dar nu mă pot abține.

"Sunt bine, cum am spus ocupat. Săptămâna viitoare am seisiune, iar următoarea olimpiada. Veniți, nu?"

"O să facem tot posibilul fiule. Fratele tau și-a găsit o iubită, este drăguță, dar pare cam prostuță pentru el."

"Hai să nu exageram mamă. Nici el nu e vreun geniu."

"Dar tu, fiule nu ai pe cineva?"

"Mamă, sunt un om matur. Te rog lasă-mă în pace. Nu am timp de relații acum. Știi bine asta."

Aud claxoane și-mi dau seama ca semaforul se făcuse verde. Fata de lângă mine plecase deja. "Sunt în trafic mamă, nu mai pot vorbi. O sa te sun eu."

Arunc telefonul pe scaunul din dreaptași pornesc până când nu-mi iau vreun pumn de la unul din indivizii din spate.

Parchez în fața sălii de sport și mă uit la ceas. Mai este jumătate de oră până începe antrenamentul, azi trebuie să fiu bun. Nu cel mai bun, ci bun. Cel mai bun trebuie să fiu în ziua concursului. Asta am zis mereu.

Cu un picior afară și unul înăuntru mă întâind să-mi iau telefonul. Acesta sună. Ea e. Numar privat.

"Alo?"

"Doar" Raspunde ea, în felul în care m-a obișnuit.

"Notat."

Zic și cu o voie bună apărută deodată ies cu totul din mașină, îmi iau geanta cu echipamentul și închid mașina. O să-mi iasă tot astăzi, simt asta.