Salut!Numele meu este Andromeda,iar ceea ce veți urma să citiți reliefează din toate punctele de vedere parcursul vieții mele,ce până în momentul actual a fost ascuns în negura vidului din interiorul meu.
Înainte de a vă trece prin suita emoțiilor terifiante experimentate de mine pe parcursul vremii,doresc a îmi detalia rezumativ personalitatea neînțeleasă.
Reprezint în esența mea o individă în totalitate sinistră,pasionată încă din copilărie de filme și seriale horror,de viața de apoi și de poezie.Sunt o adoleșcentă de 14 ani,a cărei unice modalități de calmare a zbuciumului sufletesc o constituie redactarea din adâncul profunzimii trăirilor mele a poeziilor.În realitate sunt o persoană permanent judecată din cauza încrederii ce o am în arta mea ori din cauza aparențelor ce le transmit,însă nimeni nu știe cu adevărat ce se află în spatele acestei eleve conștiincioase,tăcute și ciudate.Trecutul meu este înconjurat de greșeli și persoane alese în mod eronat,decizii regretate acum și bineînțeles tortură sentimentală și umilință,lucruri ce sună a fi obișnuite ,nu-i așa?Ei bine,pentru a afla motivele ce au cauzat modul prezentului de a fi, este necesar a îmi asculta cu atenție întreaga poveste începând cu momentul ce a plantat semințele copacului pesimismului,care în acest moment este crescut uluitor și care mă stăpânește.(poză în media)
Totul a început în ziua în care m-am născut, zi în care părinții mei Simon și Amanda erau extrem de fericiți și extaziați,neștiind că îmi vor purta în permanență ghinion. Primii ani ai existenței mele i-am petrecut asemeni oricărui copil jucandu-ma și bucurându-mă în felul meu de acele clipe ireversibile. Odată cu trecerea timpului am observat că părinții mei începeau să fie exigenți și pretențioși în legătură cu situația mea școlară. Astfel, încă de la o vârstă fragedă am fost practic obligată să lucrez, să învăț, și se exersez încontinuu la română și matematică. La început nu mi se părea exagerat ca părinții mei să dorească să am o cariera plină de succes, însă am realizat că eram în același timp nevoită să o asist și să o ajut pe mama mea la treburile gospodărești care pentru un copil de șapte ani nu erau foarte ușoare. Ca și cum nu era de-ajuns treptat odată ce înaintam în vârstă și îmi doream să am prieteni am observat nu doar că în zona mea nu era niciun copil cu care să mă joc,dar și că părinții mei nu-mi dădeau voie vreodată să mă bucur de acestă perioadă minunată a copilăriei, nu-mi dădeau voie să mă distrez afară cu prietenii orice ar fi fost. Mi-am petrecut copilăria învățând mereu, ceea ce acum nu regret căci am putut să-mi dau seama cât de mult îmi place să învăț și școala,dar partea cea rea este că nu am avut niciodată un prieten pe care să mă bazez și nu am beneficiat de suportul și înțelegerea ce puteau să mi le dea un posibil prieten. Anii copilăriei mele au trecut ca un chin,ca o durere ce nu se sfârșea și ce se accentua pe zi ce trece, căci odată cu creșterea mea,rigurozitatea părinților mei creștea.
Perioada grădiniței mele a fost la fel de anostă, eu necunoscând pe nimeni îndeajuns încât să îl consider prieten apropiat, cu toate acestea a existat o fată inocentă, foarte drăguță și jucăușă, de la distanță părând loială, această copilă pe nume Sonia mi-a stârnit atenția. Nu mă înțelegeam bine cu nimeni din clasa mea, iar nimeni nu putea vedea în mine un adevărat prieten, așa că am considerat neregretabil să mă apropii de această fată. Din păcate nu am reușit s-o cunosc extraodinar de bine, așa că momentan uitasem de gândul de a avea prima mea prietenă pe Sonia.
Clasa întâi a venit ca o furtună, dar una pozitivă căci am adorat să merg la școală în fiecare zi,iar spre surprinderea mea m-am reîntâlnit în noul meu colectiv cu Sonia, fată cu care am început să mă împrietenesc. Pentru o bună perioadă de timp am început să uit de teribila viață ce o duceam acasă, am început să uit de comportamentul jignitor al mamei mele, am început să uit de reacțiile scârbite ale tatălui meu ce mi le arăta în fiecare zi din cauză că nu eram pe placul așteptărilor sale, am început să uit de singurătatea cu care mă obișnuisem, am început sa uit de tristețea ce se strecura ușor în viața mea. Cauza acestor lucruri era evident prima mea prietenie, ce la vremea aia era adevărată, adică am putut descoperii și eu pentru prima dată în viața mea cum este să ai pe cineva de vârsta ta cu care să discuți problemele pe care le ascunzi în tine. Mirarea mea a fost că mama Soniei se cunoștea cu mama mea și se înțelegeau destul de bine, lucru ce a făcut posibilă prietenia noastră. Pe zi ce trece dădeam speranțe acestei amiciții și încercam să nu fac ceva greșit,astfel încât să păstrăm legătura pentru multă vreme. Din păcate nu am fost eu cea care a cauzat ruperea relației de prietenie, fiindcă totul s-a întâmplat din pricina comportamentul ciudat și nepotrivit pe care-l adoptase Sonia. Această atitudine a ei sinistră a început să-și facă apariția prin clasa a cincea, însă nu am băgat-o în seamă datorită celor patru ani în care mi-a fost alături.
CITEȘTI
Motivele depresiei
Teen FictionCine ar fi crezut că vârsta imperceptibilă a unei ființe banale și inutile ar fi ascuns o enigmă inefabilă,un trecut raportat la o realitate dominată de o atitudine emotivă?Oare momentul actual va fi influențat de exterior ori viitorul va fi discred...