Motivele depresiei

Capitolul 11:Reamintirea

Nici nu îmi termin gândurile care îmi pendulau prin minte,căci aud un motor de mașină pornit în accelerație  din spatele meu......

Întorc capul și.....o văd pe mama mea pe scaunul din dreapta al unei mașini, vehicul ,care mergea înspre direcția mea și care odată ce s-a apropiat de mine a încetinit.

Nu știam cine putea să fie în acea mașină cu mama mea, însă acest lucru nu era important în acel moment.... ce conta era că "draga" mea mamă era furioasă...
Câțiva metri ne despărțeau.........

Deodată îmi face semn cu mâna să intru în mașină, nu știam ce să fac ,însă nu voiam să o supăr mai tare, așa că am ascultat-o și am acceptat să urc într-o mașină cu străini.

Spre mirarea mea mașina se îndrepta către casa mea, ceea ce înseamna că aveam să ajung în sfârșit acasă..... Tot drumul mama mea a tăcut, nu am auzit nici măcar un sunet din gura ei.... foarte straniu, însă indiferent de acest lucru ;eu știam ce mă așteaptă acasă cu adevărat.

Acasă
Cobor din mașină și traversez strada, fără a o mai aștepta pe mama mea, ducându-mă direct în curte. Imediat ce intru, observ că nu era nimic special în curte; așa că mă gândesc să-mi las ghiozdanul cu toate cărțile grele ,pe care le-am purtat în tot acest timp ,în camera mea; după care să merg la bucătărie și să văd ce se mai petrece...(pentru că așa cum deja ne-am obișnuit: bucătăria este încăperea de discuții)

În bucătărie
Eu:E cineva?

Tata: Deci, ai ajuns....

Eu:Bună tata ,nu te-am văzut, scuze!

Tata:Mama ta unde e?

Eu: A rămas peste drum la magazin(față în față cu locuința noastră exista un magazin alimentar de la care părinții mei cumpărau majoritatea lucrurilor prioritare)

Tata: Aha, și tu cum te-ai întors mai exact;din câte îmi aduc eu aminte tu nu te prea descurcai la geografie, așa că întrebarea e care este modalitatea prin care tu ai ajuns acasă?

Eu: Nu ți-a spus mama?

Tata: Ce să-mi spună mai exact?

Eu: Păi, a venit peste mine când eram la Zoe, a deranjat tot satul acela mare ca să mă caute,m-a făcut de râs peste tot,a început să urle ca isterica în mijlocul șoselei, după care m-a pus să mă urc într-o mașină cu străini ca să vin acasă.

Tata:Hmmmmm

Eu: Nu ai de gând să mă cerți că am fost la Zoe?

Tata: Nu ,fiindcă știu că te înțelegi foarte bine cu ea, de altfel indiferent de marile defecte ale părinților ei, ea pare o persoană de treabă...

Eu: Mulțumesc....

Tata: Pentru ce să îmi mulțumești?

Eu: Păi pentru că ești una dintre puținele persoane, care țin cu mine.....

Tata: Nu țin cu tine, nu țin cu nimeni.... asta nu este o luptă... pur și simplu ,am zis că te înțeleg; nimic mai mult.