Motivele depresiei

Capitolul 8:Mi-a luat apărarea

Colegii parcă voiau să îmi zică ceva, dar se fereau de profesoară. Până la urmă cineva și-a făcut curaj și a zis.

Marius:Mamă mamă,ai..... o voce teribilă(tușește intenționat după care spune "ce rahat")

Următoarele cinci minute au fost umplute de râsetele colegilor mei, care păreau să fie foarte, dar foarte puternice din cauza interpretării mele nedorite.
Nu prea știu de ce râdeau ei mai mult,de faptul că știam toate versurile unei melodii ce a apărut în serialul pe care toată lumea î-l detesta de la școala mea ori de vocea mea neinstruită.
Indiferent de motivul pentru care ei râdeau cu o așa pasiune, eu mă simțeam foarte stânjenită ,așa că m-am ridicat din bancă cu capul în jos, deoarece mi-era rușine, și am plecat afară cu o față tristă, luându-mi ghiozdanul cu mine și lăsând în urmă strigătele profesoarei, care îi certa pe cei care râdeau(Adică toată clasa).

Afară
Nu știam cum să îmi exprim mai bine suferința.Pe lângă faptul că mama mea avea o reputație groaznică în acea școală, pe care mi-o transmisese și mie(Adică porecla de cobră), mai aveam pe cap și această problemă: faptul că din acel moment, nimeni, dar absolut nimeni din acea sală de clasă nu m-a mai considerat ca fiind parte din grupul lui. Încă din acel moment simțeam că aveam să fiu exclusă din orice activitate, că aveam să trec prin clipe de coșmar în acel loc.... Și aveam dreptate, pentru că era numai vina mea că m-am dat de gol, nici profesoara care a insistat să pună melodia nu a fost vinovată ,nici colegii mei care nu m-au înțeles, singura care a provocat asta în toată povestea eram  eu.

Toată ora am stat afară, nu m-am mai întors până când am văzut că s-a sunat de ieșire. Am stat ascunsă în tot timpul ăsta după un perete al școlii și am așteptat ca toți elevii să iasă din clasă, ba chiar ca să fiu totalmente sigură că au plecat toți, i-am numărat unul câte unul.

După ce am fost sigură că sala era complet goală, am intrat tiptil ca să-mi iau de sub bancă câteva caiete și penarul.
Când voiam să ies din clasă și mă îndreptam către ușă, am auzit niște pași și două persoane discutând..... Mă panicasem ,nu știam ce să fac ca să nu observe cineva că m-am întors ,oricine ar fi fost, așa că m-am ascuns după o bancă și am sperat că nu o să mă vadă.
Șoc! Auzisem vocea lui Marius, dar nu era singur, era împreună cu prietenul său cel mai bun Andrei. Ambii băieți erau considerați a fi cei mai obraznici din întreaga clasă și cine i-a numit așa avea completă dreptate, deoarece ei își băteau joc de toată lumea și se credeau superiori indiferent de situație. Practic, erau "șefii" clasei...

Marius:Ai văzut ce s-a întâmplat la ora de biologie?Ce haos....

Andrei:Haos?Frate, nu te mai preface,ești lângă mine acum. Știm amândoi că tu ai provocat asta și că ți-a plăcut.Tu ești partenerul meu de răutăți,ne cunoaștem de la grădinița!

Marius:Gata ,frate! Stop,nu am zis nimic rău,pur și simplu nu mi se pare că a meritat să facem asta.Dar,....în fine, să nu mai zici niciodată de chestia cu grădinița, căci noi vom fi amici mereu. Știi cum e codul nostru al prieteniei:"Nu contează pe cine rănim/Atât timp cât ne-nveselim"

Andrei: Da frate da ,mereu o să rămână codul ăsta al nostru ,și doar al nostru! Dar să știi că mi se pare ciudat că ce s-a întâmplat în oră ți se pare exagerat. Adică noi doi am făcut lucruri și mai nasoale decât atât și tu nu ai zis nimic ,nu ți-a păsat, dar în fine poate ai zis asta pentru că mama ei e profesoară și na, nu vream probleme....

Marius:(Își bagă mâna prin păr și se frichinește puțin) Da da ăsta a fost motivul😔

Andrei: Aș trage alte concluzii după privirea ta, însă știu și eu și tu cât de urâtă  e tipa asta ,așa că nu vreau să intru în discuții.