Hibrid-The Black Angels

Capitolul 3

Ma pitesc in scara unui bloc. Trebuia sa ma feresc de ploaia aia care s-a intetit considerabil. Singura mea avere ramasa erau cateva haine si o patura foarte folositoare in situatiile de genul.

Ma apuc de teme. Imi era foarte frig, dar nu aveam ce face. Mai bine aici decat in strada. Problema este ca oamenii din bloc nu ma suporta, iar daca ma vad ma arunca afara.

Asa s-a intamplat si de data asta. Acum stateam in ploaie cu tot cu punga in care aveam imbracamintea. Ma simt jalnic...singura mea masa din zi este cea de la cantina scolii. Nu imi vine sa cred cum am ajuns...in ce hal traiesc.

Cateodata stau si ma gandesc daca nu cumva sunt moarta si am ajuns in Iad, iar toti oamenii sunt diavoli care ma ranesc special.

Plimbandu-ma pe strada, la 23:45, il vad pe unul dintre gemenii aceia ciudati stand sprijinit de un copac. Adica tu ai o casa faina, mancare si caldura, dar stai la 7 grade si ploaie torentiala afara...genial mod de a aprecia lucrurile.

-Buna. ii spun eu usor timida, iar el ma priveste usor surprins.
-Ce cauti aici? Ma urmaresti?! se enerveaza el.

Il privesc mai atenta si vad ca e plin de rani si bandaje la maini. Acum imi fac o idee despre motivul pentru care sta el afara.

-Nu te urmaream...doar ma plimbam si te-am vazut stand aici. Ce ai patit? Esti plin de rani.
-Nu e treaaba ta. Mergi de unde ai venit si lasa-ma!

-Nu am unde sa merg.
-Ah...tu stai pe strada.
-De unde stiai?
-Aaaa...pai unde ar putea sta cineva care merge pe vremea asta singura si cu o punga in mana?

-Ai si tu dreptate. De ce nu stai tu acasa? Te-a dat frac-tu afara, sau ce? V-ati certat?
-Sa zicem...

-Dar v-ati certat asa de tare incat ti-a facut toate astea? Nu e cam brutal sa bagi cutitul in cineva?

-Tine el cont de ce e brutal si ce nu...Unde te crezi? In Rai?
-De fapt, mai mult in Iad, dar nu asta e acum.

-Sa stii ca s-ar putea asemana putin. Oameni mai prefacuti nu am vazut toata viata mea...
-Vezi ca stii? Ce s-a intamplat?Cum v-ati certat iar?

-Nu e treaba ta.
-Tu esti Damon sau Draco?
-DARKO! De ce absolut nimeni din Univers nu poate sa imi nimereasca numele?! Asa de complicat este?!

-Scuze...Darko. O sa am grija data viitoare.
-Sper si eu.
-Voi sunteti total identici. Chiar nu aveti niciun semn distinctiv?

-Nu. Nu fizic, oricum.
-Dar spune-mi de ce nu va intelegeti.
-Eh...am crescut in locuri diferite...am primit o educatie diferita. Nu ne prea suportam.

-Doar din cauza asta? De ce va certati in halul asta? Esti ranit rau...te-a taiat?
-Nu incerca sa pari ca iti pasa.
-Pai imi pasa.

-Ba nu. Ai un interes. Toata lumea are interese.
-Bine, am.
-Ti-am spus eu.
-Vreau sa am si eu macar un prieten. Ma simt groaznic de singura. Nimeni nu vorbeste cu mine...iar daca o face doar isi bat joc.

-Asa sunt oamenii...din cate se pare sunt niste monstri. Ma inspaimanta.
-Tu nu ai de gand sa te intorci acasa?
-Ca sa ce? Sa ma bat iar cu ala?
-Si eu imi uram sora...imi doream sa moara.
-Si a murit.
-De unde ti-ai dat seama?

-Am ghicit. In general cand vrei raul cuiva se indeplineste...ceea ce nu pot zice si in cazul binelui.

-Filozofule. rad eu incercand sa il fac sa zambeasca, dar el nu schiteaza niciun suras.

-Hai sa mancam ceva. Mie mi-e foame.
-E 12 noaptea...
-Sigur sunt restaurante deschise la ora asta. Suntem intr-un oras pana la urma.
-Eu nu...

-Oamenii astia. Sunt asa de ciudati...Spune odata ca vrei si vino, eu nu insist.
-B-bine...multumesc.
-Sa mergem.

Am mers intr-un local frumos si am comandat ceva de mancare. De multa vreme nu am mai bagat in gura ceva asa de delicios si de mai multa vreme nu m-am mai simtit plina.
Avand in vedere ca e un baiat bogat, ar fi o idee sa ma imprietenesc cu el...pana la urma totul merge pe interes in viata...am trait-o pe pielea mea.
Darko pare mai intelegator ca fratele sau, asa ca daca ma port frumos poate o sa fiu bagata in seama...desi deja ma simt naspa ca fac asta.

-Te-ai saturat?
-Da, iti multumesc mult. Esti foarte dragut.
-Deah...cum zici tu.
-Te simti bine?
-Nu iti pasa. spune el si pleaca lasandu-ma acolo.

Parea un baiat cu experienta in viata. O persoana ce isi pierduse increderea in oameni...sau una ce nu a avut niciodata. Incepeam sa ma intreb care erau motivele comportamentului lor ciudat, dar care e treaba mea pana la urma?

A doua zi la scoala, i-am vazut venind separat.
Unul dintre ei, cel mai probabil Darko, pentru ca doar el era ranit, se asaza langa mine in banca.

-Hai ingerasule, da-te la ea! Esti specialist la a parea perfect, nu?
-Mai taci, Damon!
-Aaawww! Si daca nu tac incepi sa plangi? Esti total nefolositor!
-Nu va mai certati! spun eu.Si tu lasa-l in pace! strig.

-Hai Darko, ascunde-te dupa fusta ei! Asa faci in general, nu?
-Lasa-ma...nu am chef sa ma cert cu tine. spune el destul de afectat.

-Saracul ingeras! Nu te-ai adaptat inca? Hai plangi!
-Ce v-a apucat!? strig eu.
-Nu te baga tu! Nu e treaba ta!

S-au certat pana cand a venit profesoara de istorie. Am luat 6 la testul acela de ieri. Dezamagitor, dar macar era nota de trecere.

Ma uit la testul lui Darko. Avea 10 curat, la fel si fratele sau.
-Whow, nu stiam ca iti place istoria! spun eu.
-Nu imi place...dar ne-a dat test din razboaie. spune Darko.

-Deci ati cazut pe subiect, cum se zice?
-Daca vrei sa spui asta...

Restul orelor au fost tacuti amandoi. Isi mai aruncau cate o privire ucigatoare, insa macar nu se mai certau asa.
Dupa terminarea programului, mi-am luat ghiozdanul si am plecat. I-am vazut pe amandoi certandu-se putin mai incolo, asa ca m-am apropiat ca sa aud si eu motivele pentru care se urasc in halul asta.