Hibrid-The Black Angels

Capitolul 7

Pov. Damon:

De cateva ore bune stateam legat de scaun in mijlocul acelei incaperi mari si parasite. Luasem atata bataie de nici capul nu mi-l mai puteam tine sus. Cine ar fi crezut ca niste simpli oameni pot sa faca asta?

Acum vreo 2 zile nu aveam ce face asa ca am violat-o pe una, insa nu stiam ca o sa vina cu toata satra, o sa ma rapeasca, o sa ma bage intr-un loc parasit si o sa ma bata atat de rau.

-Spune-mi un motiv sa nu te omor! striga unul din cei 6 oameni de acolo.
-Faci pacate! raspund eu cu un zambet sters, ca un ingeras pur ce NU sunt.

Si din nou, a fost o greseala sa ii iau peste picior. Se pare ca unii oameni seamana cu diavolii: nu au moralitate sau mila.

As fi vrut sa le arat eu vreo doua, sa imi folosesc magia si sa le zbor capetele, insa tata m-ar fi pedepsit groaznic cand ar fi aflat asta.

Dupa inca ceva timp in care am mancat lovituri asa de dureroase incat imi simteam sangele in gura, unul mi-a pus pistolul la cap.

-Fa-ti ultima rugaciune, puslama scarboasa! mi-a strigat el, iar mie chiar imi venea sa zic Tatal Nostru sau ceva de genul.

-Amin! s-a auzit o voce, iar omul ce imi tinea pistolul la cap a cazut ca secerat, fiind impuscat in cap.

Incerc sa imi ridic capul si sa vad cine era, dar totul ma durea mult prea tare.

-Lasati-mi fratele in pace, oameni pacatosi! striga vocea. Plecati naibii sau va impusc pe toti!

,,Frate"?! N-nu...nu se poate! El...e imposibil sa fie el. Ma uraste si la cat am dat in el este si logic sa o faca.

Il vad pe Darko apropiindu-se de mine. Avea un pistol in mana, asa ca oamenii au fugit de acolo lasandu-ma legat.

In timp ce ma deslega ma tot gandeam de ce ar fi facut asta, de ce m-ar fi salvat. Daca as fi fost in locul lui, m-as fi alaturat alora 6 si as fi dat lovitura de gratie. Ce interes ar putea avea si asta acum?

-Ma bucur ca esti bine, Damon! imi zice el dupa ce ma desleaga.

Nu ma puteam misca de acolo. M-am lasat pe scaun rezemandu-mi spatele de spatar si lasandu-mi usor capul pe spate.

Nici nu il puteam privi pe Darko in ochi, asa de rusine imi era.
Rusine...rusine pentru ca a trebuit sa ma salveze el de acolo, pentru ca nici nu ma pot misca si pentru ca imi vine sa urlu, dar mai ales pentru ca el de fiecare data cand il lasam intr-o balta de sange, se ridica si mai facea si curat ori mancare pe deasupra.

-Hai sa mergem acasa, frate. Nu stiu de tine, dar locul asta ma sperie. imi zice el incet.
-De ce ai facut asta? intreb cu o voce joasa si obosita.

-Ce am facut?
-M-ai...salvat.
-Doar m-am nimerit la timpul potrivit in locul potrivit. Nu am facut nimic special.

-Ce interes ai?
-Nu totul are nevoie de un motiv, Damon. Cateodata trebuie sa faci ceea ce simti.

Il privesc ciudat. ,,Ceea ce simti"...pai...trebuia sa ma omoare atunci! I-am facut numai zile negre!

-Dar tu ma urasti...
-Nu te pot uri, frate! Eu nu pot sa urasc pe nimeni, cu atat mai putin pe tine.

-Tsh...am uitat ca tu vii din fundul Raiului si ca esti perfectul perfectilor. spun eu sec si fara tragere de inima.

Inca ma simteam ca lovit de tren, injunghiat de 1000 de ori, eventual si taiat in bucatele apoi lipit la loc cu superglue.

Darko ma ia in spate si incepe sa mearga spre iesire.
-Ce naiba faci? il intreb.
-Mie mi-e frica de intuneric! Stiu ca tu aveai chef sa te mai odihnesti putin, dar nu voiam sa plec singur. spune el si iese cu mine in carca.