CAVALERII TIMPULUI VOL II -CALATORIA (publicata)

CAPITOLUL 22

Ela se strădui o fracţiune de secundă să se concentreze şi să ia lucrurile pe rând, cu mult calm. Avu nevoie de un efort supraomenesc să nu-şi dezlănţuie puterile. Simţea mirosul morţii şi necazului de partea cealaltă. Trase aer adânc în piept, declanşă una dintre energii şi începu să o împrăştie cu grjă în jur, pe deasupra capetelor lor, pentru a le proteja. Doar după ce îndeplini acest lucru şi observă aura translucidă protectoare ce le înconjura într-un cerc luminos, îşi lipi palmele de zid trimiţând o energie mută. Puterea veni cu o vibraţie atât de mare, încât zidul de piatră începu să ardă mocnit şi, la fel ca un laser, palmele ei tăiau un tunel în perete pentru a pătrunde înăuntru.

În acest timp, de partea cealaltă se porni dezastrul. Urlete, gemete, trosnete, tunete răsunau drăceşte stârnind iadul, fiind în stare să provoace sângerarea instantanee a celor mai rezistente timpane. Fiorul protecţiei străbătu inima Elei şi singura ei preocupare fu să aibă grijă de Pari şi Rachel, astfel că îşi eliberă puterea concentrată asupra a tot ceea ce ar fi fost dincolo de zid. Cu riscul de a scăpa printre degete creatura, îşi canaliză puterea ca să le protejeze pe cele două fete. Simţi chemarea datoriei, dar o respinse voit. Nu acum. Nu de astă dată, când fetele erau tulburate şi extrem de vulnerabile. Toate la timpul lor, îşi spuse ea.

- Blestemaţi să fiţi cu toţii! Am să mă prăpădesc de râs atunci când am să vă zdrobesc. Vă jur că la sfârşit o să fiţi una cu ţărâna, iar inimile voastre o să-mi potolească râvna!

Vedenia se simţi mai puternică şi mai întărâtată ca niciodată. Se zvârcoli de câteva ori în aer înainte ca izul ei puturos să dispară. Ela îşi concentră privirea, dar în zadar, dihania se făcu nevăzută.

Luate pe nepregătite, Rachel şi Pari nici nu avurătimp să reacţioneze. Pentru o clipă o simţiră pe Ela activându-şi puterea, iarîn următoarea totul fu de nedescris. Ceva urlase de le îngheţase sângele în vene.Un foc năprasnic se năpustise asupra lor şi, ca şi  cum nu ar fi fost de ajuns, întregul turn explodase prăbuşindu-se asupra lor.

Avură timp doar să închidă ochii. Nici măcar o rugă scurtă nu apucă să iasă din gurile lor uscate. Apoi totul se termină. Îndrăzniră să deschidă ochii şi, surprinzător, erau tot în picioare. Bucăţi imense de moloz şi piatră zăceau în jurul lor.

- Cristoase, Ela, ce-a fost asta?! întrebă Rachel panicată.

Îşi aruncă ochii în sus şi observă cercul de energie ce vibra încă scoţând scântei deasupra lor. Ela nu întrerupsese energia protectoare pentru ca nu cumva vreo bucată rătăcită de piatră să le atingă în cădere. Colţuri şi bucăţi neregulate de piatră vag cioplită atârnau haotic din zidurile rămase aparent pe jumătate întregi. Praful dens şi vârtos le făcea să tuşească înecându-le, iar mirosul greu, puturos le îngreuna respiraţia.

- Pe legea mea, ce pute atât de tare, se auzi o voce sugrumată, care nu era a lui Rachel, ci a lui Pari.

- Miroase ca... dihania blestemată, afirmă cu un calm ieşit din comun Ela. Este mirosul duşmăniei, al geloziei, al lăcomiei... Miroase tot mai mult a moarte.

- Fir-ar să fie, mormăi Rachel, măcar de am fi văzut-o cum arată. Tu ai văzut-o cum arată? o întrebă curioasă pe Ela.

- Nu, răspunse Ela spre dezamăgirea lor. Este perfidă şi vicleană. Se poate ascunde cu uşurinţă în spatele oricărei persoane din acest castel. Intuiţia îmi spune că în cea mai mare parte a timpului are chip uman şi asta se pare că îi face o deosebită plăcere. Spre nenorocul nostru este mult mai puternică şi mai alunecoasă decât cealaltă.

- Ce te face să crezi asta?

Ela stătu o clipă pe gânduri, părând să-şi aleagă cuvintele potrivite.

- Cealaltă nu se sfia să-şi arate adevărata faţă şi natură animalică descătuşată. Aceasta de acum joacă un joc periculos, perfid. Pe lângă faptul că este mai bine ascunsă, este şi extrem de perspicace.   

- La naiba, faci să pară torul mult mai greu decât se arată.

În alte împrejurări Ela i-ar fi făcut observaţie lui Rachel asupra vocabularului colorat pe care îl abordează. În condiţiile date se mulţumi să răspundă fără alte comentarii:

- Este, dar cu siguranţă nu imposibil.

- Ah, aşa te vreau! În sfârşit gura ta a grăit un mare adevăr.

- Pot să mă mişc, chiţăi Pari, care tăcuse până atunci. Mi-au amorţit picioarele.

Ca trezită din reverie, Ela întrerupse energia.

- Foarte bine! Acum avem nevoie doar de o baie zdravănă şi de câteva ore bune de somn.

Făcură câţiva paşi, după care Rachel izbucni:

- Gândul îmi stă numai la nebunia de mai devreme. Am o mare nelămurire: de ce, sfinţilor, nu am putut reacţiona?

Se întoarse şi privi cu atenţie chipul Elei, la fel de prăfuit ca şi al lor.

- Pentru că, oricine a fost de partea cealaltă, înainte de a-şi dezlănţui puterea, a aruncat o energie specială, asemenea unei vrăji care paralizează orice reacţie.

- Asta ce vrea să însemne? Dumnezeule, suntem chiar atât de neputincioase în faţa ei?

În ochii fetelor se citea teama, iar Ela încerca pe cât posibil să le liniştească.

- Nicidecum, aţi fost doar luate pe nepregătite.

- Înţeleg, mormăi Rachel nemulţumită, pot să-mi pun capul rămăşag că aşa ceva n-o să se mai întâmple niciodată!

- Te cred, o încurajă Ela.

- Mulţumesc, rânji forţat Rachel, aveam nevoie să aud asta.

- Vor afla şi băieţii?... adică, vreau să spun, le zicem? şopti Pari, în timp ce-şi târâia picioarele care îi deveneau tot mai grele din cauza oboselii şi şocului îndurat.

- Cu siguranţă, veni răspunsul hotărât al Elei, dar numai după ce facem o baie şi vă odihniţi suficient. Sub nici un motiv nu vreţi să vă vadă aşa...

- Pentru numele lui Dumnezeu, nu, se cutremură Rachel, aruncându-şi critic o privire, iar Pari fu de acord cu ea.