Cavalerii din garda lui James se antrenau dimineaţa atât de devreme, încât palatul încă dormita în amorţire la ora aceea. Refuzau să facă asta la prânz alături de ceilalţi soldaţi, deoarece îşi antrenau puterile fără ca să bage cineva de seamă. Ca şi cum ar fi fost ceva normal, ridicau suliţele învârtindu-le doar dintr-o mişcare din ochi. De partea cealaltă atârnau armuri şi scuturi manevrate tot energetic. Singurul lucru normal era să călărească pe caii pe care îi întorceau din când în când în capătul cel mai îndepărtat al câmpului de antrenament, amenajat special la o distanţă considerabilă de castel pentru a nu deranja şi a nu fi deranjaţi.
În plin galop, de fiecare dată din unghiuri diferite atacau cavaleri imaginari, folosindu-se de puterile lor supranaturale, aruncând drept în piept suliţele care nu-şi ratau niciodată ţinta. Cu muşchii feţelor pulsând năvalnic inventau obstacole tot mai periculoase, exersându-şi forţa până la o îndemânare diabolică.
- L-aţi văzut pe Igor îmbrăcat în armură? întrebă unul dintre ei.
- Pe toţi sfinţii, da, poţi să juri că este asemenea unui robot ruginit, tocmai bun de dat la casare, răspunse George, reuşind să stârnească hohotul de râs al bărbaţilor, care vibră puternic în aerul curat al dimineţii.
- Că tot veni vorba, interveni Logan arătând în zare spre grupul care se apropia. Priviţi, vin armurile, glumi el.
În condiţii normale soldaţii ignorau aceste antrenamente matinale, însă acum, în preajma turnirului, voiau să fie pregătiţi suficient.
Erau absorbiţi de urmărirea pe furiş a soldaţilor când George adăugă:
- Nu trebuie să ne facem prea multe griji, curând armura o să se aşeze pe Igor ca o a doua haină, făcând parte din viaţa lui.
- Hm, te cred, mormăi David. Şi cum el este un împătimit al modei, asta cu siguranţă este singura care i se potriveşte...
Igor, care tocmai se apropiase urmat de soldaţi, arăta ca şi cum remarca lor nu-i scăpase. Iar pe chipul lui pe jumătate mascat de coif, înflori ofensa.
- Să n-ai dubii, bolborosi George în barbă, astfel încât numai urechile lui Igor să audă. De departe eşti cel mai măreţ armurier în viaţă..
Văzând privirile curioase ale celorlalţi, se abţinu să nu-l pocnească, însă nu fără a scuipa cuvinte veninoase:
- Mai tacă-ţi gura, filfizonule! Dacă stau să mă gândesc mai bine, tu ai putea deveni cel mai măreţ cavaler, dar asta abia după ce am să-ţi sucesc gâtul ca la potârniche!
Şi se retrase mulţumit spre grupul lui.
Cum la rândul lui Reno era mascat în uniforma lui de tablă, nu îl băgară în seamă când îşi opri calul în dreptul lor.
- Doriţi o confruntare, dragilor?...
Ca la un semn, cei patru se priviră complice.
- Sunt sigur că tovarăşii mei s-au săturat, şi pun prinsoare dacă antrenamentul nu i-a secătuit deja mai mult decât era necesar, strigă David voit protector.
- Mai mult ca sigur, aprobă George cu un zâmbet subînţeles.
Pentru o clipă se aşternu tăcerea şi sub chicotul amuzat al lui Reno se auzi o voce:
YOU ARE READING
CAVALERII TIMPULUI VOL II -CALATORIA (publicata)
Fantasy,,...priveau incremeniti spre Eliza. Scena o zdruncinase cu mult peste masura, era palida si abia se mai tinea pe picioare. Vazuse tot. pe toti cum alergasera innebuniti aici sa o astepte si, Dumnezeule, era un fapt real. Regele si regina zaceau in...
