CAVALERII TIMPULUI VOL II -CALATORIA (publicata)

CAPITOLUL 16

Ceea ce părea o reală competiţie era de fapt turnirul organizat în cinstea moştenitorului. Participanţii şi deopotrivă spectatorii se adunaseră aici cu miile în valea special amenajată.

- Priveşte-i, şopti într-un târziu Pari din spatele Elizei, atât de încet încât numai Rachel o auzi. Nu-i aşa că sunt magnifici?

Rachel răspunse printr-un zâmbet tăcut. Ştia la cine se referea. Erau ca brazii în marea de soldaţi ce veniseră să-şi dovedească priceperea.

- Nu-mi vine să cred... ăia doi sunt Igor şi Reno? întrebă Rachel mirată, însă în acelaşi timp îşi reţinu hohotul ce stătea să-i iasă din gât.

Pari îşi muşcă la rândul ei buza şi confirmă tăcut. Se antrenau de mai bine de o săptămână şi încă nu se familiarizase cu costumaţiile lor scorţoase.

- Sunt atât de drăgălaşi, şopti Rachel amuzată, iar Pari nu-şi mai putu abţine chicotul.

La început îşi făcu apariţia un gornist care sufla de zor, anunţând celor de faţă motivul turnirului. Era atâta lume adunată în vasta vale, încât abia dacă puteai arunca un ac.

În ultimele zile fiecare încăpere a imensului castel fusese ocupată cu oaspeţi. Veniseră rudele îndepărtate, prieteni, vecini, iar castelul era atât de aglomerat, încât slujitoarele fuseseră obligate să rămână permanent în preajma stăpânilor pentru a nu se crea haosul şi confuzia.

După ce termină gornistul îşi făcură apariţia regele şi regina într-o caleaşcă de gală. Mulţimea începu să strige cât o ţinea gura, iar aerul, şi aşa încărcat, răsuna puternic în urma ovaţiilor lor.

Elena zâmbi îndreptându-se de spate, lăsându-se cuprinsă de buna dispoziţie. Deşi ştia că nu pentru asta veniseră ei aici, aprecia faptul că echipa gusta această sărbătoare din plin. Dacă avea să se întâmple ceva mârşav, ea era pregătită şi prezenţa lor nu va permite acest lucru.

"Când totul se va termina, dragii mei, o să vă anunţ unde ne vom putea ţine întâlnirile. Acolo, cu toţii, deopotrivă, trebuie să plănuim ce avem de înfăptuit. O să discutăm părerea fiecăruia pe îndelete. Deocamdată, dragilor, vă urez să vă distraţi, pentru că meritaţi. Şi ca să nu uit: bine am venit pe acest tărâm!"

Ceea ce păru un gând pentru Ela, lor li se păru o binecuvântare trimisă special pentru urechile lor. Şi, ca la un semn, toţi îşi întoarseră privirea spre ea.

"Exact", păru să răspundă ochii ei cu un aer ştrengăresc. "Aţi auzit bine."

Cristoase, auzeau atât de clar. Comunicau atât de clar telepatic, încât erau surprinşi.

- Ai auzit şi tu? tresări Logan.

- Depinde ce, răspunse David simplu.

- Nu, se încruntă Logan, nu începe iar...

- Ce să încep? întrebă David sincer nelămurit.

- Ha, frumoasă încercare. Priveşte-i. Toţi au auzit. Nimic nu mai poate schimba asta şi sincer, nici că mai vreau... rânji Logan.

- Nu îţi mai este frică?... de necunoscut?...

- Deloc, chiar a început să-mi placă...

Înainte de începerea turnirului, fiecare cavaler se apropia de mulţime, unde se afla doamna în cinstea căreia era închinată lupta lui. Se apropia încet, în aşteptarea ceremonialului acordării unui favor. El dăruia o privire şi o plecăciune adâncă, iar doamna, eşarfa sau panglica ei. După aceea cavalerii plecau călare în direcţii opuse pentru confruntarea cea din urmă, decisivă pentru câştigători.

James luptă în cinstea reginei, Wilder pentru Eliza, Logan pentru Rachel şi Igor pentru Elena. Încercând să-şi spele păcatele, Peter luptă pentru Pari... Şi lista putea continua aşa la nesfârşit, pentru că fiecare cavaler reuşi să obţină panglica sau eşarfa câte unei doamne sau domnişoare din mulţime.

Turnirul se termină într-un târziu şi, conform tradiţiei, castelul deveni scena unei petreceri de pomină. Fastul deosebit fu spre încântarea şi deliciul tuturor participanţilor.