CAVALERII TIMPULUI VOL II -CALATORIA (publicata)

CAPITOLUL 19

Pari nu putea să doarmă, deşi era aproape de ivirea zorilor. Privea flăcările plăpânde care se mai zăreau în vatră, şi asculta murmurul spart care abia se mai auzea din când în când. Simţea un fel de oboseală care-i ajungea până în măduva oaselor şi care, de fapt, nu o surprindea, de vreme ce îndurase emoţiile prin care o făcuse Peter să treacă. Oftând adânc îşi aşeză mai bine perna şi se întoarse pe partea cealaltă, în încercarea de a-şi găsi o poziţie mai comodă.

Mai trecu o jumătate de oră, dar somnul tot o ocolea. O amintire înflori în memoria ei. Eliza îi spusese în acea seară că vrea să se retragă devreme. Deşi petrecerea era abia la început, chipul ei trăda într-adevăr oboseala. Aşa că tot ce îi rămăsese de făcut era să-i pregătească patul de culcare. Felul ei sensibil şi delicat nu îi permitea să participe la petreceri care o osteneau peste măsură.

Îi aşeza cămaşa de noapte de mătase pe pat când Eliza se mişcă cu zgomot prin cameră. Era atât de agitată, încât trupul îi trăda încordarea vizibilă. Avea un neglijeu aproape transparent în momentul când se aşeză în semiîntunericul ferestrei, iar Pari putu să nu observe talia îngustă şi coapsele armonioase. 

Nu ştia din ce motiv, dar ea credea că Eliza este mult mai puternică, în ciuda faptului că arăta extrem de firavă. Când se întinse să dea la o parte perdeaua care îi obtura vederea, Pari îşi ţinu respiraţia. Dintr-o dată braţele şi trupul Elizei se dezvăluiră ca o masă de muşchi împletiţi într-un mod exagerat, într-un lung răstimp antrenaţi.

Dumnezeule, acest trup, ce păruse mai devreme atât de firav, devenise brusc, chiar dacă şi pentru o fracţiune de secundă, mult mai puternic şi bine lucrat decât al unui bărbat. Încă în transă, ca în faţa unei vrăji ireale, Pari privea fără ca măcar să clipească, timp în care corpul Elizei se relaxă, căpătându-şi forma feminină şi culoarea albă ca de porţelan a pielii. Apoi se îndreptă de spate, frecându-şi cu nepăsare mâna prin cascada deasă şi lungă a părului de culoarea ciocolatei, care-i căzuse dezordonat peste umerii înguşti.

Pari încă o cerceta cu luare aminte şi cu simţurile trezite la maxim. Fără să-şi dea seama de ce, tânjea să-şi înfigă degetele în coama ei, să o întoarcă cu faţa şi să-i simtă respiraţia. Ca şi cum i-ar fi ghicit gândurile, Eliza se întoarse uşor, aruncându-i o privire blândă, iar Pari îşi coborî repede genele să ascundă faptul că o spiona. Vinovată, îşi reţinu un tremur rece ca un fior.

O surprinse însă că Eliza ajunse din doi paşi alături de ea şi de patul pregătit, cu o expresie concentrată, despre care Pari ar fi jurat că arăta mai degrabă ca insultată sau ofensată. Câteva clipe lungi dăinui tăcerea, apoi Pari, înspăimântată de propriile plăsmuiri, se aplecă cu genunchii îndoiţi şi moi ca gelatina şi culese cu un gest automat cămaşa Elizei de pe pat. Aceasta îşi dezveli umerii din ţesătura fină, iar mâinile ei zăboviră mai mult, simţind parcă şovăiala şi neîncrederea servitoarei. O ajută să-şi pună cămaşa de noapte, după care inspiră cu plămânii arzând în încercarea de a-şi estompa orice sunet tipic pentru cineva speriat.

Toate eforturile ei de a rămâne indiferentă se sfârşiră când, fără să vrea, degetele ei îi atinseră pielea. Mai puternic decât într-un scurt circuit corpul ei tresări, neputându-şi masca şocul  simţit atunci când întâlni pielea ce, la prima vedere, părea fină şi catifelată. Cercetă liniile delicate ale corpului luminat slab de pâlpâirea lumânărilor. Strălucea de feminitate şi totuşi mai zări ceva. Cel puţin avu impresia că vede ceva mai mult, mai adânc şi mai puternic, ce o făcu să-i stea inima în loc, îngrozită. Sub pielea senzuală tremura o blană pocită. Îşi ridică privirea suficient să o vadă pe Eliza clipind, apoi adoptând din nou expresia afectuoasă şi nevinovată, care părea extrem de normală acum şi plină de sensibilitate, când se uită mai atent la ea. Ce naiba, o luase razna? Mintea încerca să-i joace feste plăsmuind imagini ireale?

- Te deranjează vederea unui trup gol? spuse Eliza, reuşind să schiţeze un zâmbet şovăielnic în timp ce se strecura în aşternuturi.

- Da... adică nu! Ah, iertare, adăugă repede când surprinse privirea curioasă. Cred că sunt... ostenită şi mă doare tare capul.

- Hm, sărmana de tine, poate că sărbătoarea de astăzi a fost prea mult chiar şi pentru tine, îşi păstră Eliza vocea melodioasă.

Nevrând să-şi trădeze nebunia pe care tocmai o trăise, Pari se mulţumi să rostească scurt:

- Cu siguranţă.

- Poţi să te retragi, nu mai am nevoie de tine.

Şi servitoarea ieşi val-vârtej din cameră. În urma ei Eliza ridică din umeri, apoi rosti cu voce scăzută:

- Ce fiinţă ciudată şi această servitoare! Oare ce este în neregulă cu ea?!

Pari se mişca de colo-colo prin cameră, cu simţurile suspendate între realitate şi fantezie. În stare de amorţeală şi tremurând încă sub presiunea amintirilor, îşi trase mecanic un halat gros pe ea şi ieşi din cameră.