Silită La Căsătorie

Capitolul 1

Dis de dimineață Alice a bătut în ușă pentru a mă trezi și a dispărut fără măcar să o deschidă. Trag perdelele și las lumina să inunde camera. Mi-am luat rochia pe mine și m-am uitat în oglindă ca și pentru prima dată, eram așa plină de viață din cauza luminii ce mă înconjura. Am rupt mânecile rochiei și un rând din volănașele ce o făceau să pară prea plină. O dată ruptă puțin am putut să o descos fără a deteriora rochia, totuși nu era ce îmi doream, lipsea ceva. Am căutat prin dulap și mi-am văzut rochia roșie nepurtată de ani buni, imediat am lepădat ce aveam pe mine pentru ea. Roșul semnifică puritatea, sângele dar și războiul, e clar că mi se potrivește. Planurile mele au fost date peste cap de mama, imediat ce a intrata a fost șocată de rochia de mireasă ce stătea aruncată pe jos cu bucăți din ea aruncate prin cameră, aproape nici nu o observasem din cauza admirației mele pentru rochia de culoare roșie, dar o dată ce mi-a pronunțat numele am tresărit.

  - Tiara. șoptește cu privirea în pământ. Ce înseamnă asta?
  - Este nunta mea, nu? Am decis să îmi aleg singură rochia.
  - Nu poți purta atrocitatea aia! Ce își va imagina Amon despre noi, despre tine? Ce încerci să demonstrezi?
  - Eu voi purta asta.
  - Dă-o jos! Spune și mă apucă cu brutalitate.
  - Să nu întraznești să o rupi! spun îndepărtându-mă la momentul potrivit.

  Ies furioasă din cameră și merg în sala cea mare. Mama deja îl anunțase și pe tata, iar amândoi se îndreptau furioși către mine. Pe fața lui se vedea frustrarea și panica provocată de rochia mea.

  - Tiara, nu poți. spune uitându-se de sus în jos la mine.
  - Nu vreau să aud un refuz, nu e decizia voastră. Îmi voi alege un buchet și îl voi aștepta pe Amon și invitații.

  Înaintez prin camera mare și mă uit la florile ce au fost pregătite pentru mine, văd un buchet alb și îl i-au.

  După o oră, puținii oaspeți și-au ocupat locurile, Amon stătea lângă preot la altar și tata m-a condus spre el. Aveam o expresie neutră, nici un sentiment nu se putea citi în acel moment. Drumul până la altar mi s-a părut plin de ace și eu eram nevoită să merg desculță, părea atât de real încât privirea îmi aluneca în jos, din când în când să văd dacă mai am pantofii. O dată ce tata i-a înmânat mâna mea lui Amon m-a privit atent, se uita insistent la rochie după în ochii mei. Spre surprinderea mea nu a scos nici un sunet, ba chiar a avut o urmă de zâmbet în colțul gurii ce m-a liniștit pentru moment.
Preotul se uita când la mine, când la el, nici măcar acesta nu știa când și cum să înceapă ceremonia. Simțeam părerile de rău transmise printr-un schimb de priviri.

Cum am fost întrebată dacă vreau să îl i-au în căsătorie, am spus un "Da" răspicat și l-am privit în ochii lui negri și pustii.

După ceremonie, mi-am luat rămas bun de la toți pe care îi iubeam, i-am cerut lui Alice iertare pentru ieșirea mea nestăpânită de aseară și am mers în lumea lui.

Amon și-a atins lănțișorul spunând niște cuvinte atât de încet încât erau indescifrabile pentru mine și o poartă către lumea lui s-a deschis, îmi aduc aminte că și mama avea unul asemănător, dar mă înșel că ar avea puterea să deschidă o poartă între lumii. Mi-a făcut semn să intru și eu am pășit cu bătăile inimii în gât de emoție și teamă. Ajunsesem în fața casei lui, iar acel portal între lumile noastre a dispărut.