Tabara cu peripetii

Capitolul 12

Am ajuns in tabară.E o liniste cumplită de parca e un sat abandonat de secole. Urcam pe ponton încercând sa nu facem gălăgie.Nu vrem ca cineva sa ne audă.Toti șase ne îndreptăm la cabanele noastre simțindu-ne ușurați deoarece nimeni nu este treaz. In timp ce înaintăm o observ pe profesoara Anca stând pe terasa cabanei.

-Stați!îi atenționez. E profesoara Anca. Daca ne vede s-a zis cu noi.
-Nu e vina noastră că cabana profesoarelor este lângă cabana noastră, spune Mădălina.
-Ai dreptate, însă trebuie sa o distragem cumva, ne spune Andreea. Dar cum?
-Cine poate sa arunce departe? îi întreb având o idee în minte.
-Eu!spune Alex. De ce?
-Cred ca dacă aruncăm cu pietre în magazie, vom reuși sa doborâm caiacele suspendate, așa profesoara Anca va merge sa verifice. Atunci vom avea destul timp pentru a fugi spre cabanele noastre.
-E o idee super!spune Alex.

Magazia cu caiace si bărci nu are uși si este aproape de locul in care ne aflam. Alex ia niște pietre si cu mare precizie reușește sa le arunce pe rând în magazie, reușind sa doboare caiacele.Totul merge conform planului pana acum.Profesoara Anca fuge speriata ,in pijamale si halat, spre magazie. In acest timp începem sa fugim cat de repede putem spre cabanele noastre. Eu si fetele ajungem mai repede, intram in cabană și închidem ușa. N-am mai alergat așa niciodată.

-Sunt atât de obosita, spune Andreea.

Toate ne întindem in paturile noastre si adormim într-o secundă, fara sa mai ținem cont cat este ceasul.

***

"Toti copiii sa se prezinte la cantina!"ne anunță vocea din portavoce. Chiar atunci ne-am trezit posomorâte și buimace.

-Cum?Deja trebuie sa mergem la micul dejun ?întreabă Brianna.
-Cred ca mergem la prânz, deoarece este ora 12:15,le spun fetelor.
-Am ratat activitățile de azi dimineață! Sper ca profesorii sa nu ne pedepsească! spune Andreea.

Madalina încă doarme, o strigam, dar nimic!Aşa ca Brianna ia un pahar ,îl umple cu apa si o toarnă peste față.

-Ah! Ce crezi ca faci?țipă Madalina ,apoi cade jos din pat, fâstâcinduse. Începem să râdem din cauza ei.

Dintr-o data, un ciocănit puternic in ușă ne oprește din râs.

-O fi un profesor sau o profesoară. Dacă ne întreabă de ce nu am fost ,ce vom spune? întreabă Andreea îngrijorată.

Chiar nu știam ce sa-i răspund. Toate eram îngrijorate si ne întrebam cine este. Daca era un profesor nu știam ce sa îi răspundem. Pe deasupra eram încă in pijamale ,iar Mădălina era udă, stând pe jos. Ușa se deschide repede apoi ne dam seama ca era doar Alex.

-Hey!Va-ți trezit!spune Alex. Vreau sa va spun ceva.
-In primul rand, ne-ai speriat de moarte, in al doilea rand, ce este atât de important că nu puteai aștepta sa venim la cantină?întreabă Brianna puțin supărată.
-E vorba de Daniel.
-S-a întâmplat ceva?întreb eu.
-Tocmai am aflat ca numele lui nu este Daniel Deh.
-Știam asta, Alex!ii răspund deloc surprinsă. Și Brianna știe asta.
-Desigur!aprobă Brianna. Doar nu credeai că "Deh" este numele lui de familie. E prostesc!
-Ați înțeles greșit !Nici "Daniel" nu este numele lui, explică Alex.
-Stai asa!Cum ai aflat asta?întreabă Madalina.
-Si care este numele lui?întreabă Andreea.
-Am să vă răspund la toate întrebările, dar mai întâi, ce caută Madalina pe jos ,udă leoarcă?
-Lasă asta si spune-ne!spune Mădălina iritată.
-Ok,ok!raspunde Alex,ridicând mâinile in semn de predare.

Mădălina se ridica  si merge in baie pentru a se schimba,iar Alex se pune pe pat .
              -cu câteva minute in urma-

*Alex*

Ma trezesc somnoros după o noapte agitată.Il vad pe Daniel stând cu telefonul in mana,fiind speriat.

-Hey!Amice!Ce s-a intamplat?il întreb oarecum îngrijorat.
-Nimic!îmi răspunde agitat ,plecând cat se poate de repede la baie.

Stiam ca ceva nu este in regula,asa ca m-am ridicat si am mers după el,insa când am deschis usa,am auzit ceva.

-Cineva ma amenință! Dacă cumva îmi divulga tot numele,nu voi mai avea o viata personală,spune Daniel extrem de agitat si nervos.

Inchid uşa ,fara ca Daniel sa audă.

*Criss*

-Cine ar vrea sa-l amenințe si pentru ce?întreb eu , confuză.

***
După ce am mâncat la cantina,ne-am întors la cabanele noastre.Toate ne întrebam cine putea da acel telefon,asa ca nu prea aveam chef de nimic.

Afara,vremea era foarte frumoasă. Soarele bătea cu putere.

Unii copii se jucau baschet,altii cântau la diferite instrumente,altii povesteau , fiecare facea cate ceva,insa noi stateam tot in cabana gandindu-ne la ce ne-a spus Alex mai devreme.

-Mergem pe ponton?ii întreb.Nu suport sa stam aici aşa,bătându-ne capul cu astfel de probleme.
-Ai dreptate.Sa mergem!spune Brianna.

O data ajunsi pe ponton ,ne așezăm , uitandu-ne la niste copii ce înnotau.

-Ma scuzați!spune Mădălina,ridicandu-se.
-Unde pleci?O întreabă Andreea.

Insa era prea tarziu ca sa o mai audă.

După câteva minute,se întoarce, râzând, cu un băiat si o fata.

-Ea e Maria si el e Marius.Sunt colegii mei de clasa si sunt gemeni,ne spune Mădălina.

-Gemeni!Ce drăguț!Eu sunt Cristina.

Apoi gemenii au făcut cunostinta si cu ceilalți.S-au asezat langa noi.Păreau de treabă.

Dintr-o dată vântul începe să bată din ce în ce mai tare.Nu aveam o presimțire prea bună.

-Eu zic sa ne adăpostim,spune Andreea.

Ne ridicăm repede,încercând sa fugim,insa vântul a inceput sa bată prea tare.

Din secunda în secunda,vântul batea tot mai tare.Copii au inceput sa devină agitati,profesorii fluierau din fluiere si strigau sa intrăm in cantina,deoarece era cea mai apropiata încăpere.

Praful s-a ridicat ca o ceață.Nimic nu s-a mai vazut. Ceilalți s-au panicat.Din cauza lor m-am pierdut de prietenii mei. Au inceput sa zboare crengi, prosoapele de pe ponton,totate obiectele usoare ce se aflau in tabără au fost luate pe sus.

Eu alergam încontinuu si nu stiam încotro ma îndrept.Un elev m-a împins , deoarece nici el nu vedea nimic ,si am cazut.Nu mai aveam putere nici sa ma ridic.

Dintr-o data ,cineva a sărit protejandu-ma.Apoi am auzit un țipăt de durere.O creanga a cazut peste piciorul acelui băiat.M-am speriat si mai tare.

Eram aproape de cantina,asa ca doi profesori si-au facut curaj si au reusit sa ne scoată din furtuna îngrozitoare.