Brooklyn, New York
Justin's pov;
I-am lăsat Selenei scrisoarea, în care îi explicam unde și de ce plecam, pe noptieră, lângă micul-dejun, care consta în niște clătite, suc de pomelo și niște felii rotunde de ananas. Măcar atât puteam să fac pentru fata aceasta minunată.
Mă simțeam ciudat plecând dintr-o data, într-un loc de care nu auzisem în viața mea, dar aveam încredere în Harry. Speram doar ca totul să meargă bine și să nu îmi regret plecarea.
L-am îmbrățișat pe Jeff, odată ce am ajuns la gara, și l-am rugat sa aiba grija de Selena cat voi fi plecat, adica pentru doua saptamani.
Am oftat.
Doua saptamani par un fleac, corect?
Greșit.
Nu imi doream sa plec, dar simteam ca trebuia sa ma revanșez față de Harry, iar acesta era cel mai bun mod de a face-o.Am urcat în tren, așezându-mă pe locul scris pe biletul cumparat de catre cel mai bun prieten al meu și l-am sunat pe Harry.
—Alo?—
—Te rog, spune-mi că ai verificat toate actele pentru laboratoarele de psihologie.— mi-am trecut mana prin păr.
L-am auzit râzand pe partea cealalta a firului.— Prietene, nici nu ai plecat si deja iti faci griji. Totul va fi bine. Promit.—
—De fiecare data cand spui ca totul va fi bine, totul merge prost.— mi-am dat ochii peste cap.
—Nu și de data aceasta.— a râs. —Bucura-te de vacantă, da?— a spus bland.
—Încerc.— am oftat.
—Încearcă mai tare.— a râs.—Trebuie să plec, pa, prietene! Sa ma suni cand ajungi.—
—În regula si te rog, sa scrii— am fost întrerupt de un beep.
Harry tocmai îmi închisese telefonul. Am dat din cap, zambind si mi-am conectat datele mobile.
Nicio notificare de la arianagrande. Am oftat. Chiar imi doream sa aflu cine e. Am deschis conversatia si m-am gandit ce ii puteam scrie. Nu stiam cu cine aveam de a face, asa ca nu stiam cat de formal sa par.
Hei! Sunt Justin. :)
Bine, asta a fost doar penibil. Normal ca stia ca sunt Justin. Scrie in username-ul meu. Cu cat înaitez în vârstă, cu cat mai mult îmi ies din mână.
Mi-am dat ochii peste cap.
CITEȘTI
Rosedale
Fanfiction¿Ai crezut vreodată că te poți îndrăgosti la prima vedere? #654 în fanfiction 08.10.2017