Rosedale

"Nu a fost așa cum cred toți, nu a abandonat-o"

  _______________________
Rosedale, Queens;
_____________________

  Blondul a murmurat o mică înjurătură pe sub respirație, deschizând brusc ochii.

Si-a scuturat pantalonii si haina si si-a trecut mana prin par privind in jur.

Imaginea fetei cazute langa un copac de vreo 5 ori mai inalt decat el (*chiar daca orice e mai mare decat el; SCUZE JUSTIN, DAR ESTI MIC) i-a stralucit in coltul ochilor, alergand spre ea intr-un scurt timp.

Fata era inconștientă.

  —Haide, te rog.— și-a trecut mâna prin păr. —Nici macar nu iți știu numele și deja s-ar putea sa te pierd.— a privit in jur. —Nu știu unde suntem, te rog, trezește-te.— i-a analizat figura solemna.

  Deși furtuna se domolise, stropii grei de ploaie continuau să cadă, iar Justin se temea.

  De obicei, el era cel ce îi calma pe toți, ca psiholog, era treaba lui, dar acum, era pierdut, cu o fată inconștientă, în mijlocul pădurii.

  A oftat și s-a apropiat din nou de corpul fetei.
  Haina pe care o avea sprijinită de umeri a fost înfășurată în jurul Arianei, pentru a-i păstra temperatura normală, până gaseau un adăpost și și-a trecut ușor brațele pe sub spatele ei, cu grijă, pentru a nu o răni în niciun fel, și a ridicat-o. —Păi, mai rău de atât nu putem ajunge.— a pornit pe cărarea cea mai mare, fără a avea vreo idee încotro se îndreaptă.

Totul arata la fel, copacii, cararile. Justin era fara speranta. Isi schimba privirea dinspre drumul din fata sa, spre fata din bratele sale.

—Sa stii ca nu e ok.— a oftat, vorbind cu ea. —Sunt un psiholog cu o logodnica, Dumnezeule! Ajung aici si ma atrage o fata cu care doar vorbesc pe o retea de socializare, iar tu, tu esti partea cea mai rea, nu imi spui nimic despre tine, dar esti peste tot. Iar acum ma lasi aici, singur. Nu e ok.—

  Ochii ii erau inchisi si respiratia lenta. Iar Justin inca era speriat.

_______________________
Brooklyn, New York;
_______________________

  —Nu îmi răspunde.— și-a dat ochii peste cap.

  —Harry,— a râs brunetul. —liniștește-te.—

  —Cum vrei să mă liniștesc, Zayn?— s-a întors. —Tu nu realizezi ce am în mână? E telefonul Selenei, din biroul lui Justin.—

  —Și ce ai de gând să faci cu el în stadiul acesta? Harry, oprește-te o secundă din a te agita. Înțeleg că ai așteptat asta mulți ani, dar cu un telefon pe care nu îl poți folosi nu vei face nimic. Dă-mi-l, îl voi duce la un service, îl voi debloca și îl vom analiza și vom lua o decizie împreună.—

  —De ce împreună?— a întrebat confuz Harry.

  —Nu ești singurul care vrea să se răzbune pe Selena.— a răspuns. —Verifică ultimele fișiere folosite pe calculator și vezi ce poți găsi.— și-a aranjat paltonul, dând mâna cu Harry. —Ne vedem, prietene.—

  Șatenul a dat din cap, privindu-și prietenul cum părăsea încaperea. Același conducător din totdeauna.

  Un "ding" a răsunat în birou, captându-i atenția lui Harry.

  Shawn: Trebuie să vorbim.

  Harry si-a impreunat sprancenele si a apasat butonul de apelare.
  Dupa al doilea ton, o respiratia agitata s-a auzit.

  —Shawn, s-a intamplat ceva?— raspunsul a fost un mic "bună", pe care l-ar fi recunoscut oriunde. —Kendall.—

  Dupa atat de mult timp, vocea pe care nu credea ca o va mai auzi vreodata ii suna in cap o data si inca o data.

  Un mic zambet dadea sa se formeze pe fața baiatului, pana amintirea plecarii sale a acoperit orice gand posibil.

  Nu a fost asa cum cred toti, nu a abandonat-o.

  Nimeni nu avea curajul sa spuna vreo ceva, fara a rani persoana de pe partea cealalta a firului. Doar respiratiile lor se uneau prin bucata cu baterie din mainile lor. Harry a deschis gura pentru a sparge gheata, dar se pare ca un "beep" indelungat i-a luat avans.

  Tocmai ii inchisese.

  Dar Harry nu era suparat, sau deranjat cel putin. Ii auzise vocea, iar asta il facea cel mai fericit om de pe planeta.

  —Buna și ție, dragoste.— a soptit, pronuntand acea mica "porecla" cu ochii inchisi. Ca de fiecare data cand ii spunea ca o iubește.

  Dar Kendall nu mai era acolo sa isi reaminteasca impreuna de momentele fericite.

_______________________
Rosedale, Queens;
_______________________

  Justin a mulțumit cerurilor pentru cabana din mijlocul padurii, iar lasand la o parte sentimentul ciudat de a intra in cea mai necunoscuta cladire din fata lui, s-a focusat pe fata din bratele lui.

  —Aici ne va fi bine.— a soptit cu respiratia inghetata.

  A privit in jur, o canapea atragandu-i atentia. A alergat, lasand-o pe Ariana, intinsa cu grija, pe aceasta.

  Si-a scos telefonul din buzunar, care, din pacate, nu avea semnal, dar nu de asta avea nevoie momentan. A aprins lanterna, analizand cu mai multa atentie incaperea in care se aflau.

  Era o cabana micuta, mult prea veche. S-a apropiat de niste lumanari aproape consumate si le-a aprins, cu ultimul chibrit ramas in cutiuta deja mucegaita.

  Nu mai fusese nimeni acolo de mult timp.

  Si-a indreptat privirea spre Ariana, care usor, usor, se trezea. Instinctele i-au intrat in alertă, ajungand in fata canapelei in secunde.

  Fata l-a privit cu ochii adormiti. —Esti viu.— a suspirat.

  —Tu esti vie.— a raspuns in cel mai ciudat mod, imbratisand-o.

  Ariana a tresarit la contactul bratelor lui reci, realizand ca se afla doar intr-o camasa. —Justin, e frig, unde iti este haina?—

  Baiatul a ras, trecandu-si mana prin parul fetei. —O porti tu.—

  Obrajii fetei s-au inrosit, ridicandu-se repede pentru a inapoia-o.

  —Nu, pastreaz-o.— a zambit blondul. —Tu trebuie sa ajungi la o temperatura normala dupa cat am alergat cu tine in brate prin padure.— a ras.

  Ariana a deschis larg ochii speriata si a privit in jur. Nu erau acasa.