Rosedale

"De tine, Justin" // Ziua doi

Rosedale, Queens;

  —Stânga?—

  —Liber.—

—Dreapta?—

  —E un perete în dreapta ta, Ariana.— și-a dat ochii peste cap.

  Kendall venise a doua zi dupa apelul Arianei pentru a o ajuta cu Justin. Sau mai bine spus pentru a o ajuta sa se ascunda.

  Dupa toate cele spuse, Kendall a inteles ca Ariana se facuse de cea mai mare rusine, dar toti stiau cum Ariana tragea concluzii mult prea repede si obisnuiau sa fie foarte exagerate, asa ca era destul de calma.

  —Kendall, nu ma ajuti!— s-a plans, ridicandu-si bratele.

  —Ari, nu te vei putea ascunde timp de doua saptamani.—

  —Stiu asta.- a oftat.

  —Mai ales acum ca i-ai trezit interesul.— a spus Kendall, privind cum o usa se deschidea usor pe holul din stanga sa.

  —Nu i-am trezit niciun interes, crede-ma.— a spus Ariana, dezamagita, inchizand ochii.—Sigur crede ca sunt ciudata.—

  —Vrei sa te conving ca nu e asa?—

  —Ce vrei sa spui?— a privit-o.

  —Prinț din New York la 180 de grade.— a soptit, impingand-o pe Ariana in fata.

  Justin a deschis larg ochii, usor speriat de aparitia brusca a Arianei, dar dupa a zambit.

   —Hei! Te cautam!—

   Ariana a simtit cum pulsul ii crestea. El chiar o căuta?

  —Eu, eu tocmai mergeam sa, sa vad caii.— a coborat privirea, ușor înroșită.

  —Cai?— fața lui Justin s-a luminat.—Aveți cai aici?—

  Șatena a dat ușor din cap, inca privind podeaua.—Vrei sa vii? Adica...daca nu ai ceva mai bun de facut.— a spus brusc, privind in directia prietenei sale, care, inca ascunsa dupa un stalp, i-a facut un semn rapid, ridicandu-si degetele mari in aer.

—Chiar mi-ar plăcea!— s-a oprit. —Ai avut deja masa?—

  Ariana putea jura ca bataile inimii sale se puteau auzi pana la Justin. Lucrurile pe care i le cauza nu o ajutau deloc in momentul de fata.—Nu chiar.—

  —Hei! Nu te-ai balbait!— a râs Justin, apropiindu-se de ea.

  Fata a coborat imediat privirea, rusinata. Era atat de aproape de ea.

  —Ce e atat de interesant despre podea?— i-a ridicat usor capul, degetele sustinandu-i usor barbia.

  Privirea lui era intensa, dar intr-un mod linistitor. Pentru prima data, il privea direct in ochi. Si ce ochi! Oh, Dumnezeule! Erau cei mai frumosi ochi pe care ii vazuse vreodata!
  De la distanta, pareau un simplu maro deschis, dar atat de aproape, la doar cativa centimetri distanta, ochii sai caramelizati aduceau tonuri de verde-gălbui.